Decizie nr. 440 din 15 septembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Lupan în Dosarul nr. 375/2005 al Tribunalului Alba - Secţia civilă.

La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 464D/2005, care are acelaşi obiect.

La apelul nominal în Dosarul nr. 464D/2005, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de autorul excepţiei, Ionel Horobeţ, prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător din Bucureşti.

Având cuvântul asupra cererii de amânare, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, apreciind că autorul excepţiei a avut suficient timp pentru a-şi angaja un apărător.

Curtea, având în vedere că citaţia pentru acest termen a fost adusă la cunoştinţa autorului excepţiei Ionel Horobeţ la data de 2 august 2005, apreciază că acesta a avut timpul necesar pentru angajarea unui apărător din Bucureşti, cererea de amânare nefiind temeinic motivată. Prin urmare, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, depusă de autorul excepţiei Ionel Horobeţ în Dosarul nr. 464D/2005.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 488D/2005, care are acelaşi obiect.

La apelul nominal în Dosarul nr. 488D/2005, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 464D/2005 şi nr. 488D/2005 la Dosarul nr. 343D/2005, având în vedere faptul că sunt îndeplinite cerinţele conexării, prevăzute de art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea, întrucât toate dosarele au obiect identic.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a dosarelor menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 464D/2005 şi nr. 488D/2005 la Dosarul nr. 343D/2005, care este primul înregistrat.

Pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu instituie discriminări de natură a contraveni principiului egalităţii în faţa legii. Totodată, consideră că faptul că legiuitorul a stabilit ca în anumite materii să existe o singură cale de atac nu are semnificaţia unei îngrădiri a accesului liber la justiţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 8 aprilie 2005 şi din 11 mai 2005, pronunţate în dosarele nr. 375/2005, nr. 9.783/2004 şi nr. 2.251/2005, Tribunalul Alba - Secţia civilă şi Tribunalul Iaşi - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ion Lupan, recurent în cadrul unui litigiu de asigurări sociale, precum şi de Ionel Horobeţ şi de Daniel Condorachi, recurenţi în cadrul unor litigii privind soluţionarea unor cereri de partaj.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că sintagma "valoarea de până la 1 miliard lei" contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât legiuitorul instituie o discriminare în funcţie de categoria socială. Astfel, autorii excepţiei consideră că pierd dreptul la cele trei grade de jurisdicţie, adică la apel, întrucât valoarea pretenţiilor lor este mai mică de 1 miliard de lei, faţă de cei care au pretenţii peste această valoare şi care, automat, au dreptul de a formula apel.

Totodată, arată că atâta vreme cât recursul este o cale de atac extraordinară, restrictivă din punct de vedere al condiţiilor necesare pentru sesizarea instanţei, dispoziţiile legale criticate, prin faptul că restrâng, în anumite situaţii, exercitarea căilor de atac numai la recurs, sunt neconstituţionale.

De asemenea, consideră că apelul este o cale de atac ordinară, comună, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare, prin care partea care justifică un interes, considerând că hotărârea pronunţată este nelegală şi/sau netemeinică, învesteşte şi obligă instanţa de control judiciar, ierarhic superioară aceleia care a pronunţat hotărârea, în speţă tribunalul, să se pronunţe asupra motivelor de nelegalitate şi/sau netemeinicie, urmând ca, în condiţiile legii, să se procedeze la rejudecarea fondului. Rolul apelului fiind devolutiv, în sensul că instanţa superioară este obligată să judece a doua oară în fond pricina, rezultă că prin dispoziţiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă este îngrădit dreptul cetăţeanului de acces la justiţie, prin stabilirea condiţiei ca litigiul să depăşească valoarea de 1 miliard de lei pentru promovarea apelului.

Astfel, arată că, spre deosebire de art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "care se mărginesc să asigure persoanei liberul acces la justiţie, art. 21 din Constituţia României îl garantează nu numai în vederea apărării drepturilor, ci şi a intereselor sale legitime".

În final, autorul excepţiei Daniel Condorachi mai arată că natura juridică a litigiului în care s-a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate este partajul, "care îşi are originea în dreptul familiei şi nu este importantă valoarea obiectului". Neavând o valoare prestabilită a imobilului al cărui partaj se solicită, întrucât valoarea acestuia fluctuează pe piaţa imobiliară, bunul litigant poate sau nu să întrunească valoarea impusă de dispoziţiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă, adică aceea de 1 miliard de lei.

Tribunalul Alba - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată şi condiţiile de exercitare a căilor de atac, precum şi limitările acestora. Dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici nu îngrădesc accesul la justiţie, întrucât se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără discriminări pe considerente arbitrare. Dreptului de a exercita o cale de atac îi sunt permise limitări, legiuitorul având posibilitatea de apreciere cu privire la acest aspect, astfel cum a arătat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza "Golder contra Regatului Unit" şi în Cauza "Popescu contra României".

Tribunalul Iaşi - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată şi condiţiile de exercitare a căilor de atac, precum şi limitările acestora. Dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici nu îngrădesc accesul la justiţie, întrucât se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără discriminări pe considerente arbitrare. Dreptului de a exercita o cale de atac îi sunt permise limitări, legiuitorul având posibilitatea de apreciere cu privire la acest aspect, astfel cum a arătat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza "Golder contra Regatului Unit" din 1975 şi în Cauza "Leander contra Suediei" din 1987.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Principiul accesului liber la justiţie nu este încălcat de dispoziţiile legale criticate, ci, dimpotrivă, acestea reprezintă o expresie a realizării drepturilor în justiţie. Instituirea regulilor privind competenţa şi procedura de judecată este în deplină concordanţă cu art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, de exemplu prin Deciziile nr. 129/1995 şi nr. 38/1998, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac, iar legiuitorul poate constitui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, consideră că dispoziţiile legale criticate nu creează discriminări între cetăţeni în funcţie de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi prevăzute atât în art. 4 alin. (2) din Constituţie, cât şi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Regimul juridic diferit instituit de legiuitor - constând în aceea că hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Astfel, în măsura în care reglementarea se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

În final, invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994 şi deciziile nr. 135/1996, nr. 20/2000 şi nr. 226/2004.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât art. 282^1 din Codul de procedură civilă nu conţine nici o dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor. Curtea Constituţională a statuat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie, apreciază că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine principiului liberului acces la justiţie, întrucât părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Legiuitorul poate constitui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 226/2004.

În final, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură şi reprezintă opţiuni ale legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispoziţii introduse prin art. I pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000) şi modificate prin art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005), având în prezent următorul conţinut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, care au următorul conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate constituie norme de procedură, care stabilesc categoriile de hotărâri judecătoreşti care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, aşa cum în mod eronat susţin autorii excepţiei şi, prin urmare, textul legal atacat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituţie, de natură să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Regimul juridic diferit - constând în aceea că hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii şi în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Referitor la prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Totodată Curtea observă că din dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu reiese obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie şi, de asemenea, că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Cauza "Golder împotriva Regatului Unit", 1975).

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile legale criticate, însă înainte de modificarea acestora prin Legea nr. 219/2005, prin Decizia nr. 226/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, constatând că acestea sunt constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Lupan în Dosarul nr. 375/2005 al Tribunalului Alba - Secţia civilă, precum şi de Ionel Horobeţ şi de Daniel Condorachi în dosarele nr. 9.783/2004 şi nr. 2.251/2005 ale Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean