Decizie nr. 103 din 1 octombrie 1996

Mihai Constantinescu - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Lucian Stangu - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constata următoarele:

Prin Încheierea din 16 aprilie 1996, Curtea de Apel Bacau - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, modificată prin Legea nr. 59/1993, invocată de Barleanu Ion, reclamant în Dosarul nr. 1.975/1995 al acestei instanţe.

În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, care stipulează că nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar, contravin prevederilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, care consacra "accesul liber la justiţie al oricărui cetăţean, fără nici o distincţie, dacă este civil sau militar".

Cu privire la excepţia ridicată, instanţa de judecată apreciază ca textul atacat este constituţional, deoarece "actele de comandament sunt definite ca acte emise de organele militare în scopul asigurării ordinii şi disciplinei militare, iar partea care s-a considerat vătămată are posibilitatea de a formul contestaţia împotriva unor asemenea acte la formatia militară competenţa". Potrivit art. 1 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 126 din 18 decembrie 1991, actele de comandament cuprind şi ordinele ministrului apărării naţionale privind, între altele, trecerea în rezerva a cadrelor militare.

În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.

Camera Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca "art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 nu contravine prevederilor art. 21 coroborat cu art. 48 din Constituţie, fiind o aplicare a alin. (2) al acestui din urma text" şi recomanda respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că limitele şi condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. Rezultă ca însăşi Constituţia prevede, de principiu, ca acest drept poate fi exercitat numai în anumite condiţii şi cu anumite limitări.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 au fost stabilite procedura ce trebuie urmată în cazul în care o persoană fizica sau juridică se considera vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative, precum şi actele care nu pot fi atacate în justiţie. Printre acestea, la art. 2 lit. b) sunt prevăzute ca excepţii de la aplicarea dispoziţiilor legale privind controlul judecătoresc actele de comandament cu caracter militar. Din formularea textului rezultă că nu orice acte cu caracter militar sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, ci numai cele de comandament.

Practic, în speta de faţa, problema care se pune este aceea dacă ordinul ministrului de interne, prin care s-a dispus trecerea în rezerva a reclamantului, este un act de comandament cu caracter militar. În acest sens se arata ca, prin Decizia nr. 118 din 23 martie 1992, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia contencios administrativ a statuat ca actele de comandament cu caracter militar - exceptate deci de la controlul pe calea contenciosului administrativ - includ, între altele, ordinele ministrului apărării naţionale privind numiri, eliberari, retrogradari, mutari, detaşări, treceri în rezerva, chemări în cadrele active ale armatei şi altele care privesc situaţia militară a cadrelor militare.

În continuare se apreciază ca "aceasta soluţie a Curţii Supreme este valabilă şi în cazul personalului militar încadrat în structurile Ministerului de Interne, având în vedere ca dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare se aplică în mod corespunzător şi ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor aparţinând Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei, respectiv serviciilor de stat specializate în domeniul apărării şi siguranţei naţionale care, potrivit legii, au în structurile proprii personal militar (art. 109 din Legea nr. 80/1995).

Ordinul ministrului de interne, prin care s-a dispus trecerea în rezerva a unui militar, fiind un act de comandament cu caracter militar, se încadrează în art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 şi, în consecinţa, este exceptat de la controlul judiciar pe calea contenciosului administrativ, constituind o limitare, prin lege, a dreptului prevăzut de art. 48 alin. (1) din Constituţie".

Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Camera Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, modificată prin Legea nr. 59/1993, raportate la Constituţie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Art. 21 din Constituţie prevede că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, nici o lege neputind îngrădi exercitarea acestui drept.

Art. 48 din Constituţie, instituind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului sau, anularea actului daunator şi repararea pagubei, a prevăzut, totodată, în alin. (2), ca limitele şi condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. Aceasta din urma prevedere, constituie o delegare legislativă constituţională acordată legiuitorului, care are deci semnificatia unei norme speciale faţă de aceea de drept comun a art. 21 din Constituţie.

Legea nr. 29/1990 a fost adoptată cu o majoritate care, potrivit regulamentelor parlamentare preconstitutionale, era aceeaşi cu cea prevăzută în art. 74 alin. (1) din Constituţie pentru adoptarea legilor organice. Această lege a fost modificată prin Legea nr. 59/1993, ceea ce, conform practicii Curţii Constituţionale, "dovedeşte intenţia legiuitorului de a o menţine în vigoare şi de a o face aplicabilă, în integritatea ei", asa cum s-a statuat prin Decizia nr. 39 din 5 aprilie 1995 cu referire la legile preconstitutionale modificate după intrarea în vigoare a Constituţiei.

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, deşi anterioară Constituţiei, a stabilit anumite condiţii şi limite de exercitare a dreptului persoanei vătămate, prin care şi excluderea de la controlul instanţei de contencios a actelor de comandament militar. Sub acest aspect, se constată că limitele de exercitare a dreptului respectiv nu sunt de natura sa obstructioneze exerciţiul acestuia, referindu-se numai la situaţii justificate prin interesul evident public la care se referă.

Din alt punct de vedere, este adevărat ca, asa cum se arata în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Legea nr. 29/1990 priveşte doar "autorităţile administrative", nu "autorităţile publice", asa cum prevede art. 48 din Constituţie. Sub acest aspect legea este criticabila, însă Curtea Constituţională nu poate suplini neconcordanta respectiva, deoarece ar insemna sa îndeplinească funcţia de legislator pozitiv, care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, constituie un atribut numai al Parlamentului. Este o consecinţa ce se impune şi datorită faptului ca pentru ca actele altor autorităţi publice, diferite de cele administrative, să fie supuse controlului instanţei de contencios administrativ, ar urma ca, prin lege, să se stabilească, în considerarea şi a acestor autorităţi, limitele şi condiţiile de exercitare a dreptului prevăzut la alin. (1) al art. 48 din Constituţie.

În ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii interpretării judecătoreşti a notiunii de "act de comandament cu caracter militar", asa cum s-a statuat constant în practica jurisdicţională a Curţii, aceasta nu este competenţa sa cenzureze constituţionalitatea interpretării respective.

În consecinţa, Curtea constata ca dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 nu contravin Constituţiei şi excepţia de neconstituţionalitate invocată urmează a fi respinsă ca vadit nefondata.

Faţa de considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, modificată prin Legea nr. 59/1993, invocată de Barleanu Ion în Dosarul nr. 1.975/1995 al Curţii de Apel Bacau.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa din 1 octombrie 1996.

Notă *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în pag. 5.

PREŞEDINTE,

dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent,

Doina Suliman