Decizie nr. 423 din 16 iunie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ministerul Public în Dosarul nr. 1.108/230/2015 al Judecătoriei Filiaşi, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 480 D/2016.

2.La apel se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată, în acest sens, că soluţia legislativă criticată a fost introdusă de către legiuitor în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare, ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii din 4 august 2005, în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu răspund cerinţelor de independenţă faţă de executiv.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 12 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.108/230/2015, Judecătoria Filiaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea unei cereri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Cu prilejul soluţionării acestui dosar, Judecătoria Filiaşi a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât constituţionalitatea prevederilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prilej cu care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte "fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului" este neconstituţională. Or, conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Împotriva acestei soluţii a Judecătoriei Filiaşi a fost formulat apel, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Curtea de Apel Craiova a admis apelul, desfiinţând, în parte, încheierea de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, şi a trimis cauza la Judecătoria Filiaşi, în vederea sesizării Curţii Constituţionale.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezentantul Ministerului Public, autor al excepţiei, susţine că supunerea ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale confirmării judecătorului de cameră preliminară încalcă prevederile art. 21 şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie şi la statutul procurorilor. Se arată, în acest sens, că, potrivit normei constituţionale de la art. 132 alin. (1), procurorii îşi desfăşoară activitatea conform principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Se arată, de asemenea, că, potrivit principiului controlului ierarhic, Ministerul Public are o structură piramidală, fiecare procuror fiind subordonat unităţii de pachet din care face parte, conducătorul de parchet fiind subordonat la rândul său conducătorului parchetului ierarhic superior, şi, în vârful acestei construcţii piramidale aflându-se Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În aceste condiţii, se susţine că judecătorul de cameră preliminară, care confirmă sau infirmă ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale, încalcă principiul constituţional al subordonării ierarhice, prevăzut la art. 132 alin. (1) din Constituţie, exercitând o funcţie procesuală cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale anterior referite. Se precizează că, potrivit art. 3 din Codul de procedură penală, funcţiile judiciare se exercită separat. Totodată, se susţine că, în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară nu confirmă ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale, încheierea prin care se pronunţă această soluţie având caracter definitiv, se încalcă prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, indiferent de titularul cererii de redeschidere a urmăririi penale. Se observă că, în ipoteza în care redeschiderea urmăririi penale a fost dispusă de procuror ca urmare a apariţiei unor fapte sau împrejurări noi, din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea, ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale este supusă tot confirmării judecătorului de cameră preliminară, şi nu procurorului ierarhic superior, aspect ce contravine prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţie.

6.Judecătoria Filiaşi, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 496 din 23 iunie 2015, paragrafele 16-23, 25-26, 30-34, 38. Se opinează că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât acestea dau părţilor dreptul să apeleze la o instanţă de judecată care să se bucure de o deplină jurisdicţie şi nu limitează dreptul acestora la apărare, la folosirea căilor ordinare de atac, conferindu-le toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Se susţine, totodată, că textul criticat nu contravine nici dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, întrucât, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 126 alin. (1), art. 131 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, rezultă că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, fără însă a putea înfăptui justiţia, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine, însă, că sunt criticate, în realitate, prevederile art. 335 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală.

12.Ulterior sesizării Curţii, prin Încheierea din 12 aprilie 2016, dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Curtea reţine că noua reglementare a preluat soluţia legislativă de la art. 335 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. Textul criticat are următorul cuprins: "Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii."

13.Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie şi la statutul procurorilor.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 273 din Codul de procedură penală din 1968, reluarea urmării penale în caz de redeschidere era de competenţa exclusivă a procurorului, prevederile alin. (2) al articolului anterior menţionat arătând doar că redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror prin ordonanţă. Spre deosebire de vechea reglementare, conform art. 335 alin. (4) din actualul Cod de procedură penală, instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Această nouă abordare a legiuitorului a avut ca scop punerea instituţiei redeschiderii urmăririi penale în acord cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 şi 4 august 2005, în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, şi Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu răspund cerinţelor de independenţă faţă de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanţa europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. Astfel, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreţionare a procurorului de a reactiva procesul penal.

15.Prin Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală reglementează reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere a acesteia, arătând că, sub sancţiunea nulităţii, redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară şi că acelaşi alineat prevede că asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, încheierea judecătorului de cameră preliminară, pronunţată în acest sens, fiind definitivă.

16.Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale astfel reglementată constituie, prin urmare, o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanţilor la procesul penal, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie.

17.S-a constatat, totodată, că urmărirea penală poate fi reluată în caz de încetare a cauzei de suspendare, de restituire a cauzei de către judecătorul de cameră preliminară sau de redeschidere a urmăririi penale.

18.Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală reglementează trei cazuri de redeschidere a urmăririi penale de către procuror, din oficiu. Potrivit alin. (1) al art. 335 mai sus arătat, redeschiderea urmăririi penale are loc atunci când procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia clasării constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia soluţia clasării. În acest caz, procurorul ierarhic superior infirmă ordonanţa de clasare şi dispune redeschiderea urmăririi penale, restituind dosarul organului de cercetare penală, potrivit art. 317 din Codul de procedură penală. Conform art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale poate fi dispusă şi în situaţia în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea. În acest caz, procurorul revocă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. În fine, potrivit art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul revocă ordonanţa de renunţare la urmărire penală şi dispune redeschiderea urmăririi penale când constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform art. 318 alin. (3) din acelaşi cod.

19.Curtea a reţinut, de asemenea, că situaţiilor procesuale anterior analizate le sunt aplicabile dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. În vederea pronunţării unei soluţii în acest sens, judecătorul de cameră preliminară este obligat să verifice atât legalitatea, cât şi temeinicia ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale.

20.Verificarea legalităţii ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale constă în analiza realizată de judecătorul de cameră preliminară cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale pentru reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere, respectiv faptul că, în drept, în cauză este aplicabilă una dintre situaţiile prevăzute la art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală. Neîndeplinirea condiţiilor de legalitate anterior arătate determină infirmarea ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale.

21.Verificarea temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale presupune însă efectuarea unui control asupra situaţiilor de fapt ce determină aplicarea prevederilor legale ale art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală. Astfel, judecătorul de cameră preliminară se află, potrivit textului criticat, în situaţia de a verifica şi de a constata că, în mod concret, în cauză nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat soluţia de clasare [în situaţia prevăzută la art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală], au apărut fapte sau împrejurări noi care fac să dispară împrejurarea pe care s-a întemeiat clasare [în situaţia prevăzută la art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală] sau că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit, cu rea-credinţă, obligaţiile stabilite potrivit art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu prilejul renunţării de către procuror la urmărirea penală [în situaţia prevăzută la art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală].

22.Curtea a constatat, totodată, că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale conform dispoziţiilor art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 335 alin. (1) din acelaşi cod prevede că dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire.

23.Curtea a reţinut că, dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Dar, în oricare dintre cele trei situaţii juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală.

24.În acest sens, Curtea a reţinut că noţiunea de "acuzaţie în materie penală" trebuie înţeleasă în sensul Convenţiei şi poate fi definită drept "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor "repercusiuni importante asupra situaţiei (suspectului)" (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46; Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73). În acest sens, Curtea a reţinut că actualul Cod de procedură penală consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală, reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Dacă în primele două situaţii notificarea oficială constă în aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect înainte de prima sa audiere şi în comunicarea către inculpat a ordonanţei prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală care, de asemenea, este chemat în vederea audierii, în cea de-a treia situaţie, notificarea oficială constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344 alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare.

25.Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constată că efectul redeschiderii urmăririi penale este cel de formulare a unei acuzaţii în materie penală, care are drept consecinţă dobândirea de către persoana cu privire la care se redeschide urmărirea penală a calităţii de suspect sau de inculpat. Acest aspect impune ca persoanei în cauză să-i fie asigurate toate garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

26.În acest sens, prin Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, Curtea a subliniat importanţa desfăşurării procedurii prevăzute la art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale. Astfel, Curtea a reţinut că stabilirea situaţiilor prevăzute la alin. (1)-(3) şi (5) ale art. 335 din Codul de procedură penală presupune o prezenţă efectivă şi activă a participanţilor la procesul penal la procedura de soluţionare a cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale şi că, mai mult, constatarea unor situaţii obiective poate necesita audierea părţilor. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că soluţia legislativă prevăzută la art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte "fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului", este neconstituţională, fiind de natură a încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie.

27.Pentru aceste motive, Curtea reţine că reglementarea de către legiuitor a obligativităţii confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prevăzute la art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, şi nu o încălcare a drepturilor fundamentale anterior arătate. Ca urmare a instituirii acestor garanţii, atât persoana în privinţa căreia este formulată o acuzaţie în materie penală, cât şi ceilalţi participanţi la procesul penal au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, instituite prin lege, care va hotărî asupra legalităţii şi temeiniciei acuzaţiei penale formulate.

28.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că norma constituţională anterior menţionată reglementează desfăşurarea activităţii procurorilor potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Dintre acestea, principiul controlului ierarhic, invocat în susţinerea excepţiei, stabileşte faptul că procurorii din cadrul fiecărui parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, care, la rândul său, este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie teritorială. Potrivit aceluiaşi principiu, referitor la soluţiile pe care le dispune, procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, în funcţie de probele administrate în cauză. Or, în aceste condiţii, confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale, printr-o procedură contradictorie de verificare a legalităţii şi temeiniciei acesteia, nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la statutul procurorilor, prevăzute la art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerului Public în Dosarul nr. 1.108/230/2015 al Judecătoriei Filiaşi şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Filiaşi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop