Decizie nr. 47 din 15 martie 2000

Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 9 februarie 2000, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, de un număr de 52 de deputaţi, şi anume: Daniela Popa, Aurel Constantin Papuc, Niculae Popa, Geaman Adrian Tudor Moroianu, Ştefan Ignat, Emil Livius Nicolae Puţin, Nicolae Groza, Dumitru Ifrim, Viorel Pop, Aron Ioan Popa, Victor Ştefan Achimescu, Iosif Boda, Ioan Sorin Marinescu, Romeo Marius Trifu, Ioan Gavra, Nicolae Ionescu, Romulus Raicu, Mihai Dorin Drecin, Mircea Valcu, Petre Turlea, Vasile Ghiga, Nicolae Bud, Ioan Sonea, Ilie Neacsu, Gheorghe Secara, Florian Udrea, Vasile Matei, Sorin Victor Lepsa, Florin Tudose, Bogdan Ionescu, Constantin Drumen, Liviu Spataru, Madalin Voicu, Leon Petru Pop, Petru Steolea, Vasile Miclaus, Iohan Peter Babias, Miron Chichisan, Oana Manolescu, Silviu Petrescu, Didi Spiridon, Mihai Dorin, Gheorghe Liviu Negoita, Gheorghe Cristea, Ioan-Adrian Vilau, Vasile Mircea Cazacu, George Şerban, Ioan Pintea, Nicolae Octavian Daramus, Dorin Dirstaru, Slavomir Gvozdenovici şi Sorin Petre Dimitriu.

Sesizarea face obiectul Dosarului nr. 45B/2000 al Curţii Constituţionale.

În sesizare se susţine ca dispoziţiile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor contravin art. 61 alin. (3) din Constituţie, care reglementează posibilitatea ca deputaţii şi senatorii să se organizeze în grupuri parlamentare. Se apreciază ca, potrivit aceloraşi dispoziţii constituţionale, "regulamentele celor două Camere trebuie să fie sensibil asemănătoare", iar, deşi prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 Curtea Constituţională a stabilit neconstituţionalitatea prevederilor Regulamentului Senatului referitoare la modul de organizare a grupurilor parlamentare, în Regulamentul Camerei Deputaţilor s-au menţinut, în legătură cu acest aspect, dispoziţii restrictive, contrare Constituţiei. În opinia autorilor sesizării dispoziţiile art. 13 alin. 1 din regulament exclud posibilitatea constituirii unui grup parlamentar prin inrudire politica, în ipoteza în care deputaţii unui partid sau ai unei formaţiuni politice nu întrunesc numărul necesar de 10 parlamentari, incalcandu-se astfel dreptul subiectiv al deputaţilor de a se organiza în grupuri parlamentare. Potrivit aceleiaşi opinii, dispoziţiile alin. 4 al art. 13 din regulament "interzic parlamentarilor independenţi din Camera Deputaţilor, care nu au candidat ca independenţi în alegerile din noiembrie 1996, să se afilieze unui grup parlamentar deja format, sa constituie grupuri mixte cu deputaţii partidelor care au mai puţin de 10 parlamentari, precum şi de a forma grupuri parlamentare distincte". Se arata ca asemenea interdicţii, existente şi în Regulamentul Senatului, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu precizarea datei la care vor avea loc dezbaterile. În baza art. 21 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, la data de 23 februarie 2000, punctul de vedere al Biroului permanent al acestei Camere. În acest punct de vedere se considera ca sesizarea este neîntemeiată, iar prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt constituţionale. Astfel, se arata ca art. 13 alin. 1 din regulament nu interzice şi, de altfel, nici nu reglementează organizarea grupurilor parlamentare prin inrudire politica, acest aspect fiind reglementat permisiv în alin. 4 al aceluiaşi articol. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea alin. 4 al art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se apreciază ca aceste prevederi "nu-şi propun sa reglementeze constituirea grupurilor parlamentare pe parcursul îndeplinirii mandatului Camerei Deputaţilor. Ele se referă în exclusivitate la formarea grupurilor parlamentare în raport cu configuraţia politica izvorata din alegeri". Se arata ca interdicţii de natura celor criticate de autorii sesizării erau cuprinse în redactarea iniţială a art. 18 din regulament, care însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 17 mai 1994, au fost declarate neconstituţionale şi în consecinţa au fost eliminate din regulament, în prezent "problema rămânând fără o alta reglementare juridică".

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizarea celor 52 de deputaţi, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, comunicat de preşedintele acesteia, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

Având în vedere dispoziţiile art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi cele ale art. 2, 3, 12 şi 21 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa sa verifice constituţionalitatea art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care face obiectul sesizării.

Prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 14 martie 1996, ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, au următorul conţinut: "Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni politice. [...]

Deputaţii unor partide sau formaţiuni politice care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte sau se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. 1."

În esenta, autorii sesizării susţin ca aceste dispoziţii din Regulamentul Camerei Deputaţilor interzic organizarea în grupuri parlamentare mixte sau distincte, respectiv afilierea la alte grupuri parlamentare a deputaţilor independenţi, ca urmare a părăsirii grupurilor parlamentare din care faceau parte iniţial, incalcandu-se astfel art. 61 alin. (3) din Constituţie, conform căruia "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere". Se mai arata ca asemenea interdicţii, care au existat şi în Regulamentul Senatului, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului.

I. Examinând susţinerea potrivit căreia textele criticate contravin art. 61 alin. (3) din Constituţie, prin aceea ca stabilesc interdicţii privind organizarea în grupuri parlamentare, respectiv afilierea la alte grupuri parlamentare a deputaţilor deveniti independenţi, Curtea Constituţională constata ca prevederile constituţionale invocate nu reglementează modalităţile şi condiţiile în care deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, ci dispun ca aceste aspecte se soluţionează potrivit regulamentului fiecărei Camere. Art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu conţine interdicţii de natura celor criticate de autorii sesizării şi în consecinţa nu se poate retine încălcarea vreunei norme constituţionale.

Este adevărat ca asemenea interdicţii au existat în redactarea iniţială a art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar ele au fost eliminate din acest act normativ, întrucât, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, s-a constatat neconstituţionalitatea acestor reglementări, reţinându-se ca ele se afla "în contradictie cu art. 61 alin. (3), precum şi cu art. 66 din Constituţie, ca fiind o ingradire a mandatului reprezentativ". De altminteri, aceeaşi constatare fusese facuta anterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, şi în privinta prevederilor similare ale art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor. În consecinţa, în redactarea actuala art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor interzice doar "Formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor [...]".

De altfel, Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost supus controlului de constituţionalitate, în întregul său, ca urmare a sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor din 1 martie 1994. Prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, menţionată anterior, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea a numeroase articole din regulament, dar nu şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 13.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin Decizia nr. 45/1994 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.

II. Curtea Constituţională observa ca, de fapt, criticile formulate de autorii sesizării privesc modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, sub aspectul aplicabilitatii acestor prevederi numai la momentul constituirii iniţiale a grupurilor parlamentare sau, dimpotriva, şi pe parcursul întregii legislaturi.

Asupra acestor probleme Curtea Constituţională nu este însă competenţa să se pronunţe. În acest sens, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995 privind constituţionalitatea refuzului Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de a aproba înfiinţarea unui grup parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea Constituţională a statuat ca, în cazul în care "ignorand prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie şi pe cele ale art. 21 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai ca ar pronunţa soluţii fără fundament constituţional, dar ar încalcă astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului". S-a mai arătat în aceeaşi decizie ca "Pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmează să se recurgă la folosirea căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare". Aceasta soluţie a fost menţinută în jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale şi prin Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000 privind constituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 1 septembrie 1999 pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, subliniindu-se: "Camera Deputaţilor este unica autoritate publică ce deţine competenţa ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut în art. 61 alin. (1) din Constituţie, text conform căruia "Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu [...]", sa interpreteze, ea însăşi, conţinutul normativ al regulamentului propriu şi sa decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituţionale aplicabile."

De altfel, aceleaşi principii fuseseră statuate anterior şi prin: Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993 cu privire la constituţionalitatea art. 2 din Regulamentul Adunării Deputaţilor, menţionată mai înainte; Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993 privind invalidarea mandatului unui deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994; Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995 privind constituţionalitatea modului de alcătuire a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995.

Întrucât nici sub aceste aspecte nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin toate aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.

III. Curtea Constituţională retine ca lipsa reglementării juridice a posibilităţilor şi a condiţiilor organizării în grupuri parlamentare a deputaţilor care demisioneaza din alte grupuri parlamentare nu constituie încălcarea vreunei prevederi constituţionale, ci reprezintă o omisiune de reglementare, care nu poate fi suplinita prin decizii ale Curţii Constituţionale. Dacă ar proceda la completarea reglementării juridice, Curtea şi-ar depăşi competenţa stabilită prin art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, texte potrivit cărora aceasta "[...] se pronunţa asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori".

Totodată, în temeiul art. 2 alin. (3) fraza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. [...]". Din aceste prevederi constituţionale şi legale rezultă ca obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la caracterul incomplet al textului criticat nu poate fi primită. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995.

În plus, pronunţându-se printr-o decizie asupra acestei omisiuni de reglementare, Curtea Constituţională ar încalcă principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Constituţie, ceea ce, astfel cum s-a arătat anterior, este inadmisibil.

IV. În sfârşit, referitor la compararea, realizată prin sesizarea formulată de grupul celor 52 de deputaţi, a prevederilor regulamentelor celor două Camere sub aspectul organizării grupurilor parlamentare, Curtea Constituţională constata ca o asemenea necorelare nu poate atrage vreo consecinţa în ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Într-adevăr, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, s-a constatat, printre altele, neconstituţionalitatea prevederilor art. 13 alineatul ultim şi a celor ale art. 14 alin. 2, 3 şi ultimul din Regulamentul Senatului. Prevederile regulamentare declarate ca fiind neconstituţionale exclud posibilitatea constituirii unui grup parlamentar prin inrudire politica, interzic senatorilor care părăsesc un grup parlamentar afilierea la alt grup, trecerea de la un grup parlamentar la altul sau constituirea unui grup parlamentar de către senatorii independenţi. Deşi, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, iar conform art. 22 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Dacă prin decizie se constata neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului, Camera sesizată va reexamina aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei", aceste interdicţii, constatate ca fiind neconstituţionale, nu au fost eliminate nici până în prezent, prin hotărâre a Senatului, din regulamentul acestei Camere. În schimb, Regulamentul Camerei Deputaţilor, în redactarea actuala, după republicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 14 martie 1996, nu mai conţine nici o reglementare restrictiva, identică sau similară cu cele din Regulamentul Senatului.

În consecinţa urmează să se constate ca prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt constituţionale.

Faţa de cele arătate, potrivit prevederilor art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.b), ale art. 21 şi ale art. 22 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt constituţionale.

Prezenta decizie se comunică Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată astăzi, 15 martie 2000.

Deliberarea a avut loc la data de 15 martie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu