Decizie nr. 95 din 5 februarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoşani în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 17 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.090/40/2007, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. Botoşani în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei la decizia de desfacere a contractului de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24, 44, 45 şi 53 din Constituţie. Astfel, textele legale criticate, care prevăd sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare, afectează grav funcţionarea normală a societăţilor comerciale, încalcă dreptul lor de proprietate şi dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă, instaurând o dictatură a salariaţilor care se ştiu la adăpost de orice sancţiuni, fiind liberi să nu îşi îndeplinească sarcinile de serviciu. Totodată, aceste dispoziţii legale încalcă şi dreptul la apărare, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât măsurile dispuse de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se mai cerceta fondul litigiului.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi au drept scop asigurarea egalităţii părţilor raportului juridic de muncă, precum şi exercitarea dreptului la apărare de către ambele părţi, în cazul unor eventuale litigii. Mai arată că dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă trebuie exercitat în limitele stabilite de lege.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate instituie măsuri de protecţie a angajaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ce ar putea fi dispuse de angajator, asigurând astfel stabilitatea raporturilor juridice de muncă.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii sunt constituţionale. Se arată că în cadrul raportului de muncă angajatorul se află într-o situaţie diferită de cea a salariaţilor, iar protecţia lor diferită este pe deplin justificată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art.62 "[...](2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.";

–Art. 267 "(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2)În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4)În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";

–Art. 268 "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d)temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f)instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

(3)Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(4)Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

(5)Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Art. 62 din Codul muncii este inserat în cap. V - "Încetarea contractului individual de muncă", secţiunea a 3-a - "Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului". Unul dintre motivele încetării contractului individual de muncă este cel prevăzut de art. 61 lit. a) din acelaşi cod, respectiv săvârşirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate, concedierea în acest caz apărând ca o sancţiune disciplinară.

Alin. (2) al art. 62, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede, la modul general şi în completarea reglementărilor menţionate, că în toate cazurile concedierea se poate dispune numai printr-o decizie emisă în scris, motivată în fapt şi în drept şi cu arătarea termenului şi a instanţei judecătoreşti la care poate fi contestată. Aceste cerinţe sunt, indiscutabil şi în mod firesc, necesare şi justificate pentru orice act de dispoziţie privind aplicarea sancţiunii disciplinare.

Art. 267 impune, sub sancţiunea nulităţii absolute, efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancţionării salariatului, şi reglementează procedura efectuării acestei cercetări. Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar, în acelaşi timp, şi a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.

Art. 268 stabileşte termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercită apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti, chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenţie şi responsabilitate.

Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale ambelor părţi. În acest cadru, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantă.

Analizând criticile formulate în această cauză, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, invocat în susţinerea excepţiei, nu este aplicabil, având în vedere că angajatorul şi salariatul se află în situaţii obiectiv diferite. Condiţionarea aplicării sancţiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaţilor şi nu le creează niciun privilegiu. În situaţia în care litigiul de muncă declanşat de aplicarea sancţiunii disciplinare este supus soluţionării de instanţa judecătorească, părţile beneficiază de principiul egalităţii armelor, fiecare având la dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţionează exerciţiul deplin al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.

Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei conform căreia prevederea obligativităţii respectării unor reguli de procedură în legătură cu sancţionarea disciplinară a salariaţilor şi chiar sancţionarea cu nulitate absolută a măsurilor dispuse cu încălcarea acelor reguli ar aduce atingere de orice fel dreptului de proprietate ori libertăţii economice. Accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii.

Totodată, Curtea reţine că cerinţele impuse prin dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să restrângă în niciun fel exerciţiul, într-un cadru legal, al drepturilor şi prerogativelor angajatorului.

În legătură cu aceste critici, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 608 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, dar şi prin alte decizii, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, constatând că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta