Decizia nr. 394 din 18 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Șuto Zoltan în Dosarul nr. 4.138/30/2016* al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 505D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc autorul excepției și partea Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători“ - S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că norma de lege criticată este o dispoziție generală care se completează cu dispozițiile din alte acte normative, nefiind lipsită de claritate și previzibilitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea nr. 225 din 28 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.138/30/2016*, Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Șuto Zoltan în cadrul apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 401 din 5 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4.138/30/2016, având ca obiect anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă și plata drepturilor salariale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate nu sunt clare și previzibile, întrucât nu identifică în mod concret cazurile în care se suspendă de drept contractul individual de muncă. Astfel, sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5). De asemenea invocă Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, prin care Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată.

6.Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

7.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. În susținerea acestei opinii, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 și Decizia nr. 513 din 4 iulie 2017. De asemenea arată că art. 50 lit. i) din Legea nr. 53/2003 reprezintă o normă de drept comun în materia raporturilor de muncă, ce trebuie interpretată în coroborare cu alte acte normative speciale, care cuprind norme referitoare la încetarea de drept a unui contract individual de muncă. Înțelesul acestui text de lege este clar, putând fi dedus pe cale de interpretare prin raportare la sensul comun al cuvintelor ce îl compun.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Curtea constată că dispozițiile art. 50 din Legea nr. 53/2003 sunt conținute într-un singur alineat, astfel că se va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate art. 50 lit. i) din Legea nr. 53/2003, care are următoarea redactare: „Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații: […] i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.“12. Autorul excepției susține că dispozițiile art. 50 lit. i) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.

13.Examinând textul de lege criticat, Curtea constată că acesta face parte din ansamblul reglementărilor Codului muncii referitoare la cauzele și condițiile în care poate fi suspendat contractul individual de muncă. Art. 50 din Legea nr. 53/2003 reglementează situațiile în care contractul individual de muncă se suspendă de drept, în virtutea legii, și nu ca urmare a voinței vreuneia din părțile contractante. Prin urmare, legiuitorul a enumerat împrejurările care, potrivit normelor de drept comun în materia raporturilor de muncă, determină suspendarea acestor raporturi, însă, admițând că pot exista și alte situații specifice care pot justifica suspendarea obligațiilor ce decurg din contractul individual de muncă, a prevăzut în conținutul textului de lege criticat posibilitatea reglementării acestora prin alte legi.

14.În jurisprudența sa, Curtea a statuat că respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât acesta nu-și poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii (a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). Curtea a arătat că formularea suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

15.Or, Curtea constată că dispozițiile art. 50 lit. i) din Legea nr. 53/2003 constituie o normă generală al cărei înțeles este clar, fiind fără echivoc intenția legiuitorului de a crea posibilitatea ca prin alte acte normative să fie instituite și alte cauze de suspendare de drept a contractului individual de muncă. Angajatul, cunoscând reglementările speciale aplicabile raportului său de muncă, are posibilitatea să prevadă care sunt situațiile specifice care determină suspendarea raportului său de muncă.

16.Faptul că într-un singur articol de lege nu sunt prevăzute toate cazurile de suspendare de drept ale contractului individual de muncă și nu sunt detaliate toate condițiile și termenele în care un angajat se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale nu poate conduce la concluzia că norma de drept este lipsită de claritate și previzibilitate, de vreme ce toate aceste aspecte sunt reglementate în alte articole ale aceluiași act normativ sau în conținutul altor acte normative, putând fi cunoscute de cel interesat.

17.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Șuto Zoltan în Dosarul nr. 4.138/30/2016* al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 50 lit. i) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. Valer Dorneanu

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea