Decizie nr. 251 din 10 mai 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Dan Niculescu în Dosarul nr. 4.583/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 294D/2005 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 264/2005 al aceleiaşi instanţe.

La apelul nominal, efectuat în dosarul de mai sus, răspunde autorul excepţiei, fiind lipsă cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 194D/2005 şi nr. 294D/2005, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 294D/2005 la Dosarul nr. 194D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, arătând că hotărârea pronunţată de instanţa de judecată în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 trebuie supusă unei căi de atac, în caz contrar încălcându-se prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un recurs efectiv şi la dublul grad de jurisdicţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu există nici un aspect de neconstituţionalitate, reglementarea criticată îndeplinind toate cerinţele art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, se mai susţine că accesul liber la justiţie nu presupune şi accesul la toate gradele de jurisdicţie. În legătură cu pretinsa încălcare a dispoziţiilor convenţiei, referitoare la dublul grad de jurisdicţie, reprezentantul Ministerului Public arată că acestea se aplică numai în materie penală, astfel încât nu au incidenţă în cauza dedusă judecăţii Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierile din 20 ianuarie 2005 şi 28 februarie 2005, pronunţate în Dosarele nr. 4.583/2004 şi nr. 264/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Dan Niculescu în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor împotriva unor sentinţe civile prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea autorului excepţiei de a se constată că a intervenit aprobarea tacită pentru emiterea autorizaţiei de desfiinţare-demolare a unor construcţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11.

Autorul excepţiei apreciază că, în cazul în care hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească în condiţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 nu este supusă căilor de atac, se încalcă "art. 11 alin. (2) din Constituţia revizuită în 2003 raportat la prevederile Convenţiei Europene (inclusiv Protocoalele adiţionale), potrivit cărora «Orice persoană are dreptul la două grade de jurisdicţie, la un recurs efectiv»."

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, apreciază, în Dosarul nr. 4.583/2004, că aceasta este neîntemeiată, întrucât "art. 11 alin. (2) din Constituţie nu se referă la principiul dublului grad de jurisdicţie, iar [autorul excepţiei], care face trimitere la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocoalele adiţionale, nu indică un articol din aceste tratate internaţionale care să fi fost încălcat". În Dosarul nr. 264/2005, instanţa consideră că excepţia este întemeiată, întrucât se încalcă "dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei". De asemenea, se mai apreciază că textul art. 21 alin. (2) din Constituţie este încălcat şi pentru că "recurentul nu are acces la parcurgerea mai multor grade de jurisdicţie".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că dispoziţia legală criticată "derogă de la principiul dublului grad de jurisdicţie [şi] nu reprezintă o încălcare a dreptului fundamental privind accesul liber la justiţie [...], ci este destinată să asigure, în primul rând, celeritatea judecării cauzei, scurtând durata procesului şi evitând, astfel, tergiversarea judecăţii prin reluarea ciclului procesual, iar pentru părţi, economie de timp şi bani".

Totodată, Guvernul apreciază că "Legea fundamentală a lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea «competenţei», a «procedurii», precum şi a «căilor de atac», în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate". În acest sens sunt invocate şi considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 129 din 6 decembrie 1995 şi nr. 38 din 26 februarie 1998.

De asemenea, se mai arată că "art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, dar, pe de altă parte, nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă".

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "textele legale criticate, stabilind dreptul reclamantului de a se adresa instanţei de judecată, pentru constatarea aprobării tacite şi conferind caracter irevocabil hotărârii instanţei, nu încalcă sub nici un aspect dreptul la un recurs efectiv, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a respectării acestuia". De asemenea, se mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituţie, "căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, astfel, poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite".

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie, întrucât accesul liber la justiţie nu presupune "accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac". În acest sens, sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 486/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2003.

Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:

(3)Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile.

Prevederile art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 se referă la hotărârile pronunţate de instanţa de judecată în cadrul procedurii privind aprobarea tacită.

Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu invocă, în mod formal, în susţinerea criticii sale o dispoziţie constituţională care ar fi încălcată, ci face referire, în baza prevederilor art. 11 alin. (2) din Constituţie, la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi, în mod generic, la Protocoalele adiţionale. Astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, Curtea reţine că autorul acesteia se referă, de fapt, la prevederile art. 13 din Convenţie, precum şi la cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, ratificate prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste texte convenţionale au următorul cuprins:

–Art. 13 din Convenţie: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".;

–Art. 2 din Protocolul nr. 7: "1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2.Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti în cadrul procedurii privind aprobarea tacită este de natură a încălca dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în ceea ce priveşte dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală.

Critica de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu procedura aprobării tacite prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002, cererea de chemare în judecată a autorităţii administraţiei publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă [art. 9 alin. (2)]. Potrivit art. 11 alin. (2) al ordonanţei criticate, în cazul în care instanţa constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de această ordonanţă de urgenţă, pronunţă o hotărâre prin care obligă autoritatea administraţiei publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfăşoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.

Prevederea criticată prin excepţia de neconstituţionalitate, potrivit căreia hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în această materie sunt irevocabile, nu încalcă prevederile Constituţiei sau pe cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Constituţia nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită "în condiţiile legii".

Curtea reţine, de asemenea, că, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de convenţie (cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în consecinţă, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Totodată, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, că "accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac". În acest sens este şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

În consecinţă, Curtea constată că, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administraţiei publice, prin neemiterea unei autorizaţii prevăzute de art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, se poate adresa unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerinţele impuse de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte invocarea în sprijinul criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că acestea consacră, într-adevăr, dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut însă doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judecă de către instanţă, în cazul de faţă, nu este de natură penală, Curtea constată că prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 nu au incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Dan Niculescu în dosarele nr. 4.583/2004 şi nr. 264/2005 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly