Decizie nr. 196 din 2 martie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare" - şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Emilia Băleanu şi Thony Hedwig în Dosarul nr. 7.709/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu conţin nici o măsură discriminatorie şi nu încalcă dreptul de proprietate privată. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.709/C/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare" - şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Emilia Băleanu şi Thony Hedwig.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin principiilor constituţionale ale neretroactivităţii legii şi garantării proprietăţii private în măsura în care se aplică şi imobilelor preluate de către stat fără titlu valabil. Referindu-se la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorul excepţiei apreciază că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 au un caracter inadecvat şi insuficient şi sunt în contradicţie cu art. 11 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se mai susţine şi încălcarea art. 6 paragraful 1 şi a art. 14 din Convenţie, deoarece, pe de o parte, în opinia autorului excepţiei nu există posibilitatea atacării în justiţie "a caracterului ilegal al posesiei statului român asupra imobilelor preluate fără titlu valabil", iar, pe de altă parte, există discriminare între persoanele care revendică imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ceilalţi proprietari deposedaţi, supuşi dreptului comun în materia revendicării imobiliare.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare" - şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: "(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:

a)imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, [...]; [...] h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;".

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) referitoare la obligaţia statului de a îndeplini obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii şi în art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, în art. 6 paragraful 1 din convenţie, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi în art. 14 din aceeaşi convenţie, referitor la interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Autorii excepţiei susţin, în esenţă, pe de o parte, că măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 au un caracter "insuficient şi inadecvat", contravenind astfel dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât în privinţa conţinutului intrinsec al protecţiei proprietăţii private, la care se referă prevederile invocate, cât şi a domeniului de aplicare a acestui text, aşa cum a fost stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, se arată că sintagma "imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare", cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, este neconstituţională în măsura în care se aplică şi imobilelor preluate de stat fără titlu valabil.

Analizând întreaga argumentaţie a criticii de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia solicită, în fapt, modificarea conţinutului normei legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecţiei drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute, dat fiind faptul că, potrivit competenţei sale înscrise în art. 146 din Constituţie şi în cap. III din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională verifică în cadrul controlului de constituţionalitate conformitatea legilor şi a ordonanţelor Guvernului cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Modificarea conţinutului unei norme juridice este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării."

În opinia autorilor excepţiei prevederile legale criticate sunt contrare şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece nu există posibilitatea atacării în justiţie "a caracterului ilegal al posesiei statului român asupra imobilelor preluate fără titlu valabil".

Curtea constată că aceste susţineri, referitoare la încălcarea dreptului oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, nu pot fi reţinute câtă vreme instanţa de judecată a examinat în fond cauza dedusă judecăţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins de reclamanţi.

Autorii excepţiei mai susţin că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 14 din convenţie, deoarece există discriminare între persoanele care revendică imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ceilalţi proprietari deposedaţi, supuşi dreptului comun în materia revendicării imobiliare.

Curtea constată însă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi acceptată o interpretare extensivă a dispoziţiilor art. 14 din convenţie referitoare la principiul nediscriminării.

Astfel, instanţa de contencios european al drepturilor omului a reţinut, în cauza Affaire linguistique belge c/Belgique, 1968, că "autorităţile naţionale competente se găsesc adesea în faţa unor situaţii sau a unor probleme a căror diversitate reclamă soluţii juridice diferite; unele inegalităţi de drept nu urmăresc, de altfel, decât să corijeze inegalităţi de fapt".

Pe de altă parte, Curtea constată că, prin raportare la art. 11 alin. (1) din Constituţie, textul de lege criticat, delimitând domeniul de aplicare a legii prin exemplificarea conceptului de "imobil preluat în mod abuziv", nu conţine nici un criteriu discriminatoriu, în sensul celor enumerate prin art. 14 din convenţie.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, acestea nu au incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma "imobile naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare" - şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Emilia Băleanu şi Thony Hedwig în Dosarul nr. 7.709/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lăpădat