Decizie Nr. 102 din 31 octombrie 1995

Victor Dan Zlatescu - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Lucian Stangu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - Magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Agapia" - S.R.L. Suceava împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 23 mai 1995.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 24 octombrie 1995, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa recurentului şi a intimaţilor care, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat, şi ele au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 31 octombrie 1995.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

În Dosarul nr. 77/1995 al Curţii de Apel Suceava, Societatea Comercială "Agapia" - S.R.L. Suceava a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 din Legea nr. 12/1991, cu care Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 17 martie 1995.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a invocat contrarietatea de reglementare între art. 5 din Legea nr. 12/1991 şi art. 14 din Legea nr. 35/1991, privind data de la care se acordă scutirile de impozit. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 12/1991, scutirile de impozit se acordă de la data, "infiintarii unităţii plătitoare", iar potrivit art. 14 din Legea nr. 35/1991 perioada de scutire se calculează de la data "începerii activităţii", rezultind astfel un "tratament diferenţiat, contrar statului de drept şi Constituţiei". De asemenea, s-a sesizat faptul ca, în sensul art. 3 din Legea nr. 12/1991, perioadele de scutire nu se suprapun anului fiscal şi nu se poate stabili, în termenul prevăzut, ponderea valorică a unor activităţi, pentru încadrarea lor în perioadele de scutire. Curtea de Apel Suceava a considerat ca dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 12/1991 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar insuficientele art. 3 din aceeaşi lege pot fi suplinite prin interpretarea logica a textului.

Respingând excepţia ca vadit nefondata, Curtea, prin Decizia nr. 52/1995, a reţinut ca Legea nr. 12/1991 a fost expres abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, ca trimiterea pe care o face art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 la art. 5 din Legea nr. 12/1991 este doar "un simplu procedeu de tehnica legislativă, ce nu poate avea ca semnificaţie ca acest articol ar fi supravietuit abrogării sale", ca noua reglementare nu preia reglementarea anterioară, ci instituie o norma de drept diferita.

Împotriva acestei decizii, Societatea Comercială "Agapia" - S.R.L. Suceava a declarat recurs pentru următoarele motive:

–Ordonanţa Guvernului nu poate proceda la abrogarea legii, ci doar la "explicitarea unor referiri" din aceasta, iar ordonanţa devine obligatorie numai dacă ea a fost aprobată prin lege ulterioară;

–trimiterea art. 31 din Ordonanţa Guvernului la prevederile art. 5 din Legea nr. 12/1991 nu poate fi considerată doar o chestiune de "tehnica legislativă fără semnificaţie", din moment ce "termenele de scutire de plată a impozitului pe profit prevăzute de art. 5 lit. a), b), c) şi d) din Legea nr. 21/1991, pentru societăţile comerciale înfiinţate înainte de 31 decembrie 1994, expira înlăuntrul anului fiscal 1991 şi următorii 1, 3, 5 ani, în funcţie de activitate;

–diferenţele de tratament între agenţii economici români şi cei străini trebuiau elucidate de Curte. De asemenea, Curtea trebuia să se pronunţe şi cu privire la art. 41 din ordonanţa, prin care a fost abrogată atât Legea nr. 12/1991, cît şi Legea nr. 55/1991, fără a se tine seama ca prevederile art. 5 din Legea nr. 12/1991 se aplică încă 5 ani;

–investitorii străini beneficiază în continuare de termenele de scutire ce se calculează "de la desfăşurarea activităţii", în timp ce pentru agenţii economici români acestea "operează de la data infiintarii, în funcţie de obiect";

–în situaţia nerealizarii profitului din motive independente, "nu operează decăderea din drept";

–modul de stabilire a ponderii valorice în cazul în care obiectul de activitate este diversificat este neconstitutional;

–nu poate fi impartasit punctul de vedere al Curţii Constituţionale, în sensul căruia, "la data invocarii excepţiei de neconstituţionalitate", norma respectiva "nu mai era în vigoare", din moment ce "articolul în cauza a fost preluat de Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 prin art. 31";

–pornind de la principiul aplicării legii în timp, "Curtea trebuia să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea legislaţiei sub imperiul căreia s-a declarat litigiul şi care a creat confuzii şi inadvertente";

–cît timp art. 5 din Legea nr. 12/1991 a fost preluat de Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, Curtea "avea obligaţia sa hotărască asupra excepţiei".

Deoarece soluţionarea excepţiei s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, după declararea recursului s-au solicitat puncte de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca singurele elemente din motivele de recurs care pun în discuţie o problemă de neconstituţionalitate sunt cele referitoare la susţinerea ca o ordonanţa a Guvernului nu ar putea abroga o lege, precum şi afirmatia ca ordonanţa devine obligatorie numai după aprobarea ei prin lege. În opinia Guvernului, ambele sustineri "contrazic în mod evident dispoziţiile constituţionale în materie de delegare legislativă".

Camera Deputaţilor şi Senatul nu şi-au exprimat punctele de vedere.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public susţinute în şedinţa publică din 24 octombrie 1995, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea constata ca motivele de recurs privind legalitatea termenelor de scutire de plată a impozitului pe profit pentru agenţii economici români în comparatie cu cei străini, "modul de stabilire a ponderii valorice, pentru încadrarea în termenele se scutire, în cazul în care obiectul de activitate este diversificat", aplicarea legislaţiei sub imperiul căreia s-a născut litigiul şi care, în opinia recurentului, a creat confuzii şi inadvertente, nu reprezintă, în substanţa lor, obiecţii de neconstituţionalitate şi, ca atare, nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, ci sunt probleme de competenţa instanţei judecătoreşti, investită cu soluţionarea litigiului. Rezultă ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, competenţa Curţii priveşte numai motivele de recurs referitoare, pe de o parte, la constituţionalitatea prevederilor art. 3 şi ale art. 5 din Legea nr. 12/1991, iar pe de altă parte, constituţionalitatea abrogării printr-o ordonanţa a unei legi şi data de la care ordonanţa îşi produce efectele.

Cît priveşte motivul de recurs referitor la prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1991, se constată că prin Decizia nr. 52/1995, care face obiectul acestui recurs, s-a reţinut ca, întrucît Legea nr. 12/1991 a fost abrogată în întregime, Curtea nu se poate pronunţa asupra unei excepţii având ca obiect o norma legală abrogată. Aceasta soluţie este în concordanta cu practica jurisdicţională a Curţii, potrivit căreia conflictul de constituţionalitate nu poate exista între o norma constituţională în vigoare şi o norma abrogată. Asa fiind, soluţia primei instanţe, în ce priveşte prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1991, este temeinica şi legală. Într-adevăr, art. 41 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 abroga pe data intrării ei în vigoare, între alte acte normative, şi Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit.

Referitor la art. 5 din Legea nr. 12/1991, Curtea constata ca Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 după ce, prin art. 41, abroga Legea nr. 12/1991, prin art. 31 admite totuşi ultraactivitatea unora dintre prevederile legii abrogate. Cu alte cuvinte, prin examinarea dispoziţiilor art. 41 din ordonanţa ar rezultă ca abrogarea priveşte Legea nr. 12/1991 în totalitate, fără nici o excepţie; totuşi, art. 31 din ordonanţa prevede că "scutirile de impozit prevăzute la art. 5 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit şi art. 14 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine, cu modificările ulterioare, vor rămâne valabile numai în cazul persoanelor juridice care s-au înregistrat la Registrul comerţului înainte de 1 ianuarie 1995 şi pentru care perioada de scutire nu a expirat. Scutirea operează până la expirarea perioadei legale, cu condiţia de a activa şi a realiza în continuare venituri, încă o perioadă egala cu perioada de scutire. În caz contrar, impozitul pe profit se recalculează, inclusiv pentru perioada de scutire, potrivit reglementărilor existente la data acordării facilităţilor".

Prin decizia atacată s-a considerat ca art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 "nu preia reglementarea anterioară, ci a instituit o norma de drept diferita, având ca scop de a menţine, în anumite limite, facilităţile acordate prin art. 5 din legea abrogată", asa încât "trimiterea la art. 5 din Legea nr. 12/1991 este un simplu procedeu de tehnica legislativă, ce nu poate avea semnificatia ca acest articol a supravietuit abrogării sale".

Curtea constata ca soluţia instanţei de fond este criticabila, considerentele acesteia, pe care se sprijină dispozitivul, cuprinzând câteva contradictii în termeni: trimiterea - ca procedeu de tehnica legislativă nu se poate face la o norma inexistenta, abrogată; chiar dacă s-a instituit "o norma de drept diferita", nu mai puţin art. 31 din ordonanţa trimite totuşi la art. 5 din Legea nr. 12/1991, cît priveşte facilităţile acordate la plata impozitului pe profit, o trimitere parţială, dar totuşi trimitere. Nu se poate susţine nici ca trimiterea priveşte numai categoria economico-financiară a facilităţilor din cuprinsul art. 5 din Legea nr. 12/1991, care, efectiv, ar fi fost abrogat o dată cu legea din care el face parte, căci astfel, ar rămâne fără explicaţie persistenta facilităţilor legale, stabilite prin lege, în condiţiile abrogării totale a respectivei legi. Dacă art. 5 din Legea nr. 12/1991 nu a supravietuit abrogării sale, atunci constituire ca reper a acestui articol în noua reglementare ar fi un nonsens.

Într-o stricta logica juridică, prin coroborarea art. 41 din ordonanţa cu art. 31 din acelaşi act normativ, rezultă ca art. 41 a abrogat Legea nr. 12/1991, cu excepţia totuşi a celor prevăzute la art. 5 din această lege.

În sensul celor arătate, urmează ca motivul de recurs privitor la art. 5 din Legea nr. 12/1991 să fie admis. Asa fiind, admiţând recursul, Curtea, în temeiul art. 25 alin. (3) din legea nr. 47/1992, urmează să se pronunţe, în fond, asupra constituţionalităţii art. 5 din Legea nr. 12/1991.

Prin art. 5 din Legea nr. 12/1991, unităţilor plătitoare de impozit li s-au acordat unele facilităţi, constind în scutirea de impozitul pe profit.

S-a susţinut de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi, în continuare, de către recurent ca art. 5 din Legea nr. 12/1991 este neconstitutional, întrucît scutirile de impozit pe care le instituie se aplică de la data infiintarii unităţii plătitoare de impozit, pe când art. 14 din Legea nr. 35/1991 prevede că perioada de scutire de impozit pe profit pentru investiţiile străine ce calculează de la data începerii activităţii, rezultind astfel un tratament diferenţiat între agenţii economici români şi cei străini. Or, asa cum a opinat şi instanţa în încheierea prin care a fost sesizată Curtea, astfel s-ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Curtea constata ca, pe fond, excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Art. 16 alin. (1) din Constituţie proclama şi garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deci a persoanelor fizice, care aparţin statului român, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. Textul art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă astfel regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicind inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice. În acest sens, în practica instanţei de justiţie constituţională s-a decis, în mod constant, ca principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.

Regimul juridic al impozitelor este inevitabil diferit, el implicind şi o strategie economico-financiară. Uniformitatea reglementărilor în acest domeniu ar avea drept consecinţa desfiinţarea tuturor criteriilor de impozitare şi a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile financiare. Consideratii de principiu, în acest sens, asupra cărora nu sunt motive să se revină, au fost cuprinse şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 74/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994. Pentru rezolvarea adecvată a problemei în discuţie, urmează ca instanţa de judecată investită cu soluţionarea cauzei, procedând la interpretarea reglementărilor în materie, sa precizeze sensul şi conţinutul reglementării cu privire la impozitul pe profit, stabilind, între altele, subiectul plăţilor al impozitului pe profit, sensul conceptului de investiţie străină şi delimitarea acesteia de investitorul străin, deosebirea dintre profit şi dividende şi regimul juridic, diferit, aplicabil acestora, probleme ce ţin de interpretarea legii în materie.

Cît priveşte motivul de recurs referitor la constituţionalitatea abrogării printr-o ordonanţa a unei legi şi data de la care ordonanţa îşi produce efectele, Curtea constata ca şi acesta este neîntemeiat. Art. 114 din Constituţie, reglementind delegarea legislativă, instituie astfel o procedură excepţionala de substituire a Guvernului în prerogativele legislative ale Parlamentului. Delegarea legislativă conduce la concluzia ca Guvernul, abilitat sa exercite pe timp limitat, în condiţiile art. 114 din Constituţie, atribuţii de legiferare, poate ca, manifestindu-se în domeniul legislativ, sa reglementeze primar, sa modifice sau sa abroge reglementarea existenta. La aceeaşi concluzie se poate ajunge şi prin interpretarea art. 114 alin. (1) din Constituţie: "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe, în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Rezultă deci ca Guvernul poate emite ordonanţe, adică poate reglementa numai în domenii care fac obiectul legilor ordinare. Asadar, ordonanţa poate privi un domeniu susceptibil de legiferare sau un domeniu legiferat, în acest din urmă caz Guvernul putind modifica sau abroga reglementări legislative existente la data delegării legislative.

Susţinerea recurentului ca ordonanţa "devine obligatorie numai dacă a fost aprobată prin lege ulterioară" nu poate fi primită, fiind rezultatul confuziei dintre efectele ordonanţei şi forta ei juridică. Ordonanţa intră în vigoare, deci îşi produce efectele, de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României sau de la o dată prevăzută expres în ordonanţa, dar ulterioară momentului publicării. Dacă, potrivit legii de abilitare, în condiţiile art. 114 alin. (3) din Constituţie, ordonanţa se supune aprobării Parlamentului, în caz de aprobare, ea dobîndeşte forta juridică a legii. Efectele ordonanţei se produc însă şi pe perioada anterioară legii de aprobare a ei. Numai nerespectarea termenului stabilit pentru supunerea ordonanţei aprobării Parlamentului atrage - cum precizează art. 114 alin. (3) fraza finala - "încetarea efectelor ordonanţei".

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul Societăţii Comerciale "Agapia" - S.R.L. Suceava împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 23 mai 1995 şi, în fond, respinge excepţia de neconstituţionalitate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 1995.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu