Decizie nr. 590 din 4 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "M.A.D.E. Trust" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 434/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 434/59/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "M.A.D.E. Trust" - S.R.L. din Timişoara.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile legale criticate sunt în contradicţie cu prevederile art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât permit unei persoane care nu a avut calitatea de parte la soluţionarea în fond a cauzei să formuleze recurs împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de fond. Procedura descrisă de art. 60 din Legea nr. 31/1990 prin care se soluţionează cererea de înmatriculare şi de înregistrare a menţiunilor referitoare la societăţile comerciale este, în principiu, o procedură necontencioasă, întrucât nu se urmăreşte realizarea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, ci urmează să dea efect unei situaţii juridice nou-create. Aceeaşi regulă se aplică şi în ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii judecătorului delegat, prin care se soluţionează cererile în materia societăţilor comerciale, acesta soluţionându-se în cadrul unei proceduri necontencioase. Legitimarea procesuală activă în recursul prevăzut de art. 60 din Legea nr. 31/1990 aparţine, în principiu, oricărei persoane care are un interes, aşa cum rezultă din interpretarea art. 60 alin. (3), ţinând cont de prevederile art. 336 din Codul de procedură civilă. Întrucât decizia instanţei de recurs nu mai poate fi atacată, recurentul şi intimatul nu mai pot beneficia de protecţia juridică oferită de principiul dublului grad de jurisdicţie, încălcându-li-se astfel dreptul la un proces echitabil.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:

–Art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990: "Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.";

–Art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă: "Recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 şi art. 21 alin. (3), precum şi în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 998 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 19 decembrie 2007, a constatat că dispoziţiile art. 336 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură privind soluţionarea recursului în materia procedurii necontencioase, iar conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul stabileşte prin lege competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora, evident şi cu respectarea celorlalte prevederi sau principii constituţionale. Faptul că, în temeiul textului de lege criticat, în materie necontencioasă recursul poate fi declarat de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, nu încalcă, ci dă expresie principiului prevăzut de art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

O aplicare a acestor dispoziţii procedurale de drept comun în materia specială a încheierilor judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului o constituie prevederile art. 60 din Legea nr. 31/1990. Astfel, pentru terţul care nu a fost citat şi nici nu a participat la desfăşurarea procedurii graţioase, termenul de recurs, în temeiul art. 60 alin. (2), este de 15 zile şi începe să curgă de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, aceasta fiind singura posibilitate de a i se recunoaşte dreptul la calea de atac, de vreme ce încheierea nu se comunică celui care nu a participat la soluţionarea cererii. Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lui calea de atac putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze.

În ceea ce priveşte critica referitoare la împrejurarea că textele de lege criticate stabilesc o singură cale de atac împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul delegat privitoare la înmatricularea societăţilor comerciale sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 126 şi 129 din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Accesul liber la justiţie nu are semnificaţia că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care, prin numeroase decizii, a statuat că accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite, precum şi că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac. Astfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Curtea mai constată că nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăzând asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţă naţională.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "M.A.D.E. Trust" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 434/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu