Decizie nr. 41 din 4 februarie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent.

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Oradea în Dosarul nr. 241/C/2002 a Tribunalului Bihor.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, arătând ca, asupra constituţionalităţii textului legal criticat, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 353/2001, statuand ca aceste dispoziţii sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 martie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 241/C/2002, Tribunalul Bihor a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Oradea într-o cauza având ca obiect revendicarea unor imobile.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât face referire "la nerepararea încălcării dreptului de proprietate al comunităţilor minorităţilor naţionale". Este invocată şi încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât textul criticat nu respecta Avizul Consiliului Europei nr. 176/1993, care defineste condiţiile de primire a României, ca membru cu puteri depline, în acest organism european, şi nici Hotărârea Consiliului Europei nr. 1.123/1997, care prevede restituirea bunurilor bisericesti în baza principiului "restitutio în integrum".

De asemenea autorul excepţiei considera ca dispoziţiile legale criticate încalcă "principiul egalităţii formelor de proprietate, discriminand în mod inadmisibil dreptul de proprietate al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale în raport cu ceilalţi titulari de drept de proprietate" şi contravenind astfel prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie.

Tribunalul Bihor apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca textul legal criticat nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Dimpotriva, prin acest text se prevede că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, fără distincţie, sau minorităţilor naţionale se va stabili prin acte normative speciale, iar până la adoptarea acestora imobilele se indisponibilizeaza.

În legătură cu susţinerea potrivit căreia textul criticat contravine prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, Guvernul arata ca aceste dispoziţii constituţionale se referă la preeminenta pactelor şi tratatelor care privesc drepturile fundamentale ale omului, prevederile constituţionale neputând fi extinse şi la alte angajamente pe care România şi le-ar asuma prin acte cu caracter internaţional. Simpla amânare a reglementării situaţiei juridice a acestor imobile nu poate fi asimilată cu încălcarea obligaţiei de restituire. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, Guvernul arata ca "până în momentul stabilirii prin lege a modului de restituire a imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase, nu se pune problema ocrotirii vreunui drept de proprietate".

Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit cărora: "Regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauza sau schimbarea destinaţiei acestora."

Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, pentru cele ce urmează.

Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, criticat ca fiind neconstitutional, stabileşte ca regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase sau comunităţilor minorităţilor naţionale, ce au fost preluate de stat sau alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale, iar până la adoptarea unor asemenea reglementări înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilelor în cauza este interzisă.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca aceste prevederi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16, 20 şi ale art. 41 alin. (2).

Examinând aceste sustineri, Curtea observa ca art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu stabileşte vreo distincţie sau discriminare în sensul celor arătate de către autorul excepţiei, astfel că nu se poate retine încălcarea art. 16 din Constituţie. Dimpotriva, prin dispoziţia legală criticata se prevede că regimul juridic al imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase, fără distincţie, sau minorităţilor naţionale se va stabili prin acte normative speciale, iar până la adoptarea acestora imobilele se indisponibilizeaza.

În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, referitoare la interpretarea şi aplicarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în concordanta cu prevederile tratatelor şi pactelor internaţionale la care România este parte, precum şi preeminenta acestor reglementări în situaţia existenţei unor neconcordante între ele şi reglementările interne, Curtea constata ca textul constituţional face vorbire de pacte şi tratate internaţionale şi nu se referă şi la alte angajamente pe care România şi le-ar asuma prin alte acte cu caracter internaţional.

De altfel, asupra constituţionalităţii art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport cu prevederile art. 16 şi 20 din Legea fundamentală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 353 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 15 februarie 2002, constatând ca acest text este constituţional.

Curtea constata că nu au intervenit elemente noi de natura a determina o modificare a jurisprudenţei sale, astfel ca excepţia urmează a fi respinsă.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia acest text contravine prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995 şi prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, a statuat ca prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, potrivit art. 41 din Constituţie, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

Considerentele din aceasta decizie sunt valabile şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Oradea în Dosarul nr. 241/C/2001 al Tribunalului Bihor.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 februarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu