Decizie nr. 757 din 1 iunie 2010

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Doru Neda în Dosarul nr. 38.887/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 38.887/3/2008, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Doru Neda.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că textele de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie, deoarece cetăţenii lipsiţi de venituri sau cu venituri reduse, care au nevoie de acordarea unui ajutor public judiciar care depăşeşte nivelul maxim stabilit de lege, sunt puşi în imposibilitatea de a-şi realiza dreptul ori interesul legitim în justiţie.

Dispoziţiile art. 9 din ordonanţă includ în veniturile care se iau în calcul la acordarea ajutorului public judiciar şi veniturile periodice numite generic "indemnizaţii", fără a se preciza natura şi originea acestora. Cu toate că înţelesul dispoziţiei legale ar trebui să se limiteze la "veniturile din salarii, din îndeplinirea şi ocuparea unor funcţii, ca urmare a prestării unor activităţi sau a încasării unor drepturi contractuale", întrucât norma nu distinge, instanţa poate aprecia că, în cuantumul veniturilor, intră şi indemnizaţia prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, care reprezintă o despăgubire parţială pentru persecuţiile şi prejudiciile cauzate persoanelor de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Or, într-o atare situaţie, beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990 sunt discriminaţi în raport cu ceilalţi cetăţeni care beneficiază de încasarea oricăror alte despăgubiri sau măsuri reparatorii, dar care nu se numesc "indemnizaţii".

Dispoziţiile art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 descurajează sau împiedică persoanele lipsite de venituri sau cu venituri mici de a se adresa instanţei de judecată, întrucât, în eventualitatea pierderii procesului, beneficiarii ajutorului public judiciar pot fi obligaţi a suporta cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi sau a restitui suma avansată de către stat dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea acestuia ori dacă prin hotărârea judecătorească s-a constatat că acţiunea a fost exercitată abuziv.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în motivarea opiniei sale făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, texte de lege care au următorul conţinut:

–Art. 7: "Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.";

–Art. 9: "La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere.";

–Art. 14 alin. (2) teza întâi: "La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa. [...]";

–Art. 19 alin. (2): "Instanţa poate dispune însă, odată cu soluţionarea cauzei, obligarea părţii care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acţiunea a fost exercitată abuziv."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 22 alin. (1), art. 24 şi art. 53.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că instituirea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea unui ajutor public în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române are ca scop asigurarea unui acces efectiv la justiţie, ca expresie a principiilor statului de drept şi supremaţiei legii. Astfel, costurile unei proceduri judiciare nu trebuie să constituie o piedică în încercarea de a apela la justiţie pentru realizarea sau apărarea unui drept, o atare împrejurare determinând susţinerea din partea statului, din resurse financiare publice. Or, acest sprijin acordat de stat persoanelor lipsite de posibilităţi materiale trebuie circumscris unui cadru legal, menit să reglementeze situaţiile şi condiţiile în care anumite persoane pot beneficia de suportul statului în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil şi garantării accesului egal la actul de justiţie.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, materializat prin Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, şi Decizia nr. 924 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. Curtea a respins excepţia, reţinând că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură să împiedice accesul liber la justiţie, exercitarea dreptului la un proces echitabil şi nici nu instituie vreo discriminare pe criterii de avere. S-a arătat, în acest sens, că "stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie".

Referitor la dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, care stabilesc categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, Curtea constată că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, care consacră în această manieră sfera persoanelor îndreptăţite la a solicita sprijinul statului. Textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor care solicită acordarea ajutorului public judiciar, fără nicio distincţie sau în considerarea altor criterii decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 14 alin. (2) teza întâi din ordonanţă, Curtea reţine că acestea constituie expresia aplicării în domeniul ajutorului public judiciar a dispoziţiilor de drept comun reglementate de Codul de procedură civilă, respectiv art. 274 alin. 1, potrivit căruia "Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Astfel, temeiul juridic al obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală dedusă din împrejurarea că partea care a beneficiat de ajutorul public judiciar a pierdut procesul, căzând astfel în pretenţii. Cheltuielile de judecată care vor fi suportate se limitează la cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi, dispoziţiile art. 19 alin. (1) din ordonanţă prevăzând expres că, în această situaţie, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Referitor la dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea constată că atât comportamentul nediligent avut în timpul procesului care a cauzat pierderea procesului, cât şi caracterul abuziv al acţiunii exercitate de către persoana care a beneficiat de ajutorul public judiciar, constatat prin hotărâre judecătorească, se constituie în expresii ale aceleiaşi culpe procesuale a persoanei menţionate. Or, pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime, părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexator pentru părţile adverse ori pentru instanţă. Aşa fiind, Curtea reţine că nu poate fi primită critica autorului excepţiei, potrivit căreia sancţionarea justiţiabililor pentru nerespectarea normelor legale ar împiedica accesul liber la justiţie, garanţia instituită de art. 21 din Constituţie operând numai în situaţia în care dreptul dedus judecăţii se realizează în scopul pentru care legea l-a recunoscut.

De asemenea, Curtea reţine că textul de lege criticat nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar obligaţia părţii care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, în cazul exercitării lipsite de diligenţă sau cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.

În sfârşit, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Doru Neda în Dosarul nr. 38.887/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu