Decizia nr. 292 din 26 aprilie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Lucian-Constantin Costache în Dosarul nr. 2.694/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă. Excepția de neconstituționalitate constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.885D/2016.2. Dezbaterile au avut loc la data de 3 aprilie 2018, cu participarea autorilor excepției, prin avocat Costel Gîlcă și a părții Wizz Air Hungary KTF Budapest - Sucursala Otopeni, prin avocat Andreea Birișoiu, cu împuterniciri avocațiale la dosar, precum și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 19 aprilie 2018 și apoi, pentru aceleași motive, la data de 26 aprilie 2018, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.694/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Lucian-Constantin Costache și alții cu prilejul soluționării unui litigiu de muncă.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 41 din Constituție, întrucât le afectează dreptul la muncă. În acest sens, arată că au fost angajați ai Wizz Air, dar au fost concediați, ca urmare a reorganizării societății. Ulterior, s-au angajat la o altă companie aeriană. Prin hotărâre judecătorească, au obținut însă anularea deciziilor de concediere și reangajarea la Wizz Air, în funcțiile anterior deținute. Angajatorul, reintegrându-i, le-a solicitat să se prezinte la locul de muncă. În același timp însă, acesta a formulat apel împotriva sentinței prin care s-a dispus reangajarea salariaților. Atunci când salariații, care erau deja angajați la o altă companie, au cerut angajatorului Wizz Air acordarea unui concediu fără plată, până la soluționarea definitivă a cauzei în apel, acesta a refuzat și a dispus concedierea disciplinară, pentru faptul că nu s-au prezentat la locul de muncă. Instanța de apel a confirmat soluția pronunțată de prima instanță, de anulare a deciziilor de concediere. Chiar dacă autorii excepției s-au adresat Wizz Air pentru a fi reangajați, acesta a refuzat. Prin urmare, autorii excepției au fost concediați disciplinar pentru că nu au vrut să își riște carierele și să accepte punerea vremelnică în executare a sentinței pronunțate de prima instanță. Astfel, le-a fost restrâns dreptul de a-și alege un loc de muncă, fiind obligați să opteze între un loc de muncă sigur și locul de muncă din care au fost concediați, dar despre a cărui menținere, până la pronunțarea asupra apelului, nu erau siguri.

5.Tribunalul Ilfov - Secția civilă consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 41 din Constituție. Din contră, aceste dispoziții de lege reglementează un drept favorabil salariatului care poate să solicite punerea în executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de fond.

6.În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

7.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens amintește că, potrivit dispozițiilor art. 80 din Codul muncii, „(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2)La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.

(3)În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.“ Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că o consecință a anulării deciziei de concediere o reprezintă reintegrarea efectivă în muncă a salariatului de către angajator, în măsura în care contestatorul a solicitat acest lucru, prin cererea de chemare în judecată, conform prevederilor art. 80 alin. (2) din Codul muncii, iar, în caz contrar, contractul individual de muncă urmează a înceta de drept, conform alin. (3) al aceluiași articol. În aceste condiții, Guvernul consideră că nu pot fi reținute susținerile autorilor excepției referitoare la caracterul executoriu de drept al hotărârilor pronunțate în materia litigiilor de muncă, din perspectiva admiterii apelului împotriva hotărârii și a concedierii ulterioare reintegrării, întrucât repunerea în situația anterioară este o măsură reparatorie instituită de legiuitor ca urmare a concedierii efectuate de angajator în mod nelegal sau netemeinic, măsură care se dispune de instanță la solicitarea contestatorului deciziei de concediere, astfel că textul de lege criticat asigură exercitarea efectivă a dreptului la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituție. Totodată, amintește că, potrivit art. 275 din Codul muncii, „Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă“, în speță fiind incidente prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2-4 din Codul de procedură civilă.

8.Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, consideră că textul de lege criticat vizează o soluție în interesul salariaților de a putea pune în executare o hotărâre pronunțată de instanța de fond, neaducând-se în acest fel atingere dreptului de a munci, de a alege liber profesia, meseria sau ocupația, ori locul de muncă. Totodată, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe. Aceasta nu constituie o negare a dreptului în sine, ci reprezintă expresia ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. De altfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii, titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora: „Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.“ 12. Curtea observă că, anterior republicării Legii nr. 53/2003, Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, a prevăzut în art. 214 că, în cadrul conflictelor individuale de muncă, „Hotărârile instanței de fond sunt definitive“, fără a abroga dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003, care prevedeau și caracterul executoriu al acestor hotărâri. În urma republicării Legii nr. 62/2011, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, s-a prevăzut că „Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.“ Plecând de la acest paralelism legislativ, în doctrină și jurisprudență s-au conturat mai multe interpretări. Astfel, pe de o parte, unele dintre părțile raporturilor de muncă și unele dintre instanțele de judecată au continuat să se raporteze la dispozițiile art. 274 din Codul muncii, în ceea ce privește caracterul executoriu al hotărârilor pronunțate în primă instanță, argumentând că textul în discuție, nefiind abrogat, este aplicabil. Pe de altă parte, în alte cauze, s-a făcut aplicarea art. 214 din Legea dialogului social, coroborate însă cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „(1) Hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect:[…] 2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite, potrivit legii, șomerilor;“. De asemenea, s-a mai precizat în doctrină că dispozițiile art. 448 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu se referă la toate conflictele individuale de muncă, ci doar la cele prevăzute, în mod expres, în acest articol de lege.

13.Deși această problemă de legiferare nu constituie obiectul analizei de constituționalitate, Curtea Constituțională semnalează necesitatea intervenției legislative în vederea asigurării unui cadrul legislativ unitar, care să înlăture interpretări neunitare ale legislației în materie.

14.În cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, Curtea reține însă că părțile raportului juridic de muncă s-au raportat la dispozițiile art. 274 din Codul muncii, urmând ca acesta să fie supus controlului de constituționalitate.

15.Autorii excepției consideră că acest text de lege contravine prevederilor art. 41 din Constituție, referitor la dreptul la muncă, din perspectiva libertății de a alege locul de muncă.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 274 din Codul muncii fac parte din ansamblul de reguli speciale de procedură aplicabile jurisdicției muncii, reguli ce urmăresc asigurarea unui acces cât mai facil la justiție, soluționarea cu celeritate a cauzelor, precum și realizarea efectivă a dreptului la apărare al salariatului.

17.Reglementarea caracterului executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile de muncă are ca premisă necesitatea unei intervenții jurisdicționale rapide care să clarifice și să protejeze drepturile fundamentale al căror exercițiu este prilejuit de raportul de muncă. Sunt avute în vedere atât dreptul la muncă al salariatului, ce presupune între altele și dreptul de a fi remunerat pentru munca prestată, văzut ca principal mijloc de asigurare a surselor necesare traiului, cât și dreptul de a desfășura o activitate economică, exercitat de angajator. O astfel de măsură are un caracter provizoriu, păstrarea ei fiind condiționată de soluția hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, rămase definitive.

18.Prin urmare, din perspectiva salariaților aflați în ipoteza autorilor excepției, respectiv de contestatori ai unei decizii de concediere, care au solicitat, în temeiul art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, prevederile textului de lege criticat reprezintă o dispoziție favorabilă, întrucât asigură reintegrarea în muncă și plata drepturilor salariale fără a se aștepta parcurgerea tuturor etapelor procesuale până la rămânerea definitivă a soluției instanței de judecată. Cu toate acestea, Curtea are în vedere că această măsură are un caracter provizoriu, existând riscul de a fi infirmată de soluția pronunțată în calea de atac. Prin urmare, atitudinea procesuală a salariaților și deciziile pe care le vor lua trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente și să se adapteze în consecință.

19.Autorii excepției pun în discuție o restrângere a libertății de a alege locul de muncă.

20.Curtea observă însă că dispozițiile de lege criticate nu îi împiedică să aleagă un loc de muncă și nici nu îi forțează să muncească la un anumit angajator, ci îi confruntă cu o alegere care pune în balanță beneficiul reintegrării în locul de muncă deținut anterior și riscul de a pierde acest loc de muncă, dacă nu vor obține o soluție favorabilă în calea de atac. Or, exercitarea dreptului de acces liber la justiție, respectiv posibilitatea unei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, consacrată de art. 21 din Constituție, presupune întotdeauna și asumarea consecințelor ce pot decurge din respingerea pretențiilor formulate. Prin urmare, punând în balanță convingerea în justețea și legitimitatea cererilor formulate în fața justiției, apărările părții adverse, precum și riscurile ce le implică o eventuală respingere a pretențiilor sale, o persoană este liberă să ia deciziile considerate cele mai potrivite referitoare la demersul său procesual. Aceste decizii pot fi dificile, așa cum este situația prezentată de autorii excepției, dar nu lipsesc persoana de libertatea de a opta pentru varianta considerată a fi cea mai favorabilă.

21.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lucian-Constantin Costache și alții în Dosarul nr. 2.694/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 aprilie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea