Decizie nr. 603 din 5 mai 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Braşov în Dosarul său nr. 22.192/197/2009.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 28 aprilie 2011, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 5 mai 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 22.192/197/2009, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de instanţă din oficiu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea plângerii introduse împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, întocmit de agenţi ai Gărzii Financiare Braşov.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Braşov critică prevederile art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, care impun confiscarea autovehiculului care a fost folosit la pretinsa săvârşire a contravenţiei prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. k), fără a face distincţie după cum acesta este al contravenientului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lui. Arată că se aduce atingere dreptului de proprietate al unui terţ, respectiv al societăţii de leasing căreia îi aparţine autovehiculul, care se află în situaţia suportării unei sancţiuni contravenţionale complementare fără a avea calitatea de participant la săvârşirea faptei prevăzute de legea contravenţională. Arată că terţul proprietar al bunului este în situaţia de a suporta o sarcină exorbitantă prin confiscarea bunului proprietatea sa, iar simplul fapt că are o acţiune în regres împotriva utilizatorului pentru recuperarea prejudiciului nu este de natură a-i ameliora poziţia, în condiţiile în care rezultatul unui proces nu este şi nu poate fi unul cert. Mai arată că încheierea unui contract de leasing nu poate avea semnificaţia asumării riscului de către proprietarul autovehiculului în cazul încălcării legii contravenţionale de către utilizator, astfel că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina primului, nici măcar culpa în eligendo, întrucât contractul nu se încheie în considerarea persoanei co-contractantului.

În plus, menţionează şi dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care prevăd că sunt supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale "bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor". Instanţa conchide că, în lipsa unei distincţii similare făcute de legea contravenţională, textul de lege criticat este neconstituţional.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care prevăd următoarele:

–Art. 220 alin. (2) lit. b): "(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu: [...]

b)confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k)."

În opinia instanţei autoare a excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate. De asemenea, invocă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, şi cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat instituie sancţiunea complementară a confiscării cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. k), adică în cazul săvârşirii contravenţiei constând în: transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii (DAI) prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau transportul de produse accizabile pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, la codul NC sau la mijlocul de transport, precum şi transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate.

În esenţă, instanţa care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate din oficiu susţine că textul de lege criticat poate aduce atingere dreptului de proprietate al unui terţ, în speţă, al societăţii de leasing căreia îi aparţine autovehiculul confiscat, care se află în situaţia suportării unei sancţiuni contravenţionale complementare fără a avea calitatea de participant la săvârşirea acelei contravenţii.

Asupra unei critici similare, formulate, însă, faţă de dispoziţiile din aceeaşi ordonanţă în forma anterioară republicării, al căror conţinut se regăseşte în prevederile art. 220 alin. (2) lit. b), criticate în cauza de faţă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii. Faptul că bunurile confiscate nu aparţin contravenientului, ci unei terţe persoane, în speţă societăţii de leasing, nu poate atrage ineficienţa acestei măsuri sancţionatorii a confiscării, având în vedere că art. 44 alin. (9) din Constituţie prevede că "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii", fără a distinge după calitatea de proprietar sau detentor precar a contravenientului. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că o altă interpretare referitoare la confiscarea bunurilor care nu aparţin contravenientului ar conduce la posibilitatea eludării cu uşurinţă a dispoziţiilor legale, deoarece de fiecare dată contravenientul s-ar putea apăra invocând faptul că este un simplu detentor precar al bunului, iar activitatea ilicită de transport ar putea continua. Totodată, finanţatorul proprietar al bunurilor respective, utilizate în mod ilicit, a încredinţat folosinţa bunului său, asumându-şi riscul ca activitatea utilizatorului să genereze un pericol pentru societate. Curtea a observat că, pentru a-şi recupera prejudiciul, acesta are la îndemână calea acţiunii în justiţie împotriva utilizatorului, în temeiul contractului de leasing încheiat cu acesta.

Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţată prin decizia amintită îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 118 alin. 1 lit. b) din Codul penal, Curtea constată că nu constituie o argumentare a neconstituţionalităţii unui text de lege compararea acestuia cu prevederi cuprinse în alte acte normative, reperul controlului exercitat de Curtea Constituţională reprezentându-l exclusiv Constituţia şi actele internaţionale de rang constituţional, potrivit art. 11 şi art. 20 din aceasta.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Braşov în Dosarul său nr. 22.192/197/2009.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu