Decizia nr. 264 din 4 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 707 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lucian Viorel Davidescu în Dosarul nr. 9.181/300/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.639D/2017.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției de neconstituționalitate. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, astfel cum a fost formulată. Se mai susține că a câștigat procesul de fond, însă nu a reușit să recupereze cheltuielile de judecată, care trebuiau să fie restituie de o autoritate publică locală, aspect care demonstrează caracterul impredictibil al normei legale.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că textele din Constituție sunt invocate formal în susținerea acesteia. În subsidiar, se solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, subliniindu-se că sunt îndeplinite cerințele de calitate a legii, textul asigurând egalitatea armelor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 19 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 9.181/300/2017, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 707 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lucian Viorel Davidescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare în care a fost invocată, pe cale de excepție, prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat previne constatarea din oficiu a prescripției extinctive, astfel că, deși afectată exigibilitatea creanței, aceasta nu va fi constatată ca atare, chiar în condițiile în care precondiția executării silite a unei creanțe este caracterul său cert, lichid și exigibil. Astfel, justițiabilul este pus în fața unor prevederi legale de natură să îi provoace confuzie în raport cu orice așteptare rezonabilă de previzibilitate a legii.

7.Se mai susține că, în cazul executărilor silite ieșite din termenul de prescripție, este încălcat principiul egalității armelor, reglementat prin art. 21 alin. (3) din Constituție, având în vedere sarcina excesivă care incumbă în privința debitorului, sub aspectul taxelor judiciare de timbru, a cheltuielilor de judecată, pe care le recuperează abia la finalul procesului, posibil printr-o procedură de executare silită pe care trebuie la rândul său să o declanșeze, sau a eventualelor cauțiuni pe care trebuie să le plătească dacă solicită suspendarea executării silite. În schimb, creditorul, din punct de vedere logistic și financiar, este foarte ușor să obțină încuviințarea executării silite și să pornească procedura execuțională.

8.Se arată că, în forma sa actuală, textul criticat nu îl împiedică pe creditor să ceară și să obțină executarea silită chiar după intervenirea prescripției, ci permite acestuia, ca ori de câte ori consideră de cuviință, să-l oblige pe debitor să reia procedurile de contestație de la început, de fiecare dată și în orice moment pe care îl consideră oportun, de exemplu când ia act de faptul că debitorul se află în imposibilitatea temporară de a depune contestația la executare în termen. Textul criticat creează premisele cererii de executare silită a unei creanțe ieșite din termen, bazată pe exercitarea ineficientă a apărării din partea debitorului. Se ajunge la o practică a creditorilor în sensul de a cere executarea silită a unor astfel de creanțe, sumele încasate de la debitorii care nu au opus prescripția fiind mai mari decât cele plătite de creditori ca urmare a suportării cheltuielilor de judecată în ipoteza debitorilor care au opus excepția prescripției. În cazul eliminării textului criticat, s-ar recunoaște posibilitatea judecătorului de a cenzura din oficiu titlurile executorii ieșite în mod vădit din termenul de prescripție. Acest lucru ar asigura un nivel preliminar rezonabil de apărare a debitorului împotriva eventualelor abuzuri, ar permite atingerea scopului urmărit de prescripția extinctivă, și anume responsabilizarea creditorului față de propria creanță, și ar degreva instanțele de o formalitate inutilă.

9.Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere caracterul de ordine privată, iar nu de ordine publică al regimului de invocare a prescripției dreptului de a obține executarea silită.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12.Se arată că prin împlinirea termenului de prescripție se naște dreptul sau facultatea de a opune beneficiul prescripției împlinite. Prescripția nu poate fi aplicată ex officio de către organul de jurisdicție, chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Aceasta nu poate fi pusă în discuția părților, în virtutea rolului activ al instanței judecătorești din moment ce, pe de o parte, este o excepție personală, iar nu de ordine publică, și, pe de altă parte, o asemenea chestiune în plan procesual interesează principiile disponibilității, fiind un aspect ori o facultate inerentă dreptului fiecărei părți de a dispune în cursul procesului de drepturile sale materiale și procedurale, iar acest aspect trebuie lăsat la aprecierea părților, iar nu a instanței judecătorești. Debitorul supus procedurii executării silite poate invoca prescripția numai pe calea contestației la executare, în afară de cazul în care executarea silită nu a fost pornită, când poate formula și o acțiune în constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită, având ca efect paralizarea unei cereri de executare viitoare și, prin urmare, clarificarea unor raporturi juridice incerte sub aspectul realizării lor efective. De asemenea, nu este exclus ca prescripția să poată fi invocată și prin întâmpinare în ipoteza procedurii speciale de urmărire silită. Prescripția dreptului de a obține executarea silită nu poate fi, de regulă, opusă pe cale de excepție, de simplă apărare procesuală. Prin urmare nu se poate susține încălcarea art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție.

13.Dispozițiile criticate sunt o expresie a principiului disponibilității și se înscriu în noua concepție a instituției prescripției extinctive, astfel cum aceasta a fost reglementată de noul Cod civil. Prescripția extinctivă trebuie să reprezinte atât expresia unor interese generale, constând în necesitatea clarificării unor situații juridice incerte într-un timp rezonabil, cât și expresia unor interese particulare, constând în faptul că prescripția trebuie lăsată la îndemâna părților interesate, singurele în măsură să decidă dacă vor sau nu să se prevaleze de efectele ei; în niciun caz prescripția extinctivă nu este o sursă de îmbogățire fără drept, astfel încât invocarea și aplicarea ei din oficiu contravine însuși fundamentului și funcțiilor acesteia.

14.Avocatul Poporului apreciază că textul criticat este constituțional. În acest sens, se arată că instanța judecătorească nu poate verifica în procedura de încuviințare dacă dreptul de a obține executarea silită s-a prescris, aceasta fiind o procedură necontencioasă și necontradictorie, astfel că nu pot fi analizate și rezolvate chestiuni care presupun dezbateri contradictorii. Invocarea prescripției nu poate fi făcută din oficiu nici de către organul de jurisdicție, nici de către cel de executare și nu poate fi soluționată într-o procedură necontencioasă, chiar dacă aceasta are loc în fața instanței de executare. Modul procedural al invocării prescripției dreptului de a obține executarea silită este contestația la executare. Faptul că prevederile legale stabilesc în mod expres că prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate, consacră în fapt voința legiuitorului de a reglementa în noul Cod civil și în noul Cod de procedură civilă că regimul juridic al prescripției este unul cu caracter relativ, adică prescripția nu mai produce efecte de drept, ci doar dacă este invocată de persoana interesată. Așadar, prescripția dreptului de a obține executarea silită este o chestiune de ordine privată și nu de ordine publică.

15.Se susține că textul criticat îndeplinește atât cerințele de calitate a legii, rezultând cu exactitate că prescripția operează doar la cererea persoanei interesate, cât și exigențele dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare, întrucât judecarea contestației la executare se face în condiții de contradictorialitate, iar justițiabilul se poate prevala de toate garanțiile asociate dreptului la apărare.

16.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției de neconstituționalitate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 707 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

(1)Prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate

19.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta de calitate a legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, din punctul de vedere al efectelor sale, prescripția extinctivă are natura juridică a unei sancțiuni civile, creditorul neglijent pierzându-și o parte dintre mijloacele juridice de ocrotire a dreptului său subiectiv nevalorificat în termenul prevăzut de lege. Prescripția extinctivă stinge dreptul material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege, dar prescripția nu operează de drept (ipso iure), ci numai dacă este invocată. Această soluție legislativă a fost introdusă în noul Cod de procedură civilă prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, fiind concordantă cu cea prevăzută de art. 2.506 din noul Cod civil, potrivit căruia „prescripția nu operează de plin drept“.

21.Conform textului criticat, normele care reglementează prescripția dreptului de a obține executarea silită sunt de ordine privată, și nu de ordine publică. În consecință, potrivit noii concepții, instanța de executare nu va putea invoca din oficiu, în cadrul contestațiilor la executare cu care a fost învestită, excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită.

22.Prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că sub reglementarea Decretului nr. 167/1958, republicat - în vigoare până la 1 octombrie 2011, prescripția extinctivă a fost concepută ca o instituție de ordine publică, guvernată de norme imperative, dispozițiile art. 1 alin. (2) din decret, potrivit cărora orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, și cele ale art. 18, care instituiau obligația instanțelor de judecată și a organelor arbitrale ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, constituind cele mai pregnante caracteristici în acest sens. Reglementarea prin norme imperative a prescripției extinctive, dar și conținutul normativ al art. 18 din decret au determinat recunoașterea și consacrarea caracterului absolut al excepției procesuale de fond, peremptorii, a prescripției extinctive, ce putea fi ridicată din oficiu de instanță/organul arbitral, în orice fază procesuală, dar, în aceleași condiții, și de partea interesată. Într-o viziune diametral opusă, legiuitorul actual a reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată care nu mai operează de plin drept, ceea ce produce consecințele asupra duratei termenelor de prescripție, care nu mai sunt imperative, ci, în anumite marje, pot rămâne la disponibilitatea părților, recunoașterii posibilității renunțării la prescripție, ori a încheierii de convenții prin care să se modifice cursul prescripției, prin fixarea începutului acesteia, ori a cauzelor legale de suspendare sau întrerupere, a sferei persoanelor care se pot prevala de faptul împlinirii acesteia, a condițiilor și limitelor procedurale în care excepția prescripției ar putea fi invocată etc. Indiscutabil, caracterul relativ al excepției prescripției extinctive, ca excepție de fond, peremptorie, rezultă din conținutul art. 2.512 și al art. 2.513 din Codul civil, care prevăd că prescripția nu poate fi aplicată din oficiu de organul de jurisdicție competent, ea putând fi opusă, numai în primă instanță sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, sau de persoanele menționate la art. 2.514 din Codul civil.

23.Curtea reține că cele de mai sus demonstrează faptul că textul criticat este clar, precis și previzibil, stabilind expressis verbis și fără dubiu că prescripția operează numai la cererea persoanei interesate. Justițiabilul nu este pus într-o situație confuză prin faptul că se încuviințează executarea silită a unui titlu executoriu ce vizează o creanță față de care se ridică problema prescripției dreptului de a obține executarea silită. Stabilirea intervenirii prescripției dreptului antereferit se realizează pe cale contencioasă, iar debitorul este cel care va alege dacă invocă sau nu intervenirea acesteia. Prin urmare, dacă creditorul va începe procedura executării silite în condițiile date, va fi pus în situația în care, prin intervenirea prescripției, să se admită contestația la executare, să fie desființate actele de executare și să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. În consecință, cel care se expune sancțiunii stingerii dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege este creditorul, și nu debitorul, acesta fiind în poziția de a invoca o excepție care paralizează acțiunea creditorului.

24.Totodată, nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare pentru persoana interesată, care are posibilitatea de a invoca ea însăși prescripția atât pe cale de excepție în cadrul contestației la executare formulate, cât și separat prin formularea unei acțiuni în constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită, în condițiile art. 35 din Codul de procedură civilă.

25.Faptul că legiuitorul a regândit instituția prescripției, ea nemaifiind de ordine publică, ci una de ordine privată, nu produce nicio încălcare a garanțiilor asociate dreptului la un proces echitabil, inclusiv a dreptului la apărare, întrucât ține de propria opțiune a debitorului să invoce excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, respectiv să aleagă să execute sau nu creanța chiar în condițiile date. Este adevărat că în vederea invocării prescripției persoana trebuie să fie una diligentă, însă, tot atât de adevărat este și faptul că ea este și rămâne debitor al unei creanțe, iar prescripția este un beneficiu pe care legiuitorul l-a reglementat în favoarea sa pentru a paraliza dreptul creditorului de a obține executarea silită și puterea executorie a titlului executoriu, astfel că puterea de constrângere a statului nu mai poate fi folosită pentru a pune în executare titlul executoriu. Prin urmare, dreptul la apărare al debitorului este unul deplin, nefiind în niciun fel afectat de faptul că el însuși trebuie să invoce prescripția, și nu instanța judecătorească din oficiu.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lucian Viorel Davidescu în Dosarul nr. 9.181/300/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 707 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly