Convenție
Convenţie nr. 129 din 25 iunie 1969
privind inspecţia muncii în agricultura*
- Emitent
- Organizația Internațională a Muncii
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 86 din 2 august 1975
Textul actului · 35 de articole
100%
privind inspecţia muncii în agricultura*
Notă *) Traducere.
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunita aici la 4 iunie 1969 în cea de-a cincizeci şi treia sesiune a sa,
luînd nota de convenţiile internaţionale ale muncii existente privind inspecţia muncii, cum sînt Convenţia asupra inspecţiei muncii, 1947, care se aplică în industrie şi comerţ, şi Convenţia asupra plantaţiilor, 1958, care se aplică anumitor întreprinderi agricole,
luînd în considerare ca este de dorit ca în prezent să fie adoptate norme internaţionale asupra inspecţiei muncii în agricultura, în general,
după ce a hotărît sa adopte diferite propuneri privind inspecţia muncii în agricultura, problema care constituie cel de al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri sa capete forma unei convenţii internaţionale,
adopta, la 25 iunie 1969, următoarea convenţie, care se va numi Convenţie asupra inspecţiei muncii (agricultura), 1969:
1.În sensul prezentei convenţii, termenul întreprindere agricolă cuprinde întreprinderi sau părţi ale întreprinderilor care au ca obiect agricultura, creşterea animalelor, silvicultura, horticultura, transformarea primara a produselor agricole de către cel care le exploatează sau orice alta forma de activitate agricolă.
2.Dacă este necesar, autoritatea competentă va determina, după consultarea organizaţiilor cele mai reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, dacă acestea exista, linia de demarcare între agricultura, pe de o parte, şi industrie şi comerţ, pe de altă parte, în asa fel încît nici o întreprindere agricolă sa nu ramina în afară sistemului naţional de inspecţie a muncii.
3.În cazurile de neclaritate, dacă convenţia se aplică sau nu unei întreprinderi sau unei părţi dintr-o întreprindere, problema va fi soluţionată de autoritatea competentă.
În prezenta convenţie, termenul dispoziţii legale cuprinde, în afară de legislaţie, hotărîrile arbitrale şi contractele colective care au putere de lege şi a căror aplicare cade în sarcina inspectorilor muncii.
Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplica prezenta convenţie trebuie să aibă un sistem de inspecţie a muncii în agricultura.
Sistemul de inspecţie a muncii în agricultura se va aplica întreprinderilor agricole în care lucrează lucrători salariaţi sau ucenici, oricare le-ar fi modul de remunerare, natura, forma sau durata contractului lor de muncă.
1.Orice stat membru care ratifica prezenta convenţie poate ca, printr-o declaraţie anexată la ratificarea sa, să-şi ia obligaţia sa extindă sistemul sau de inspecţie a muncii din agricultura la una sau mai multe dintre categoriile următoare de persoane care lucrează în întreprinderile agricole:
a)fermieri care nu folosesc mina de lucru din afară, dijmasi şi alte categorii asemănătoare de lucrători agricoli;
b)persoane asociate la administrarea unei întreprinderi colective, cum sînt membrii unei cooperative;
c)membrii familiei celui care exploatează pămîntul, asa cum sînt definiţi de legislaţia naţionala.
2.Drept urmare, orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va putea să facă cunoscut directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie prin care se angajează sa extindă sistemul sau de inspecţie a muncii din agricultura la una sau mai multe dintre categoriile de persoane enumerate la paragraful precedent, care n-au fost încă menţionate într-o declaraţie anterioară.
3.Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va indica, în rapoartele pe care este obligat să le prezinte în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în ce măsura a dat urmare sau îşi propune sa dea urmare dispoziţiilor convenţiei în ce priveşte acele categorii de persoane enumerate la paragraful 1 de mai sus, care nu a făcut obiectul unor astfel de declaraţii.
1.Sistemul de inspecţie a muncii în agricultura va avea următoarele sarcini:
a)să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă ale lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sînt dispoziţiile privind durata muncii, salariile, repausul săptămînal şi concediile, securitatea, igiena şi bunăstarea, munca femeilor, a copiilor şi a adolescentilor şi alte materii conexe, în măsura în care inspectorii de muncă au ca sarcina asigurarea aplicării amintitelor dispoziţii;
b)sa furnizeze, celor care angajează şi lucrătorilor, informaţii şi sfaturi tehnice asupra mijloacelor cele mai eficiente de respectare a dispoziţiilor legale;
c)sa atragă atenţia autorităţii competente asupra defectuozitatilor sau abuzurilor care nu-şi găsesc o acoperire corespunzătoare în dispoziţiile legale în vigoare şi să facă acesteia propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei.
2.Legislaţia naţionala poate incredinta inspectorilor muncii din agricultura funcţii de asistenţa sau de control în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de viaţa ale lucrătorilor şi familiilor lor.
3.Dacă inspectorilor muncii din agricultura li se încredinţează şi alte funcţii, acestea nu trebuie să împiedice exercitarea funcţiilor lor principale şi nici sa aducă în vreun fel oarecare prejudicii autorităţii sau imparţialităţii necesare inspectorilor în relaţiile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii.
1.Inspecţia muncii în agricultura va fi plasata sub supravegherea şi controlul unui organ central, dacă aceasta subordonare este compatibila cu practica administrativă a statului membru.
2.În cazul unui stat federativ, expresia "organ central" poate indica un organ central stabilit fie la nivel federal, fie la nivelul unei dintre entitatile componente ale federaţiei.
3.Inspecţia muncii în agricultura va putea fi asigurata, de exemplu:
a)printr-un organ unic de inspecţie a muncii, competent pentru toate ramurile activităţii economice;
b)printr-un organ unic de inspecţie a muncii care să aibă o specializare funcţională asigurata prin pregătirea adecvată a inspectorilor însărcinaţi cu exercitarea funcţiei lor în agricultura;
c)printr-un organ unic de inspecţie a muncii care să aibă o specializare instituţională asigurata prin crearea unui serviciu calificat tehnic al cărui agenţi îşi vor exercita funcţiile lor în agricultura;
d)printr-o inspecţie specializată însărcinată cu exercitarea funcţiilor sale în agricultura, dar a carei activitate va fi plasata sub supravegherea unui organ central avînd aceleaşi prerogative în materie de inspecţie a muncii în alte ramuri ale activităţii economice ca industrie, transporturi şi comerţ.
1.Personalul inspecţiei muncii din agricultura trebuie să fie format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu să le asigure stabilitatea în funcţie şi să-i facă independenţi faţă de orice schimbări de guvern şi orice influenţa dăunătoare din afară.
2.Atunci cînd legislaţia sau practica naţionala permit, statele membre au facultatea ca în sistemul lor de protecţie a muncii în agricultura sa includă delegaţi sau reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale a căror activitate va completa pe aceea a funcţionarilor publici; aceşti delegaţi sau reprezentanţi vor beneficia de garanţii în ce priveşte stabilitatea funcţiilor lor şi vor fi feriti de orice influenţa dăunătoare din afară.
1.Sub rezerva condiţiilor stabilite de legislaţia naţionala pentru recrutarea funcţionarilor publici, inspectorii muncii din agricultura vor fi recrutati numai pe baza capacităţii candidaţilor de a îndeplini sarcinile ce urmează sa şi le asume.
2.Mijloacele de verificare a acestei capacităţi vor fi determinate de către autoritatea competentă.
3.Inspectorii muncii din agricultura trebuie să primească o pregătire profesională adecvată exercitării funcţiei lor şi vor fi luate măsuri pentru a li se asigura în mod corespunzător perfecţionarea pe parcursul serviciului.
Femeile, la fel ca bărbaţii, pot face parte din personalul serviciilor de inspecţie a muncii din agricultura; dacă este necesar, se vor putea stabili sarcini distincte pentru inspectorii bărbaţi şi inspectorii femei.
Orice stat membru este obligat sa ia măsurile necesare pentru a asigura ca experţi şi tehnicieni calificaţi corespunzător şi care pot să-şi aducă contribuţia la soluţionarea problemelor care necesita cunoştinţe tehnice, sa colaboreze cu inspecţia muncii din agricultura, potrivit metodelor socotite ca fiind cele mai adecvate condiţiilor naţionale.
1.Autoritatea competenţa trebuie să ia măsurile necesare pentru a favoriza o cooperare efectivă între serviciile de inspecţie a muncii din agricultura şi serviciile guvernamentale sau instituţiile publice şi alte instituţii care pot fi chemate sa desfăşoare activităţi asemănătoare.
2.Dacă împrejurările o cer, autoritatea competentă poate incredinta, ca măsura ajutatoare, unele funcţii de inspecţie la nivel regional sau local serviciilor guvernamentale corespunzătoare sau instituţiilor publice, sau poate face ca astfel de servicii sau instituţii sa participe la respectiva activitate de inspecţie, în asa fel încît aplicarea principiilor prezentei convenţii sa nu aibă de suferit.
Autoritatea competenţa va lua măsurile cuvenite pentru a favoriza colaborarea dintre funcţionarii inspecţiei muncii în agricultura, cei care angajează şi lucrători sau organizaţiile acestora, dacă ele exista.
Se vor lua măsuri pentru ca numărul inspectorilor muncii din agricultura să fie suficient spre a putea să asigure exercitarea eficace a funcţiilor serviciului de inspecţie. La stabilirea numărului acestor inspectori se va ţine seama de:
a)importanţa sarcinilor ce urmează a se îndeplini şi, în special:
(i)numărul, natura, importanţa şi situaţia întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei;
(îi) numărul şi diversitatea categoriilor de persoane care lucrează în aceste întreprinderi;
(iii)numărul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare urmează a fi asigurata;
b)mijloacele materiale de executare puse la dispoziţia inspectorilor;
c)condiţiile practice în care trebuie efectuate inspecţiile pentru a fi eficace.
1.Autoritatea competenţa trebuie să ia măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia inspectorilor muncii din agricultura:
a)birouri locale de inspecţie care să corespundă nevoilor serviciului, accesibile, pe cît posibil, tuturor celor interesaţi, şi amplasate în funcţie de situaţia geografică a întreprinderilor agricole şi de existenta de cai de comunicaţii la indemina;
b)înlesniri de transport necesare exercitării funcţiei lor, dacă nu exista mijloace de transport public corespunzătoare.
2.Autoritatea competenţa trebuie să ia măsurile necesare pentru ca inspectorilor de protecţie a muncii din agricultura sa li se restituie toate cheltuielile de deplasare şi toate cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiei lor.
1.Inspectorii muncii din agricultura, purtind asupra lor actele care le atesta funcţia, vor fi autorizaţi:
a)sa pătrundă liber, fără avertisment prealabil, la orice ora din zi sau noapte, în locurile de muncă supuse controlului inspecţiei;
b)sa pătrundă, în timpul zilei, în orice local în care considera ca exista motive întemeiate pentru efectuarea controlului;
c)sa procedeze la orice investigaţii, controale sau cercetări apreciate ca necesare, pentru a se asigura ca dispoziţiile legale sînt respectate în mod efectiv şi, în special:
(i)sa pună întrebări, singuri sau în prezenta martorilor, conducătorului întreprinderii, personalului acesteia sau oricărei alte persoane din cadrul întreprinderii, asupra tuturor problemelor privind aplicarea dispoziţiilor legale;
(îi) sa ceara, potrivit modalităţilor stabilite de legislaţia naţionala, sa li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi alte documente a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă şi de viaţa, în scopul verificării conformitatii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase;
(iii)sa ia pentru analiza mostre din produsele, materiile sau substantele utilizate sau manipulate, cu condiţia ca cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie încunoştinţat ca materiile sau substantele respective au fost luate în acest scop.
2.Inspectorii nu pot pătrunde, în virtutea alineatelor a) sau b) ale paragrafului precedent, în locuinta particulară a conducătorului unei întreprinderi agricole, afară de cazul în care au acordul acestuia sau sînt în posesia unei autorizaţii speciale eliberata de autoritatea competentă.
3.Cu ocazia inspecţiei, inspectorii vor informa despre prezenta lor în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, precum şi pe lucrători sau reprezentanţii lor, în afară de cazul în care apreciază ca o astfel de înştiinţare risca sa dăuneze eficacitatii controlului.
Serviciile de inspecţie a muncii din agricultura vor fi chemate sa participe, în cazurile şi condiţiile prevăzute de autoritatea competentă, la controlul preventiv al noilor instalaţii, noilor substanţe şi al noilor procedee de manipulare sau de transformare a produselor, susceptibile de a constitui un pericol pentru sănătate sau securitate.
1.Inspectorii muncii din agricultura vor fi autorizaţi sa ia măsurile destinate eliminării defectiunilor constatate la o instalatie, la o amenajare sau în metodele de lucru din întreprinderile agricole, inclusiv utilizarea substanţelor periculoase, pe care le considera ca ameninta sănătatea sau securitatea.
2.Pentru a putea lua astfel de măsuri, inspectorii vor avea dreptul, dacă măsurile lor nu au fost contestate pe căile judiciare sau administrative prevăzute de legea naţionala, sa dispună sau să facă să se dispună:
a)să se aducă instalaţiilor, localurilor, utilajelor, echipamentului sau altor aparate, într-un termen fixat, modificările necesare pentru asigurarea aplicării stricte a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea;
b)să fie luate măsuri imediat executorii, putindu-se merge pînă la încetarea lucrului, în cazurile de pericol iminent pentru sănătate şi securitate.
3.Dacă procedura prevăzută la paragraful 2 de mai sus nu este compatibila cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul sa sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta sa dea ordine precise sau sa determine luarea de măsuri imediat executorii.
4.Defecţiunile constatate de către inspector cu ocazia inspectarii unei întreprinderi, precum şi măsurile luate în aplicarea paragrafului 2 sau cerute în aplicarea paragrafului 3, trebuie aduse imediat la cunoştinţa celui care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor.
1.Inspecţia muncii din agricultura trebuie să fie informată despre accidentele de muncă şi cazurile de boli profesionale din sectorul agricol, în cazurile şi potrivit procedurii prevăzute de legislaţia naţionala.
2.Dacă este posibil, inspectorii muncii vor fi chemaţi sa participe la orice ancheta la faţa locului asupra cauzelor accidentelor de muncă sau ale bolilor profesionale cele mai grave, în special cele care privesc accidente sau boli provocatoare de moarte sau soldate cu un număr oarecare de victime.
Dacă legislaţia naţionala nu prevede altfel, inspectorii muncii din agricultura:
a)nu vor avea dreptul să aibă vreun interes, direct sau indirect, în întreprinderile aflate sub controlul lor;
b)vor fi obligaţi, prin măsuri penale sau disciplinare corespunzătoare, sa nu dezvaluie, chiar după părăsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare pe care le-au cunoscut cu ocazia exercitării funcţiilor lor;
c)vor considera ca absolut confidenţială sursa oricărei plîngeri care semnaleaza o defectiune, un pericol în procedeele de muncă sau o încălcare a dispoziţiilor legale şi nu vor divulga celui care angajează sau reprezentantului acestuia ca s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plîngeri.
Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderile agricole vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale respective.
1.Persoanele care încalcă sau neglijează respectarea prevederilor legale a căror aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultura sînt pasibile de urmărire judiciară sau administrativă imediata, fără avertisment prealabil. Totodată, legislaţia naţionala poate să prevadă excepţii pentru cazurile în care este necesar un avertisment prealabil dat în vederea remedierii situaţiei sau pentru a determina luarea de măsuri preventive.
2.Inspectorii de muncă pot decide ca, în locul intentarii acţiunii sau recomandarii efectuării urmăririi, sa dea avertismente sau îndrumări.
Dacă inspectorii muncii din agricultura nu au competenţa de a intenta acţiuni de urmărire, ei au dreptul de a sesiza direct autoritatea investită să efectueze astfel de urmăriri, prin procese-verbale constatatoare ale incalcarilor dispoziţiilor legale.
Pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor legale a căror aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultura şi pentru cazurile de împiedicare a acestor inspectori în exercitarea funcţiei lor, în legislaţia naţionala vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare a căror aplicare trebuie să fie efectivă.
1.Inspectorii muncii sau birourile locale de inspecţie, după caz, au obligaţia de a prezenta autorităţii centrale a inspecţiei rapoarte periodice asupra rezultatelor activităţii lor în agricultura.
2.Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicatorilor autorităţii centrale a inspecţiei şi vor trata subiecte indicate de aceasta autoritate; ele vor fi prezentate cel puţin la termenele indicate de numita autoritate şi, în orice caz, cel puţin o dată pe an.
1.Autoritatea centrala a inspecţiei va publică un raport anual asupra activităţii serviciilor de inspecţie din agricultura, fie sub forma unui raport separat, fie ca parte componenta a raportului sau anual general.
2.Aceste rapoarte anuale vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească în nici un caz 12 luni de la sfîrşitul anului la care ele se referă.
3.Copii ale rapoartelor anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în termen de 3 luni de la publicarea lor.
Rapoartele anuale publicate de către autoritatea centrala de inspecţie se vor referi în special la următoarele subiecte, în măsura în care aceste subiecte reies din controlul acestei autorităţi:
a)legi şi regulamente care releva competenţa inspecţiei muncii din agricultura;
b)personalul inspecţiei muncii din agricultura;
c)statistici ale întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei şi numărul persoanelor care lucrează în aceste întreprinderi;
d)statistici ale inspecţiilor efectuate;
e)statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate;
f)statistici ale accidentelor de muncă şi ale cauzelor acestora;
g)statistici ale imbolnavirilor profesionale şi cauzelor acestora.
Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra.
1.Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii a căror ratificare va fi înregistrată de către directorul general.
2.Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre.
3.Drept urmare, pentru fiecare stat membru aceasta convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
1.Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe, la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu-şi va produce efectul decît după un an de la înregistrarea sa.
2.Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an după expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o noua perioada de 10 ani şi, drept urmare, va putea sa denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
1.Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denuntarilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
2.Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunică secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, spre înregistrare, în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificarile şi toate actele de denunţare înregistrate potrivit articolelor precedente.
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
1.În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie de revizuire totală sau parţială a prezentei convenţii şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a)ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai tine seama de dispoziţiile articolului 30 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare;
b)cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta sa mai fie deschisă ratificării de către statele membre.
2.Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.