Decizie nr. 368 din 14 mai 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 19.464/55/2014 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 240D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus note scrise la dosar prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, în care s-a arătat că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este aplicabil unei proceduri care priveşte executarea pedepsei, că dreptul la apărare nu se confundă cu dreptul de a avea asistenţă juridică obligatorie şi că situaţia juridică a condamnatului este diferită de situaţia juridică a unui suspect sau inculpat. Consideraţii asemănătoare pot fi reţinute şi pentru dispoziţiile art. 39 alin. (16) din acelaşi act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 5 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 19.464/55/2014, Judecătoria Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia a fost ridicată de Faur Nistor Isai cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva Încheierii nr. 700 din 29 octombrie 2014, pronunţată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Arad în Dosarul nr. 914/2014.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul la o apărare efectivă, la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, precum şi prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii. În acest sens, arată că reprezentanţii penitenciarului şi cei ai parchetului pot fi prezenţi şi pot susţine oral punctul lor de vedere cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în timp ce deţinutul nu poate beneficia de acest drept şi nici de o cercetare judecătorească efectivă. De asemenea, arată că nu îi este asigurat dreptul la un avocat.

7.Judecătoria Arad - Secţia penală consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 598 din 21 octombrie 2014.

8.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, dispoziţii care au următorul conţinut: "(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.

(17)Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii."

12.Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispoziţiile art. 1, art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la obligaţia de a respecta drepturile omului, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un remediu efectiv, precum şi dispoziţiile Protocolului nr. 12 la convenţia mai sus amintită, referitor la interzicerea generală a discriminării.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. În considerentele acestei decizii, Curtea s-a referit şi la aspectul privind dreptul contestatorului de a se apăra în faţa instanţei de judecată. Astfel, referindu-se la constituţionalitatea art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, a arătat că acesta vizează faza executării pedepsei, care este ce-a de-a treia fază a procesului penal şi reglementează asistenţa juridică în procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Aşa fiind, "lipsa asistenţei juridice obligatorii pe parcursul procedurii anterior arătate, excedează procedurii penale speciale, ce reglementează numai faza urmăririi penale şi a judecăţii, situaţia juridică a condamnatului nefiind identică cu cea a făptuitorului, a suspectului sau a inculpatului"(paragraful 13). Totodată, a reţinut că "Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie", iar "stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituţie, are deplină libertate de a reglementa"(paragraful 14). De asemenea, a precizat că "persoana condamnată nu este împiedicată să îşi angajeze un avocat pentru aspectele care ţin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie" (paragraful 15).

14.Totodată, în paragraful 17 din Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, Curtea a arătat că persoana condamnată, care este nemulţumită de decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor pronunţată de Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită, conform art. 32 din Legea nr. 254/2013, la nivelul penitenciarului, poate face plângere împotriva acesteia la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data comunicării, potrivit art. 39 alin. (3) din aceeaşi lege. Plângerea este soluţionată de către judecătorul de supraveghere în termen de 10 zile de la data primirii ei, prin încheiere executorie, conform art. 39 alin. (10) din Legea nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului putând formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Potrivit alin. (14) şi (15) ale aceluiaşi art. 39, contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului putând depune memorii şi concluzii scrise.

15.În paragrafele 18 şi 19 din aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, putând depune memorii şi concluzii scrise, iar, în aceste condiţii, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie. De altfel, a amintit că, potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. De asemenea, a reţinut că, potrivit prevederilor art. 39 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, în procedura soluţionării de către instanţa de judecată a contestaţiei împotriva încheierii de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepsei privative de libertate persoana condamnată poate depune memorii şi concluzii scrise, iar procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului pun concluzii scrise în cazul în care participă la judecată. Prin urmare, potrivit prevederilor criticate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarelor beneficiază de aceleaşi drepturi procesuale.

16.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 19.464/55/2014 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 mai 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea