Decret nr. 212 din 13 mai 1953

Decret nr. 212 din 13 mai 1953 · Legislație

Articolul 1

Dreptul de a practica profesiunea de medic îl au în Republica Populara Română, persoanele care au obţinut titlul de medic, după distincţiunile de la art. 2.

Articolul 2

Au dreptul la practica profesiunii de medic:

a)medicii care au absolvit o şcoala superioară de medicina şi au obţinut diploma pentru titlul de medic în ţara;

b)medicii cărora li s-a echivalat în ţara diploma pentru titlul de doctor în medicina sau medic obţinută în alte state.

Actele care stabilesc dreptul la titlul de medic sînt: diploma instituţiei medicale de învăţămînt superior sau copia legalizată a acesteia.

Articolul 3

La intrarea lor în serviciu, medicii sînt obligaţi să prezinte administraţiei actele care stabilesc dreptul la titlul de medic.

Cei care angajează medici, fără ca aceştia să prezinte actele prevăzute în alineatul precedent, sînt răspunzători potrivit legilor penale.

Medicii care vor practica în particular, sînt obligaţi să se înregistreze la secţiunea sanitară a raionului sau oraşului de subordonare regionala în raza căruia practica medicina în particular, în care scop au obligaţia să prezinte actele prevăzute în art.2.

Cadrele care practica în prezent profesiunea de medic se vor inregistra la secţiunea sanitară respectiva în termen de 3 luni de la apariţia prezentului decret, potrivit alineatului precedent.

Articolul 4

În cazul cînd medicul nu prezintă nici unul din actele prevăzute la art. 2 sau în cazul cînd din cele prezentate nu rezultă în mod neîndoielnic dreptul la titlul de medic, secţiunea sanitară poate acorda celui în cauza un termen pentru aducerea actelor ce sînt necesare.

Dacă acestea nu sînt prezentate în termenul acordat, stabilirea dreptului persoanei la titlul de medic este de competenţa Ministrului Sănătăţii.

Cînd cei interesaţi nu pot face dovada dreptului la titlul de medic, vor fi supuşi unui stagiu de practica şi unui examen de control, dacă fac dovada ca au îndeplinit funcţia de medic într-o unitate medicală de stat, în ultimii 10 ani.

Articolul 5

Pot fi supuşi executării unui stagiu de practica şi unui examen de control, medicii care nu au lucrat în profesiunea respectiva timp de 5 ani, dacă doresc a exercita din nou profesiunea de medic.

De asemenea, pot fi supuşi unui stagiu de practica sau unui examen de control, medicii care au arătat prin rezultatele practicii în timpul activităţii lor cunoştinţe cu totul neîndestulătoare. Secţiunile sanitare regionale vor semnala aceste cazuri, ce vor fi anchetate de o comisie desemnată de Ministrul Sănătăţii.

Condiţiile examenului de control şi durata stagiului de practica se stabilesc prin instrucţiuni, ce către Ministerul Învăţămîntului Superior.

Medicului supus la una din probele de mai sus şi care da dovada manifesta a lipsei de cunoştinţe şi de capacitate, i se poate retrage dreptul de practica a profesiunii de medic, conform instrucţiunilor ce se vor elabora de către Ministerul Sănătăţii.

Articolul 6

Pentru ca medicii să poată practica profesiunea în cabinetele particulare, trebuie să aibă o autorizaţie eliberata de secţiunea sanitară, din care să rezulte ca, cabinetul respectiv îndeplineşte condiţiile igienico-sanitare corespunzătoare.

Articolul 7

Medicii care practica în particular trebuie să ţină evidenta bolnavilor consultaţi şi trataţi, în registre speciale, şnuruite şi sigilate de către secţiunea sanitară respectiva, indicând numele şi adresa bolnavului, diagnosticul bolii, precum şi tratamentul prescris.

Medicii sînt obligaţi să prezinte aceste registre, la cerere, secţiunii sanitare şi organelor judiciare.

Articolul 8

Orice medic este obligat, în cazul cînd este nevoie de asistenţa medicală urgenta, sa acorde primul ajutor medical, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Sănătăţii.

Articolul 9

Medicul este obligat sa anunţe la secţiunea sanitară, în cel mult 24 de ore, fiecare caz ivit în practica sa, de:

a)boala contagioasa;

b)otravire;

c)crima;

d)leziuni corporale grave;

e)sinucidere;

Cazurile enumerate la punctele b, c, d şi e, vor fi anunţate de asemenea, în cel mult 24 de ore, Procuraturii şi Militiei.

Toate cazurile de leziuni corporale trebuiesc înregistrate de către medici şi cu toată amănuntele posibile.

Articolul 10

Medicii au dreptul sa elibereze certificate medicale despre starea sănătăţii bolnavilor consultaţi sau trataţi, precum şi despre naşteri şi decese. În certificatele eliberate medicii trebuie să indice în mod precis data, locul eliberării şi scopul pentru care a fost eliberat certificatul respectiv. Certificatele se semnează de către cei ce le eliberează, cu indicarea titlului lor complet şi cu aplicarea unei parafe nominale. În cazul cînd acesta lipseşte, semnatura trebuie să fie certificată de unitatea în care medicul este angajat.

Aceste certificate sînt supuse taxei de timbru prevăzută de legile financiare.

Articolul 11

Retetele prescrise de medici trebuie să fie semante, cu aplicarea unei parafe nominale.

Articolul 12

Pe firme, precum şi în anunţuri şi în publicaţiuni, medicii pot indica numai titlul lor, numele şi prenumele, specialitatea, precum şi orele de primire.

Articolul 13

Medicii care sînt în serviciul statului şi care lucrează în condiţiuni deosebit de grele în combaterea de epidemii, precum şi familiile lor, au dreptul în cazul imbolnavirii, pierderii capacităţii de muncă sau în cazul morţii, în urma infectiei provocată de aceasta munca, la un ajutor de stat, acordat pe baza unor instrucţiuni speciale ce vor fi întocmite de Ministerul Sănătăţii, de comun acord cu Ministerul Prevederilor Sociale, Ministerul Finanţelor şi Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populara Română, care se va plati din bugetul Asigurărilor Sociale de Stat.

Articolul 14

Medicii au dreptul a ocupa funcţii de organizatori de sănătate publică, funcţii sanitaro-antiepidemice, cat şi orice fuctie de specialitate în reţeaua medico-sanitară, putând efectua toate intervenţiile chirurgicale şi să aplice hipnoza, narcoza, anesteziile, vaccinariile, seruriile şi terapeutică medicamentoasa, admise pentru folosirea (aplicarea) lor în practica medicală în cazurile indicate.

Aplicarea hipnozei este permisă medicilor, numai în instituţiile de stat curative sau ştiinţifice şi în cazuri excepţionale la domiciliul bolnavului, în baza unui autorizaţii speciale scrise, data de Ministerul Sănătăţii, de comun acord cu Ministerul Justiţiei, autorizaţie ce se va elibera pe baza unor instrucţiuni speciale.

Articolul 15

Operaţiile chirurgicale, inclusiv avorturile, pot fi efectuate de medici numai în instituţiile curative de stat.

Intervenţiile de prim ajutor urgentj, precum şi operaţiile simple, conform listei ce va fi întocmită şi publicată de Ministerul Sănătăţii, vor putea fi efectuate şi în cabinetele particulare.

Articolul 16

Operaţiile chirurgicale se fac cu consimţămîntul bolnavilor, iar în ceea ce priveşte persoanele sub 18 ani sau alienate, cu consimţămîntul părinţilor sau persoanei în grija căreia se afla.

Operatia necesară şi urgenta pentru salvarea unei vieţi sau a unei organ important, poate fi efectuată de un medic, după un consult cu cel puţin un alt medic, fără consintamantul persoanei în grija căreia se afla minorul sau alienatul, dacă aceştia nu pot fi întrebaţi fără riscuri unei întârzieri, - şi fără consintamantul bolnavului, dacă acesta se găseşte în stare în inconstienta. Dacă consultul este legat de riscul întârzierii medicul poate hotara efectuarea operaţiei şi singur. Orice caz de acest fel trebuie să fie adus la constiinta secţiunii sanitare, în maxim 24 ore.

PETRU GROZA

Secretarul Prezidiului Marii Adunări Naţionale,

GH. MARUSSI

Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.