Decizie nr. 125 din 16 aprilie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, excepţie ridicată de Constantin Marcu în Dosarul nr. 1.463/2000 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece autorul acesteia sesizează, în realitate, ca exista o necorelare a textului de lege criticat cu alte texte legale, aspect ce nu priveşte controlul de constituţionalitate. Totodată se arata ca dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie nu sunt incalcate, în condiţiile în care în practica, exista situaţii în care constatarea infracţiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, excepţie ridicată de Constantin Marcu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, "legea penală, codul de procedura penală şi codul penal stabilesc competenţa organelor de cercetare penală şi a instanţei penale de a identifica autorul unei infracţiuni". Cu toate acestea prevederile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, introduse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, stabilesc ca "instanţa sa citeze pe cel invinuit de săvârşirea infracţiunii şi în cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală", ceea ce în opinia autorului excepţiei reprezintă "o încălcare flagrantă a competentei instanţei civile". Autorul excepţiei considera, de asemenea, ca "pentru cazurile în care temeiul de revizuire vizează un înscris fals, identificarea autorului falsului prin mijloace de drept civil este imposibila mai ales ca de cele mai multe ori persoana care uzeaza de actul fals nu este aceeaşi cu cea care a săvârşit falsul intelectual sau material". În susţinerea excepţiei se mai arata ca prevederea legală criticata "vine în contradictie cu reglementările din art. 183 şi 184 Cod de procedura civilă".

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arata ca, "în mod corect, legiuitorul, prin modificarea art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, a prevăzut ca la rezolvarea cererii de revizuire să fie citat şi cel invinuit de săvârşirea infracţiunii". În opinia instanţei de judecată, "atâta timp cat instanţa de revizuire are a se pronunţa mai întâi pe cale incidentala asupra existenţei sau inexistentei infracţiunii, este firesc să se indice persoana invinuita de săvârşirea infracţiunii".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În fundamentarea acestui punct de vedere se arata ca, "departe de a constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie [...], normele de procedura conţinute de textul criticat de semnatarul excepţiei constituie, în ansamblul lor, expresia aplicării dispoziţiei constituţionale invocate".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 123 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, text care are următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri data de o instanţa de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

4.dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricina sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecaţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentala, asupra existenţei sau inexistentei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel invinuit de săvârşirea infracţiunii."

Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost formulată, Curtea retine ca, deşi se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, întreaga motivare a excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în realitate, o pretinsa necorelare a textului de lege criticat cu alte dispoziţii din Codul de procedură civilă şi mai ales cu cele din Codul de procedură penală, referitoare la competenţa instanţei penale.

Sub acest aspect, existenta unor eventuale necorelari legislative la care se referă autorul excepţiei, Curtea constata ca, acestea chiar dacă ar exista cu adevărat, constatarea lor şi eliminarea eventualelor contradictii nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci sunt de resortul autorităţii legiuitoare.

Curtea retine, de asemenea, ca, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt neconstituţionale prevederile legilor care contravin dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei. În cauza însă dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie nu numai că nu sunt incalcate, ci, dimpotriva, dispoziţia procedurala cuprinsă în textul de lege criticat constituie tocmai o expresie a aplicării acestei prevederi constituţionale.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, excepţie ridicată de Constantin Marcu în Dosarul nr. 1.463/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

──────────────────