Decizie nr. 8 din 18 octombrie 2010

Dosar nr. 8/2010

Sub preşedinţia doamnei judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii şi sesizarea colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la consecinţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi asupra activităţii dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind prezenţi 76 de judecători din 105 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Gabriela Scutea - adjunct al procurorului general.

Doamna judecător Elena Cîrcei a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în interesul legii, învederând că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor. Or, a relevat că, în considerentele deciziei vizate prin calea extraordinară de atac, s-a statuat că prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte.

Cu privire la excepţia invocată, reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că recursul în interesul legii este admisibil, introducerea acestuia fiind determinată de existenţa unei practici neunitare după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007. În continuare a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale, pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate, dispoziţiile art. 205-207 din Codul penal nu mai sunt în vigoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, apreciază că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar în chestiunea dacă mai sunt în vigoare dispoziţiile art. 205-207 din Codul penal după publicarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale, iar ca urmare constată admisibilitatea recursului în interesul legii declarat în această materie.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii şi sesizării colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constată următoarele:

I. Prin art. 205 şi 206 din Codul penal, în vigoare până la modificarea şi completarea ce i s-a adus prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, au fost incriminate insulta şi calomnia, iar în cuprinsul art. 207 din acelaşi cod erau reglementate cazurile de admisibilitate a probei verităţii pentru aceste două infracţiuni.

Dispoziţiile de incriminare şi cele referitoare la proba verităţii în cazul infracţiunilor de insultă şi calomnie au fost abrogate expres prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006.

II. Fiind sesizată în această materie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 privind modificarea şi completarea Codului penal sunt neconstituţionale.

S-a constatat că abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal şi dezincriminarea, pe această cale, a infracţiunilor de insultă şi de calomnie încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 21 din Constituţia României, republicată, referitoare la unele valori garantate în statul de drept şi la principiul liberului acces la justiţie, corelat cu dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

S-a apreciat că prin abrogarea celor 3 texte de lege din Codul penal a fost încălcat şi principiul egalităţii în drepturi prevăzut în art. 16 din Constituţie, contravenindu-se totodată şi interdicţiei de lezare a demnităţii, onoarei, vieţii particulare şi a dreptului la propria imagine ca urmare a exercitării libertăţii de exprimare, astfel cum această libertate este limitată prin prevederile art. 30 alin. (6) şi (8) din Constituţia României, republicată.

III. Ulterior publicării acestei decizii a Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri prin care au soluţionat în mod diferit chestiunea de drept dacă mai sunt în vigoare dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal.

Astfel, unele instanţe au apreciat că dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal continuă să fie în vigoare, invocând în acest sens caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi considerând, totodată, că dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 au încetat să mai existe din moment ce Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune de acord reglementările din acest text de lege, constatat neconstituţional, cu prevederile corespunzătoare din Constituţie.

S-au invocat, în acest sens, prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, în conformitate cu care "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei", iar "Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Au fost invocate şi dispoziţiile cu conţinut similar ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, subliniindu-se că prin alin. (1) din acelaşi articol se mai precizează că "Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie".

S-a motivat, în sprijinul punctului de vedere menţionat, că şi în raport cu reglementările din legea organică a Curţii Constituţionale se impune să se considere că, în caz de constatare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale de abrogare, acele dispoziţii îşi încetează aplicabilitatea, iar prevederile legale abrogate printr-o dispoziţie constatată neconstituţională continuă să fie active şi să producă efecte.

În acest sens, a fost invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2007, prin care a fost exprimat acelaşi punct de vedere.

Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu mai sunt în vigoare, pronunţând soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală şi, respectiv, de respingere a plângerilor formulate în cadrul procedurii prevăzute în art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Aceste instanţe şi-au motivat soluţiile învederând că încetarea efectelor juridice ale unei norme de abrogare, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii acesteia, nu determină automat şi reintrarea în vigoare a dispoziţiilor din acea normă abrogată de legiuitor.

S-a învederat că o asemenea modalitate de reîncriminare a faptelor ar contraveni prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată la 21 aprilie 2010, potrivit cărora "Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv" şi "Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial".

S-a apreciat că a atribui Curţii Constituţionale prerogativa de a repune în vigoare dispoziţii legale de incriminare abrogate ar însemna să i se recunoască acestei autorităţi un rol legislativ activ, ceea ce ar contraveni însăşi reglementărilor din propria sa lege organică, inclusiv prevederilor de ordin constituţional existente în materie.

Ca urmare, s-a conchis, în argumentarea celui de-al doilea punct de vedere, că reincriminarea faptelor de insultă şi de calomnie doar pe baza deciziei prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiei de abrogare a textelor de lege prin care cele două fapte erau incriminate ar fi în neconcordanţă şi cu principiul legalităţii incriminării consacrat prin Constituţie şi validat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

IV. Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Într-adevăr, prin art. 23 alin. (12) din Constituţia României, republicată, se prevede, cu valoare de principiu ce garantează inviolabilitatea libertăţii individuale, că "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", iar în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. h) din aceeaşi lege fundamentală, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică.

Mai este de subliniat că tot prin Constituţia României, republicată, la art. 61 alin. (1), s-a prevăzut că "Parlamentul este [] unica autoritate legiuitoare a ţării".

Pe de altă parte, este de observat că, în raport cu reglementarea de la art. 7 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional".

Referindu-se la noţiunea de "drept", utilizată în acest text din Convenţie, Curtea Europeană a explicat că o atare noţiune cuprinde în primul rând normele de ordin legislativ, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii de accesibilitate şi previzibilitate. S-a considerat în acest sens că, pentru a fi îndeplinită condiţia privind accesibilitatea pentru cetăţeni, este suficient ca legea să fie publicată şi previzibilă sub aspectul conţinutului, adică modul în care este formulată, termenii folosiţi şi condiţiile impuse a fi respectate să permită oricărei persoane să-i poată anticipa toate efectele.

Or, din moment ce, după abrogarea dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, faptele de insultă şi de calomnie nu au mai fost reincriminate, este evident că, în ansamblul lor, persoanele cărora li se adresează legea nu au posibilitatea să cunoască reintrarea acelor fapte în sfera ilicitului penal, pentru a-şi adapta în mod corespunzător conduita, spre a nu intra sub incidenţa răspunderii penale.

Este semnificativ că prin însăşi dispoziţiile preliminare ale actualului Cod penal, reglementându-se principiul legalităţii incriminării, s-a înscris la art. 2 că "legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infracţiunilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte".

De aceea, câtă vreme faptele de insultă şi de calomnie, dezincriminate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, nu au mai fost reincriminate de puterea legiuitoare, singura abilitată într-un stat de drept să o facă, nu se poate considera că faptele respective ar constitui infracţiuni şi că textele de lege abrogate în care erau incriminate ar fi reintrat în vigoare.

Prin urmare, neexercitarea de către Parlament a prerogativei de a reexamina textul de lege, considerat neconstituţional, nu poate conduce univoc la soluţia de suplinire a acestei puteri esenţiale în cadrul statului de drept şi la emiterea în numele ei, de către o altă autoritate, a unei dispoziţii de abrogare, un asemenea procedeu fiind inadmisibil şi în raport cu prevederea înscrisă în art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, prin care s-a stabilit, cu valoare de neînlăturat pentru tehnica legislativă, că "nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial".

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că au încetat să mai fie în vigoare normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din acelaşi cod privind proba verităţii, abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În numele legii,

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că:

Normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verităţii, abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale, nu sunt în vigoare.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE

ŞI JUSTIŢIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White