Decizie nr. 175 din 6 mai 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, excepţie ridicată de Asociaţia "CELPI" - S.A. în Dosarul nr. 2.520/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 aprilie 2003 şi au fost consemnate în şedinţa din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 6 mai 2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.520/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, excepţie ridicată de Asociaţia "CELPI" - S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă art. 15 alin. (2), art. 16, art. 41 alin. (1) şi (7), art. 48 alin. (1), art. 49, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (6) din Constituţie.

În opinia autorului excepţiei, "Ordonanţa nr. 25/2002 îşi produce efectele asupra unor acte juridice încheiate sub imperiul unor alte norme şi nu se limitează sa reglementeze pentru viitor situaţia contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni care urmează să se desfiinteze". Mai susţine autorul excepţiei ca prin textul de lege criticat "se stabileşte o prezumţie legală irefragrabila de culpa în sarcina cumparatorilor, asa cum sunt ei definiţi de Ordonanţa nr. 25/2002, cu încălcarea tuturor principiilor constituţionale". În acest fel "cumpărătorii nu mai au la dispoziţie posibilitatea legală de a se apara în faţa unei instanţe de drept comun, arătând ca neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni se datorează unor cauze care nu le sunt imputabile, şi, pe cale de consecinţa, nu sunt în culpa şi nu datorează daune-interese autorităţii, reprezentanta a statului".

Instanţa de judecată considera ca dispoziţiile legale ata câte vin în contradictie cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arata ca susţinerile autorului excepţiei nu pot fi reţinute, deoarece:

–Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 reglementează controlul postprivatizare, precum şi modul de urmărire a executării obligaţiilor asumate de cumpărători, pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale;

–ordonanţa se aplică contractelor de vânzare-cumpărare care au ca obiect acţiuni de stat la societăţile comerciale şi care sunt în derulare, pentru efectele produse de aceste contracte după intrarea ei în vigoare;

–prin ordonanţa se prevede că pot fi supuse controlului şi societăţile care în urma privatizării au fuzionat cu alta societate, dar şi cele rezultate prin divizare, dacă aceste operaţiuni au avut loc în perioadele de derulare a contractului;

–ordonanţa nu instituie o prezumţie de culpa în cazul persoanelor fizice sau juridice;

–părţile nu sunt oprite sa convină rezilierea sau rezoluţiunea, după caz, a contractului.

Se arata ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 din Constituţie, întrucât "art. 134 din Constituţie precizează clar rolul statului în economie, statul putând acţiona prin utilizarea de către Guvern a parghiilor sale specifice de influentare, dar mai ales prin politica sa promovata în plan legislativ, prevederile alin. (2) definind obiectivele principale ale acţiunii statale, atât pe plan guvernamental, al puterii executive, cat şi pe plan normativ, al puterii legislative".

Guvernul apreciază, de asemenea, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

–textul criticat trebuie interpretat în corelare cu art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, care prevede că actul normativ se aplică contractelor în derulare numai pentru efectele produse de acestea după intrarea în vigoare a ordonanţei, neputându-se retine neconstituţionalitatea acestui text în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie;

–dispoziţiile legale atacate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 48 alin. (1) din Constituţie, întrucât oricare dintre cele doua părţi în contract se poate adresa instanţei de judecată pentru recunoaşterea drepturilor, cumpărătorul putându-se apara în cadrul acţiunii în rezolutiune a contractului prin dovedirea respectării clauzelor contractuale, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului actionand în acest caz ca subiect de drept privat şi nu în calitatea sa de autoritate a administraţiei publice, răspunderea stabilită în acest caz fiind strict contractuală, potrivit legislaţiei civile;

–de asemenea, nu sunt incalcate prevederile art. 41 alin. (1) şi (7), precum şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, întrucât în textul legal criticat nu este vorba despre o confiscare a averii, iar dreptul de proprietate al cumpărătorului, parte în contractul de privatizare, nu suporta nici o atingere;

–textul criticat nu contravine prevederilor art. 49 din Constituţie, întrucât nu restrânge în nici un fel exerciţiul vreunui drept, acesta indicând doar un mod de calcul al daunelor-interese ce pot fi stabilite de instanţa judecătorească în sarcina cumpărătorului în cazul în care se constata rezoluţiunea contractului de privatizare ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către cumpărător a clauzelor contractuale;

–nu sunt incalcate nici prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece, "într-o economie de piaţa, respectarea legii şi buna-credinţa reprezintă condiţii apriorice pentru libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, susţinerile părţii prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observa ca, ulterior sesizării, Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002.

Aceste modificări privesc şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) criticat de autorul excepţiei.

Cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale modificate ulterior ridicării excepţiei, prin Decizia Plenului Curţii nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, Curtea a statuat ca în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.

Curtea constata ca în noua redactare textul păstrează soluţia legislativă de principiu, şi anume desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, Curtea observa ca Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 a fost modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 40 din 30 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 2 februarie 2003, dar aceste modificări şi completări nu privesc dispoziţiile alin. (1) al art. 21.

Asadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 în redactarea data prin Legea nr. 506/2002, al carei cuprins este următorul:

Art. 21. – (1) În cazul desfiinţării contractului pe cale conventionala sau judiciară Autoritatea va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia.

Textele din Constituţie invocate ca fiind incalcate sunt următoarele:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";

–Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 41 alin. (1) şi (7): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. [...]

(7)Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.";

–Art. 48 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.";

–Art. 49 alin. (1) şi (2): "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): "(1) Economia României este economie de piaţa.

(2)Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;"

–Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."

Criticile de neconstituţionalitate vizează, în esenta, încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Din examinarea comparativa a textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocat în susţinerea excepţiei, nu rezultă incompatibilitate, întrucât textul criticat nu dispune aplicarea retroactivă a dispoziţiilor sale.

Dimpotriva, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 506/2002, precum şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 40/2003, se prevede expres ca ordonanţa "se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni deţinute de stat la societăţi, încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, denumita în continuare Autoritate, şi aflate în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare".

Curtea constata că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Art. 16 alin. (1) din Constituţie are în vedere numai cetăţenii, nu şi persoanele juridice. În acest sens este şi jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, ca, de exemplu, Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.

Curtea constata, de asemenea, ca aceste dispoziţii nu contravin nici prevederilor art. 41 din Constituţie, care reglementează dreptul de proprietate privată, deoarece, potrivit alin. (1) al acestui articol, dreptul de proprietate este garantat, conţinutul şi limitele acestui drept fiind stabilite prin lege.

Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 reglementează controlul postprivatizare, precum şi modul de urmărire a executării obligaţiilor asumate de cumpărători, pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, însă aceasta activitate trebuie să fie în concordanta cu interesul naţional pentru a cărui apărare statul acţionează prin politica legislativă. În acest context a fost emisă Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, care îşi are temeiul în dispoziţiile din Constituţie cuprinse în titlul IV "Economia şi finanţele publice", în special cele prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. b), potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale.

Într-o interpretare sistematica a art. 134 din Constituţie, aceasta prevedere urmează să fie aplicată în concordanta şi cu dispoziţiile alin. (1) privind economia de piaţa şi ale alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, ceea ce presupune ca dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 sunt conforme cu cerinţele economiei de piaţa, în stadiul actual de dezvoltare a societăţii româneşti, precum şi cu regulile necesare pentru asigurarea libertăţii comerţului în ansamblul general al economiei din ţara noastră.

Referitor la încălcarea prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 a prevederilor art. 49 din Constituţie, Curtea observa ca acestea nu au incidenţa în cauza, deoarece se referă la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, iar nu ale unor societăţi comerciale. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii, ca, de exemplu, Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000.

Şi, în sfârşit, cu privire la susţinerea potrivit căreia aceste prevederi încalcă art. 48 din Constituţie, Curtea observa ca prin reglementarea cuprinsă în textul criticat nu s-a adus nici o ingradire posibilităţii de a solicita recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei în cazul vatamarii într-un drept de o autoritate publică printr-un act administrativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 506/2002, excepţie ridicată de Asociaţia "CELPI" - S.A. în Dosarul nr. 2.520/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu