Decizie nr. 228 din 13 martie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Societatea Comercială "P.D. Gemma Com" - S.R.L. din Oraviţa în Dosarul nr. 5.285/115/2006 al Tribunalului Caraş-Severin.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 martie 2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 13 martie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 29 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.285/115/2006, Tribunalul Caraş-Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "P.D. Gemma Com" - S.R.L. din Oraviţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) consacrate principiului neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind dreptul de proprietate şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, se arată că, în măsura în care sintagma "nu se mai sancţionează", cuprinsă în dispoziţiile de lege atacate, nu priveşte şi executarea sancţiunii, aceasta limitându-se strict şi textual numai la aplicarea acesteia de către organul constatator, se creează o discriminare vădită şi nejustificată între "situaţia celui faţă de care a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, sancţiunea nu a fost executată, dar se pune în executare, iar ulterior fapta nu mai este considerată contravenţie, şi situaţia celui care, deşi a comis aceeaşi faptă, la aceeaşi dată, nu a fost descoperit de organul constatator spre a fi sancţionat decât după ce fapta nu mai este considerată contravenţie." În vechea reglementare în domeniu respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 32/1968 - o astfel de situaţie era reglementată explicit, aşa cum este aceasta prevăzută şi de dispoziţiile art. 12 din Codul penal, referitoare la retroactivitatea legii penale mai favorabile.

Tribunalul Caraş-Severin apreciază că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu încalcă prevederile constituţionale invocate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederile art. 12 alin. (1) din ordonanţa atacată sunt în deplină concordanţă cu art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. De asemenea, textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări între persoane aflate în situaţii identice, astfel că nu se poate reţine contrarietatea acestuia faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi nici nu conţine vreo dispoziţie prin care s-ar putea restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, în condiţiile art. 53 din Legea fundamentală. Totodată, consideră că dispoziţiile art. 44 din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textul de lege criticat are următorul conţinut: "(1)Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ."

În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) consacrate principiului neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind dreptul de proprietate şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că, în esenţă, autorul acesteia consideră că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care sintagma "nu se mai sancţionează" din cuprinsul textului nu include şi executarea sancţiunii şi se limitează strict şi textual numai la aplicarea acesteia de către agentul constatator. Prin acest text se creează o discriminare vădită şi nejustificată între "situaţia celui faţă de care a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, sancţiunea nu a fost executată, dar se pune în executare, iar ulterior fapta nu mai este considerată contravenţie şi situaţia celui care, deşi a comis aceeaşi faptă, la aceeaşi dată, nu a fost descoperit de organul constatator spre a fi sancţionat decât după ce fapta nu mai este considerată contravenţie". În consecinţă, se apreciază că dispoziţiile acestui text contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie.

În legătură cu susţinerile autorului excepţiei se impune ca, în prealabil, să fie făcute unele precizări.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie. În considerentele deciziilor, Curtea a reţinut că "între dispoziţia legală criticată şi textul constituţional invocat nu există incompatibilitate. În realitate, autorul excepţiei nu ridică o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecată, eventual de completare a acesteia, ceea ce depăşeşte competenţa Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, «Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»" (deciziile nr. 537/2004 şi nr. 456/2005).

Curtea Constituţională urmează să îşi reconsidere jurisprudenţa şi să constate că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Legiuitorul, ţinând seama de unele schimbări intervenite în relaţiile sociale, precum şi de datele referitoare la fenomenul contravenţional, poate decide la un moment dat că anumite fapte antisociale, care erau calificate şi sancţionate drept contravenţii, dar care prezintă un pericol social redus, să fie scoase din domeniul contravenţional.

Potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor săvârşite şi produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ nou şi, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariţiei noului act normativ.

Aplicarea legii noi care nu mai prevede şi nu mai sancţionează contravenţional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia şi la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârşirii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi executării sancţiunii. Din acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancţionează" trebuie înţeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută.

Efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta, doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.

O sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

În concluzie, Curtea reţine că prin textul de lege care formează obiectul excepţiei se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeaşi situaţie de contravenienţi, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Diferenţierea de tratament juridic în cadrul aceleiaşi categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin raţiuni obiective şi rezonabile. În cazul de faţă, însă, persoane aflate obiectiv în aceeaşi situaţie juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcţie de anumite condiţii subiective şi aleatorii, ceea ce contrazice exigenţele principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

În ceea ce priveşte afirmaţia autorului excepţiei că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi primită, întrucât textul constituţional în redactarea actuală - dată în urma revizuirii Constituţiei - permite, alături de legea penală, retroactivitatea şi în cazul legilor contravenţionale mai favorabile.

Textul constituţional al art. 15 nu este încălcat atât timp cât dispoziţiile criticate fac referire la nesancţionarea faptelor ce nu mai sunt calificate drept contravenţie, fără a se face distincţie dacă această nesancţionare priveşte aplicarea sau executarea sancţiunii. Or, dispoziţiile de lege atacate reafirmă, în cadrul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, principiul constituţional al aplicării legii contravenţionale mai favorabile, pretins a fi încălcat.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.

Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 faţă de art. 53 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu conţin nicio dispoziţie care să conducă la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi consacrate de Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancţionează" prevăzută în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia. Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială "P.D. Gemma Com" - S.R.L. din Oraviţa în Dosarul nr. 5.285/115/2006 al Tribunalului Caraş-Severin.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi