Decizie nr. 1.211 din 5 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Monica Maria Bârsan în Dosarul nr. 28.217/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocatul Eusebiu Severin Roşu. Lipseşte partea Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" din Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată şi solicită extinderea analizei Curţii Constituţionale şi asupra dispoziţiilor art. 184 alin. (10) din Legea nr. 95/2006.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile de lege nu contravin dispoziţiilor din Constituţie invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 28.217/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Monica Maria Bârsan.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate instituie o discriminare pe criterii de vârstă, restrângând, în acelaşi timp, şi dreptul la muncă. În sprijinul argumentelor sale, invocă cele reţinute de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene prin Hotărârea din 22 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza W. Mangold contra R. Helm, în care s-a arătat că o legislaţie care reţine vârsta muncitorului ca unic criteriu de încheiere a unui contract de muncă cu durată determinată, fără a se fi demonstrat că fixarea unui prag de vârstă este necesară pentru atingerea unui obiectiv de inserţie profesională, trebuie să fie considerată ca depăşind cadrul potrivit şi necesar pentru a atinge obiectivul urmărit.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că limitarea exercitării unor funcţii de conducere până la împlinirea unei anumite vârste este justificată prin natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, respectiv sănătatea, domeniu de interes public, reglementat prin norme de natură a garanta o bună desfăşurare a sistemului medical. De asemenea, principiul libertăţii alegerii profesiei nu se referă la obligaţia statului de a garanta accesul tuturor cetăţenilor la ocuparea tuturor funcţiilor de conducere, ci la posibilitatea concretă de alegere pe care o are fiecare cetăţean cu privire la un loc de muncă. Cu alte cuvinte, alegerea profesiei este liberă din momentul în care condiţiile solicitate pentru respectiva profesie sunt îndeplinite.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: "Medicii care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispoziţiile art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la dispoziţiile art. 2 paragraful 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care interzice discriminarea.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 385 din Legea nr. 95/2006 stabilesc vârsta de pensionare a medicilor la 65 de ani, excepţie făcând persoanele care se încadrează în ipoteza alin. (3) al aceluiaşi articol, pentru care legea stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani. După împlinirea vârstei de pensionare, alin. (4) şi (5) prevăd că medicii pot profesa în continuare în unităţile medicale private, cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege sau, cu titlu de excepţie, în unităţile sanitare publice cu deficit de personal, până la ocuparea posturilor vacante. Urmând acestor prevederi, textul de lege criticat stabileşte interdicţia deţinerii unui post de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice, ulterior vârstei de pensionare.

Faţă de acestea, Curtea reţine că art. 47 alin. (2) din Constituţie nu instituie o obligaţie de a ieşi la pensie, ci un drept al cetăţenilor de a obţine pensia la împlinirea condiţiilor de vârstă şi stagiu prevăzute de lege. Aşa fiind, împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru pensionare nu poate constitui un obstacol în faţa exercitării dreptului la muncă. Cu toate acestea, posibilitatea deschiderii dreptului la pensie, ca venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, îi dă legiuitorului posibilitatea să aducă anumite limitări rezonabile şi proporţionale dreptului la muncă. Aceste limitări nu se întemeiază, aşadar, pe discriminări bazate pe criteriul vârstei. Astfel, înseşi prevederile Codului muncii prevăd la art. 56 alin. (1) lit. d) că împlinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare reprezintă un motiv de încetare de drept a contractului individual de muncă. În consecinţă, continuarea raporturilor de muncă se poate face numai cu acordul angajatorului. În anumite cazuri, aşa cum sunt şi prevederile amintite ale art. 385 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 95/2006, legea însăşi stabileşte condiţiile în care poate fi exercitat dreptul la muncă după împlinirea vârstei de pensionare.

Cu toate acestea, Curtea observă că, limitând dreptul la muncă, legiuitorul trebuie să evite crearea unor situaţii discriminatorii între persoane aflate în situaţii identice.

În cazul textului de lege supus analizei de constituţionalitate, Curtea observă că nu sunt create diferenţe între persoane aparţinând aceleiaşi categorii, respectiv cele care ocupă funcţii de conducere. Pentru toate acestea, normele au un caracter imperativ, în sensul că nu mai pot ocupa aceleaşi funcţii după împlinirea vârstei prevăzute de lege.

Deşi nu reiese din textul legal criticat, printr-o interpretare per a contrario a art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, Curtea observă că, după împlinirea vârstei de pensionare, aceste persoane pot ocupa funcţii de execuţie sau chiar funcţii de conducere în unităţile sanitare private. În consecinţă, nu poate fi reţinută nici existenţa vreunei discriminări în raport cu ceilalţi medici, care, după împlinirea vârstei legale de pensionare, pot profesa doar în unităţile sanitare private, cu excepţia situaţiilor limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Monica Maria Bârsan în Dosarul nr. 28.217/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea