Ordin nr. 3.931 din 17 martie 2011
privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale panelului 5 - Arte şi ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
- Emitent
- Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 191 din 18 martie 2011
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.759/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi a structurii acestuia şi ale Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.761/2011 privind aprobarea componenţei nominale a panelurilor pe domenii fundamentale ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.
Articolul 1
(1)Se aprobă componenţa nominală a comisiilor de specialitate ale panelului 5 - Arte şi ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)În cadrul fiecărei comisii de specialitate se numesc membrii biroului comisiei de specialitate.
Articolul 2
Membrii comisiilor de specialitate sunt experţi în domeniul sau domeniile ştiinţifice arondate şi sunt membri ai CNATDCU pentru întreaga durată a mandatului CNATDCU, care este de 4 ani.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu
Bucureşti, 17 martie 2011.
Nr. 3.931.
Anexa
COMPONENŢA NOMINALĂ
a comisiilor de specialitate ale panelului
5 - Arte şi ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
Comisia de filologie
Font 8
| Nr. crt. | Funcţia | Numele şi prenumele | Instituţia |
|---|---|---|---|
| 1. | Preşedinte al comisiei | Otilia HEDEŞAN | Universitatea de Vest din Timişoara |
| 2. | Vicepreşedinte al comisiei | Ştefan OLTEAN | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 3. | Membru al biroului comisiei | Alexandra CORNILESCU | Universitatea din Bucureşti |
| 4. | Membru al biroului comisiei | Alexandra CUNIŢĂ | Universitatea din Bucureşti |
| 5. | Membru al biroului comisiei | Lăcrămioara PETRESCU | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 6. | Membru al biroului comisiei | Ferenc POZSONY | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 7. | Membru al biroului comisiei | Ion SIMUŢ | Universitatea din Oradea |
| 8. | Membru | Mircea ANGHELESCU | Universitatea din Bucureşti |
| 9. | Membru | Ştefan AVĂDANEI | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 10. | Membru | Andrei AVRAM | Universitatea din Bucureşti |
| 11. | Membru | Corin BRAGA | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 12. | Membru | Andrei CORBEA HOIŞIE | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 13. | Membru | Jukka HAVU | Universitatea din Tampere, Finlanda |
| 14. | Membru | Bruno MAZZONI | Universitatea din Pisa, Italia |
| 15. | Membru | Mircea MIHĂIEŞ | Universitatea de Vest din Timişoara |
| 16. | Membru | Gabriela PANĂ DINDELEGAN | Universitatea din Bucureşti, Academia Română |
| 17. | Membru | Liviu PAPADIMA | Universitatea din Bucureşti |
| 18. | Membru | Ion POP | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 19. | Membru | Marius SALA | Academia Română |
| 20. | Membru | Monica SPIRIDON | Universitatea din Bucureşti |
| 21. | Membru | Speranţa STĂNESCU | Universitatea din Bucureşti |
Comisia de filosofie
Font 8
| Nr. crt. | Funcţia | Numele şi prenumele | Instituţia |
|---|---|---|---|
| 1. | Preşedinte al comisiei | Ilie PÂRVU | Universitatea din Bucureşti |
| 2. | Vicepreşedinte al comisiei | Virgil CIOMOŞ | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 3. | Membru al biroului comisiei | Adrian-Paul ILIESCU | Universitatea din Bucureşti |
| 4. | Membru al biroului comisiei | Dan RAŢIU | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 5. | Membru al biroului comisiei | Nicolae RÂMBU | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 6. | Membru | Anton ADĂMUŢ | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 7. | Membru | Ştefan AFLOROAIE | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 8. | Membru | Ioan BIRIŞ | Universitatea de Vest din Timişoara |
| 9. | Membru | Radu BOGDAN | Tulane University, New Orleans, SUA |
| 10. | Membru | Gheorghe CLITAN | Universitatea de Vest din Timişoara |
| 11. | Membru | Aurel CODOBAN | Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca |
| 12. | Membru | Dan CRĂCIUN | Academia de Studii Economice Bucureşti |
| 13. | Membru | Mircea FLONTA | Universitatea din Bucureşti |
| 14. | Membru | Gabriel LIICEANU | Universitatea din Bucureşti |
| 15. | Membru | Valentin MUREŞAN | Universitatea din Bucureşti |
| 16. | Membru | Gabriel SANDU | Universitatea din Helsinki, Finlanda |
| 17. | Membru | Constantin SĂLĂVĂSTRU | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 18. | Membru | Gerard STAN | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 19. | Membru | Constantin STOENESCU | Universitatea din Bucureşti |
Comisia de istorie şi studii culturale
Font 8
| Nr. crt. | Funcţia | Numele şi prenumele | Instituţia |
|---|---|---|---|
| 1. | Preşedinte al comisiei | Alexandru Florin PLATON | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 2. | Vicepreşedinte al comisiei | Antal LUKACS | Universitatea din Bucureşti |
| 3. | Membru al biroului comisiei | Gheorghe IACOB | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 4. | Membru al biroului comisiei | Gheorghe Vlad NISTOR | Universitatea din Bucureşti |
| 5. | Membru al biroului comisiei | Virgil ŢÂRĂU | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 6. | Membru | Ioan BOLOVAN | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 7. | Membru | Octavian BOUNEGRU | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 8. | Membru | Sorin DAMEAN | Universitatea din Craiova |
| 9. | Membru | Denis DELETANT | Universitatea din Londra, UK |
| 10. | Membru | Ovidiu GHIŢĂ | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 11. | Membru | Keith HITCHINS | Universitatea Urbana, Illinois, SUA |
| 12. | Membru | Victor NEUMANN | Universitatea de Vest Timişoara |
| 13. | Membru | Toader NICOARĂ | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 14. | Membru | Paul MICHELSON | Universitatea Statului Indiana, Bloomington, SUA |
| 15. | Membru | Mihai RETEGAN | Universitatea din Bucureşti |
| 16. | Membru | Barbu ŞTEFĂNESCU | Universitatea din Oradea |
| 17. | Membru | Alexandru VULPE | Institutul de Arheologie "V. Pârvan" din Bucureşti |
Comisia de teologie
Font 8
| Nr. crt. | Funcţia | Numele şi prenumele | Instituţia |
|---|---|---|---|
| 1. | Preşedinte al comisiei | Nicolae ACHIMESCU | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 2. | Vicepreşedinte al comisiei | Constantin COMAN | Universitatea din Bucureşti |
| 3. | Vicepreşedinte al comisiei | Wilhelm DANCĂ | Institutul Teologic Româno-Catolic din Iaşi |
| 4. | Membru al biroului comisiei | Valer BEL | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 5. | Membru al biroului comisiei | Daniel BENGA | Universitatea din Bucureşti |
| 6. | Membru al biroului comisiei | Ştefan BUCHIU | Universitatea din Bucureşti |
| 7. | Membru al biroului comisiei | Ion Irineu POPA | Universitatea din Craiova |
| 8. | Membru | Cristian BARTA | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 9. | Membru | Otniel BUNACIU | Universitatea din Bucureşti |
| 10. | Membru | Nicolae CHIFĂR | Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu |
| 11. | Membru | Laszlo HOLLO | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 12. | Membru | Christos KARAKOLIS | Universitatea din Atena, Grecia |
| 13. | Membru | Sebastian MOLDOVAN | Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu |
| 14. | Membru | Janos MOLNAR | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 15. | Membru | Gheorghe POPA | Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi |
| 16. | Membru | Constantin RUS | Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad |
| 17. | Membru | Chrisostomos STAMOULIS | Universitatea din Tesalonic, Grecia |
| 18. | Membru | Petros VASILIADIS | Universitatea din Tesalonic, Grecia |
Comisia de arhitectură şi urbanism
Font 8
| Nr. crt. | Funcţia | Numele şi prenumele | Instituţia |
|---|---|---|---|
| 1. | Preşedinte al comisiei | Ioan AUGUSTIN | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti |
| 2. | Vicepreşedinte al comisiei | Teodor GHEORGHIU | Universitatea "Politehnica" din Timişoara |
| 3. | Membru al biroului comisiei | Andrea HAASE | Institutul de Arhitectură, Dessau, Germania |
| 4. | Membru al biroului comisiei | Mircea MOLDOVAN | Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca |
| 5. | Membru al biroului comisiei | Dorin ŞTEFAN | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti |
| 6. | Membru | Anca BRĂTULEANU | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti |
| 7. | Membru | Nicolae LASCU | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti |
| 8. | Membru | Virgil ONOFREI | Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" Iaşi |
| 9. | Membru | Alexandru SANDU | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti |
| 10. | Membru | Constantinos SPIRIDONIDIS | Universitatea "Aristotel", Salonic, Grecia |
| 11. | Membru | Ana Maria ZAHARIADE | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti |
Comisia de arte plastice
Font 8
| Nr. crt. | Funcţia | Numele şi prenumele | Instituţia |
|---|---|---|---|
| 1. | Preşedinte al comisiei | Andrei PLEŞU | Colegiul Noua Europă din Bucureşti |
| 2. | Vicepreşedinte al comisiei | Anca OROVEANU | Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti |
| 3. | Membru al biroului comisiei | Cătălin BĂLESCU | Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti |
| 4. | Membru al biroului comisiei | Ioan Horvath BUGNARIU | Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca |
| 5. | Membru al biroului comisiei | Ioana VLASIU | Institutul de Istoria Artei din Bucureşti |
| 6. | Membru | Jenţ BARTOŞ | Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi |
| 7. | Membru | Iosif KIRALY | Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti |
| 8. | Membru | Dan MOHANU | Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti |
| 9. | Membru | Ileana PINTILIE | Universitatea de Vest din Timişoara |
| 10. | Membru | Corina POPA | Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti |
| 11. | Membru | Unda POPP | Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti |
| 12. | Membru | Radu PULBERE | Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca |
| 13. | Membru | Aurel VLAD | Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti |
| 14. | Membru | Victor Ieronim STOICHIŢĂ | Universitatea din Fribourg, Elveţia |
Comisia de artele spectacolului
Font 8
| Nr. crt. | Funcţia | Numele şi prenumele | Instituţia |
|---|---|---|---|
| 1. | Preşedinte al comisiei | Valentina SANDU-DEDIU | Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti |
| 2. | Vicepreşedinte al comisiei | Adrian TITIENI | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 3. | Membru al biroului comisiei | Adriana BERA | Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca |
| 4. | Membru al biroului comisiei | Nicolae MANDEA | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 5. | Membru al biroului comisiei | Laura VASILIU | Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi |
| 6. | Membru | Sergiu ANGHEL | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 7. | Membru | Gabriel BĂNCIU | Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca |
| 8. | Membru | Dana BORŞAN | Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti |
| 9. | Membru | Sorin BOTOŞENEANU | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 10. | Membru | Iosif DEMIAN | The University of Sydney - Australia |
| 11. | Membru | Dana DUMA | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 12. | Membru | Marta ELEKES | Universitatea de Arte din Târgu Mureş |
| 13. | Membru | David ESRIG | "Athanor Akademie", Burghausen, Germania |
| 14. | Membru | Tania FILIP | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 15. | Membru | Lucian GEORGESCU | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 16. | Membru | Radu IGASZAG | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 17. | Membru | Levente KOVACS | Universitatea de Arte din Târgu Mureş |
| 18. | Membru | Olguţa LUPU | Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti |
| 19. | Membru | Nicolae MANDEA | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 20. | Membru | Bacs MIKLOS | Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca |
| 21. | Membru | Diana MOŞ | Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti |
| 22. | Membru | Smaranda MURGAN | Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti |
| 23. | Membru | Dan PRELIPCEAN | Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi |
| 24. | Membru | Antigona RĂDULESCU | Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti |
| 25. | Membru | Speranţa RĂDULESCU | Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti |
| 26. | Membru | Doina ROTARU | Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti |
| 27. | Membru | Carmen STANCIU | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
| 28. | Membru | Alexa VISARION | Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti |
