Hotărîre nr. 166 din 5 mai 1997
privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 91 din 15 mai 1997
Textul actului · 2 articole
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 772/1966, republicat, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:
1.Alineatul 3 din articolul 109 va avea următorul cuprins:
Permisul de conducere prevăzut la art. 110 este valabil pe o perioadă de 10 ani de la data eliberării.
2.După alineatul 3 din articolul 109 se introduce un nou alineat, care va avea următorul cuprins:
Prevederile de la alineatul precedent se aplică şi permiselor model nou, emise până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
3.Alineatele 2 şi 3 ale articolului 147 vor avea următorul cuprins:
Posesorii permiselor de conducere eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sunt obligaţi să solicite schimbarea acestora până la 31 martie 1999.
Posesorii certificatelor de înmatriculare eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sunt obligaţi să solicite schimbarea acestora până la 31 decembrie 1999.
Articolul 2
Dispoziţiile prevăzute la art. 147 alin. 2 şi 3 nu se aplică posesorilor permiselor de conducere şi/sau certificatelor de înmatriculare, modele noi, schimbate în baza Hotărârii Guvernului nr. 778/1995.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
p. Ministru de interne,
Nicolae Lângă,
secretar de stat
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
