Decizie nr. 60 din 11 februarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de S.C. Inforomtur - S.R.L. din comuna Ciuperceni, satul Vârtopu, judeţul Gorj, în Dosarul nr. 1.869/318/2013 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 383D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.869/318/2013, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de S.C. Inforomtur - S.R.L. din comuna Ciuperceni, satul Vârtopu, judeţul Gorj, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind obligarea statului român la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru erori judiciare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate limitează exercitarea dreptului la acces la justiţie, deoarece condiţionează plata de către stat a despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi angajat răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului, de natură să determine o eroare judiciară.

Se mai arată că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, nu poate fi obţinută o hotărâre de condamnare a magistratului pentru fapte săvârşite în cursul judecăţii, deoarece în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii nu intră sancţionarea magistraţilor pentru modul în care soluţionează o cauză, asupra acestor aspecte urmând să se pronunţe instanţa de control judiciar.

De asemenea, se arată că prevederile legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât dreptul la acţiune pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare se prescrie într-un termen care de cele mai multe ori se dovedeşte a fi mai mic decât durata de soluţionare a cauzelor deduse judecăţii instanţelor judecătoreşti, legiuitorul neinstituind, în mod corelativ, şi o obligaţie a judecătorilor de a soluţiona cauzele într-un anumit termen. În acest mod, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, se creează o discriminare între magistraţi şi alte categorii de cetăţeni, în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale.

Tribunalul Gorj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, ci trebuie exercitat cu respectarea condiţiilor stabilite de lege. Astfel, reglementarea unui termen de prescripţie a dreptului la acţiune pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare, fără a fi prevăzut şi un termen pentru soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu creează o inegalitate între persoanele ce deţin funcţii publice şi alţi cetăţeni, dat fiind faptul că termenele de prescripţie a răspunderii pentru faptele săvârşite de judecători sau procurori în cursul procesului judiciar sunt aplicate în mod nediscriminatoriu şi încep să curgă de la data săvârşirii faptei, indiferent de calitatea persoanei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 reglementează, în contextul normativ mai larg al stabilirii regulilor aplicabile răspunderii judecătorilor şi procurorilor, cuprinse în capitolul I al titlului IV din Legea nr. 303/2004, dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare, precum şi condiţiile exercitării acestui drept. Aşadar, se consideră că, prin conţinutul său normativ, această prevedere legală nu este de natură să contravină dispoziţiilor art. 28 - Secretul corespondenţei şi ale art. 30 - Libertatea de exprimare din Constituţie. Mai mult, se arată că, în fapt, sunt criticate aspecte care ţin de cursul judecăţii şi de modul în care instanţa de judecată a soluţionat anumite aspecte procesuale, iar nu de prevederile legale în sine, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 179 din 2 martie 2006), exercitarea controlului asupra activităţii de aplicare în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005.

Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia, deşi indică în mod expres prevederile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în realitate îşi formulează criticile de neconstituţionalitate cu referire şi la prevederile art. 96 alin. (8) din acelaşi act normativ, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 96 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 303/2004.

Prevederile legale criticate au următorul cuprins: "(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

(...)

(8)Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an."

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi alin. (2) privind preeminenţa legii, precum şi art. 21 alin. (2) cu privire la garantarea prin lege a exerciţiului liberului acces la justiţie şi alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţie, statul răspunde patrimonial, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, această normă constituţională consacrând principiul răspunderii obiective a statului, astfel cum aceasta a fost caracterizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 633 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 15 decembrie 2005).

Curtea constată că, în acest caz, este vorba de o răspundere care nu este bazată pe culpă, fiind fundamentată pe rolul statului de garant al activităţii autorităţii judecătoreşti, însă este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive de atragere a răspunderii penale sau de sancţionare disciplinară a judecătorului sau a procurorului, pentru o faptă săvârşită în cursul judecării procesului, şi care a fost de natură a determina eroarea judiciară, condiţie reglementată de textul de lege criticat.

Existenţa hotărârii definitive de constatare a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului este o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la despăgubiri din partea statului pentru prejudiciile materiale cauzate prin erori judiciare. După acoperirea prejudiciului de către stat, acesta din urmă poate formula acţiunea în regres împotriva magistratului, în măsura în care respectiva eroare judiciară a fost cauzată de exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiei, caz în care intervine răspunderea civilă a judecătorului sau procurorului, în raport cu statul.

Autoarea excepţiei este nemulţumită, în esenţă, de lipsa posibilităţii de a formula acţiune împotriva statului pentru repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară, independent de stabilirea prealabilă atât a faptei care a determinat eroarea judiciară, cât şi a vinovăţiei autorului acesteia, arătând că în acest mod este încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie.

În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, în vederea protejării independenţei judecătorului şi a evitării supunerii activităţii acestuia unor presiuni nejustificate, în cazul reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu poate fi angajată răspunderea personală şi directă a judecătorului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei publice, în aceste situaţii intervenind răspunderea statului, în virtutea rolului acestuia de garant al activităţii autorităţii judecătoreşti. Aşadar, răspunderea judecătorului sau procurorului care şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă este subsidiară răspunderii statului şi indirectă, statul având drept de regres împotriva magistraţilor, care se exercită ulterior acţiunii în despăgubiri formulate de parte.

De altfel, raportarea criticilor de neconstituţionalitate la dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, formulate cu privire la acţiunea în despăgubiri pe care partea îndreptăţită o poate formula împotriva statului, este neîntemeiată.

În acest sens, Curtea reţine că exerciţiul niciunui drept fundamental recunoscut de Constituţie sau de tratatele internaţionale privind drepturile omului nu trebuie absolutizat, astfel încât instituirea prin lege a unor condiţii procesuale de valorificare a respectivului drept, cum este, în speţă, obţinerea unei hotărâri de angajare a răspunderii penale sau disciplinare a magistratului care a determinat eroarea judiciară, prealabile dreptului la acţiune pentru repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară, nu este incompatibilă cu exigenţele constituţionale care se circumscriu principiului liberului acces la justiţie.

În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, condiţionarea dreptului la acţiune pentru repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară de pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se atragă răspunderea penală sau disciplinară a magistratului nu constituie o încălcare a principiului constituţional al liberului acces la justiţie, ci reprezintă, dimpotrivă, o normă favorabilă persoanei îndreptăţite la repararea prejudiciului, contribuind la valorificarea dreptului la despăgubire, prin uşurarea sarcinii probei în cadrul acţiunii pentru repararea prejudiciului. În cursul judecării acţiunii în pretenţii formulate împotriva statului, persoana îndreptăţită la repararea prejudiciului este ţinută să probeze numai existenţa unei erori judiciare, fără a mai proba existenţa faptei săvârşite de judecător sau procuror în cursul judecării procesului sau vinovăţia acestuia, aceste aspecte fiind stabilite în mod definitiv prin hotărârea prealabilă de constatare a răspunderii penale sau disciplinare a magistratului. În acest sens Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 633 din 24 noiembrie 2005, precitată.

II. În ceea ce priveşte susţinerile privind neconstituţionalitatea art. 96 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, reglementând termenul de prescripţie de un an al dreptului la acţiune pentru repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară, nu prevede şi momentul de la care curge termenul de prescripţie a dreptului la acţiune, însă acest moment se stabileşte în conformitate cu regula generală a începutului cursului prescripţiei extinctive, şi anume art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, care leagă momentul începutului cursului prescripţiei de data naşterii dreptului la acţiune şi, respectiv, art. 2.523 din Codul civil, în temeiul căruia momentul începutului cursului prescripţiei este reprezentat de data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea lui.

În acelaşi sens, în materia acţiunii în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv art. 2.528 din Codul civil, reglementează începutul cursului prescripţiei extinctive ca fiind acela al datei la care cel prejudiciat a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât şi pe cel care răspunde de producerea lui.

Astfel, în prezenta cauză, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de un an reglementat de art. 96 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, text de lege criticat în prezenta cauză, nu poate fi decât acela al rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a răspunderii penale sau de constatare a răspunderii disciplinare a judecătorului sau procurorului, moment în care, în mod obiectiv, este stabilită atât existenţa faptei prejudiciabile, cât şi vinovăţia autorului acesteia.

Prin urmare, începutul termenului de prescripţie a dreptului la acţiune este întotdeauna ulterior obţinerii hotărârii judecătoreşti prealabile exercitării dreptului la acţiune pentru repararea prejudiciului, astfel încât susţinerile autoarei excepţiei referitoare la încălcarea dreptului constituţional la un proces echitabil, prin imposibilitatea obţinerii unei hotărâri de angajare a răspunderii magistratului înaintea împlinirii termenului de prescripţie a dreptului la acţiune pentru repararea prejudiciului, sunt lipsite de obiect.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.C. Inforomtur - S.R.L. din comuna Ciuperceni, satul Vârtopu, judeţul Gorj în Dosarul nr. 1.869/318/2013 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 96 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie