Decizie nr. 192 din 13 mai 2003

Costica Bulai - preşedinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Elisabeta Mihai în Dosarul nr. 14.422/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal este prezenta Dana Valeria Berinde, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezenta solicita respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 14.422/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Elisabeta Mihai.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 20 coroborat cu art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu art. 9, 10, 11 şi 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi prevederilor art. 22, 43 şi ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie. În opinia autorului excepţiei, "în conceptul constituţional de calitate a vieţii intra şi condiţiile de locuinta, aceasta situaţie nefiind avută în vedere de către dispoziţiile legale criticate", astfel ca se creează o discriminare între foştii proprietari şi chiriaşi.

Instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici dispoziţiilor din actele internaţionale. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, care a statuat ca dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 sunt constituţionale.

Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, face de asemenea referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, apreciind ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Examinând încheierea de sesizare, precum şi notele scrise depuse de autorul excepţiei în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, astfel cum a fost modificat potrivit pct. 6 din Legea de aprobare a acestei ordonanţe nr. 241/2001, dispoziţii al căror conţinut este următorul: "Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică:

a)în cazul contractelor de închiriere încheiate de chiriaşi cu proprietari persoane fizice, altele decât cele prevăzute la art. 2-7;

b)în cazul contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinta corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate. Fac excepţie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie menţionaţi în contract au redobândit, ca fosti proprietari sau moştenitori ai acestora, locuinţe care sunt efectiv ocupate de chiriaşi persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituţie publică;

c)chiriaşului care refuza sa preia în folosinţă o alta locuinta pusă la dispoziţie, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de fostul proprietar sau de moştenitorii acestuia ori de autorităţile publice locale;

d)în cazul litigiilor determinate de refuzul chiriaşilor cărora li s-a notificat sa încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul, potrivit Legii nr. 17/1994, Legii nr. 112/1995 sau Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e)în cazul litigiilor dintre proprietar şi chiriaş având ca obiect schimbul de locuinţe;

f)în cazul chiriaşilor care au subinchiriat locuinta fără consimţământul scris al proprietarului;

g)în cazul chiriaşilor care au schimbat total sau parţial destinaţia ori structura interioară a locuinţei fără consimţământul scris al proprietarului şi fără aprobările legale;

h)chiriaşului care a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situata aceasta, instalaţiilor sau bunurilor aferente acestora ori care a înstrăinat fără drept părţi din acestea;

i)chiriaşului care are un comportament ce face imposibila convieţuirea sau împiedica folosirea normală a locuinţei;

j)chiriaşilor rezidenţi în străinătate care, fără a fi detasati, nu au mai folosit locuinta mai mult de un an fără întrerupere."

Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, pentru cele ce urmează.

Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 are ca scop protecţia chiriaşilor, asigurarea stabilitatii în viitor a drepturilor lor locative, prin acordarea dreptului chiriaşului la reînnoirea contractului de închiriere şi crearea unor garanţii împotriva unei evacuari abuzive, precum şi a unui drept de preemţiune în cazul în care proprietarul intenţionează sa vândă locuinta.

Măsurile de protecţie a chiriaşilor, instituite prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, îşi au temeiul constituţional în prevederile art. 43 alin. (1) şi în cele ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie, potrivit cărora:

–Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";

–Art. 134 alin. (2) lit. f): "Statul trebuie să asigure: [...]

f)crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii."

Conţinutul notiunii "nivel de trai decent" nu este definit de Constituţie, dar el trebuie examinat în raport cu situaţiile avute în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementările internaţionale privind drepturile omului, obligatorii, în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie.

În acest sens, potrivit art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde, printre altele, şi dreptul la locuinta. În acelaşi sens, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevăzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa, se referă, în mod expres, şi la locuinta.

Legea interna, dezvoltand aceste principii, trebuie să aducă soluţii concrete în diferite domenii supuse reglementării. Rezultă deci ca legiuitorul, dând curs acestor dispoziţii, este îndreptăţit, stabilind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, sa ţină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci şi de cele ale chiriaşilor, cărora statul trebuie să le asigure dreptul la o locuinta, realizand un echilibru între cele doua comandamente constituţionale.

Examinând susţinerile autorilor excepţiei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea constata ca acestea, de asemenea, nu pot fi primite. Textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat prin art. 16 din Constituţie, tratamentul egal impunandu-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice. Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenta sa ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De aceea nu sunt excluse, ci, dimpotriva, sunt admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. Dispoziţiile legale criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o parte, în ce măsura proprietarul poate refuza, în mod justificat, prelungirea contractului, iar pe de altă parte, dând chiriaşului posibilitatea să îşi apere dreptul locativ în condiţiile în care nu i se poate reprosa vreo conduita culpabilă.

De altfel, Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999. Astfel, prin deciziile: nr. 213 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 3 octombrie 2002; nr. 89 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 6 iunie 2001; nr. 166 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 7 noiembrie 2000, şi nr. 168 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 noiembrie 2000, Curtea Constituţională a statuat ca aceste dispoziţii sunt constituţionale.

Soluţiile din aceste decizii sunt valabile şi în cauza prezenta, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Şi, în fine, în legătură cu susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 22 din Constituţie, referitor la dreptul la viaţa şi la integritate fizica şi psihică, Curtea constata ca acest text nu are incidenţa în cauza.

Faţa de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Elisabeta Mihai în Dosarul nr. 14.422/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu