Decizie nr. 439 din 26 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Federalcoop Constanţa în Dosarul nr. 1.083/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, reprezentantul legal cu delegaţie la dosar, constatându-se lipsa părţii Nicolae Chivu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, deoarece prevederile legale criticate încalcă principiul egalităţii în drepturi având în vedere că, spre deosebire de cauzele în care judecătorul este sesizat prin rechizitoriu, în situaţia prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală judecătorul trebuie să se pronunţe într-un termen de 20 de zile, care este insuficient pentru studierea dosarului şi, pe cale de consecinţă, pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, potrivit procedurii instituite de art. 278^1 din Codul de procedură penală, situaţia persoanelor implicate în aceste cauze nu este identică cu cea a inculpaţilor trimişi în judecată prin rechizitoriu. În primul caz judecătorul verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată însă nu se poate spune acelaşi lucru despre scopul pe care îl urmăreşte instanţa de judecată învestită printr-un act de inculpare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.083/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Federalcoop Constanţa în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţată de Judecătoria Constanţa, prin care s-a respins plângerea formulată de aceeaşi parte împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul Chivu Nicolae, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperativei de consum şi a cooperativei de credit.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 şi 12 încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece instanţa este obligată să se pronunţe asupra plângerii formulate în termen de 20 de zile. Acest termen este însă foarte scurt şi nu permite tuturor persoanelor cercetate să beneficieze de toate garanţiile procesual penale la fel ca inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriu. Se creează astfel o vădită inegalitate între cele două categorii de persoane, cu atât mai mult cu cât se creează premisele unei soluţii netemeinice, deoarece instanţa de judecată nu poate, înlăuntrul celor 20 de zile, să examineze sub toate aspectele (aşa cum o face în situaţia în care este sesizată prin rechizitoriu) un dosar care conţine mai multe volume.

De asemenea, hotărârea pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată numai cu recurs, în timp ce ceilalţi făptuitori au la dispoziţie şi calea de atac a apelului pentru soluţiile pronunţate de instanţe de judecată sesizate prin rechizitoriu.

Tribunalul Constanţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dar pentru alte considerente decât cele invocate de autorul excepţiei.

Astfel, dispoziţiile privind obligaţia instanţei de a rezolva în cel mult 20 de zile plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată sunt în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece acest interval scurt de timp nu permite ca părţile implicate să-şi exercite dreptul la apărare sau să fie citaţi, aşa cum procedează părţile din cauzele care se judecă conform procedurii obişnuite. Prin urmare, în interiorul acestui termen, părţile care nu au suficiente mijloace materiale la dispoziţia imediată nu au posibilitatea să apeleze la o apărare calificată. Şi procedura de citare este afectată de termenul de 20 de zile, întrucât deseori părţile domiciliază în alte localităţi, iar instanţa nu are la dispoziţie decât termene foarte scurte pentru a amâna cauza în situaţia neîndeplinirii legale a procedurii de citare.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme constituţionale. Prin instituirea unui termen privind soluţionarea plângerilor la care se referă art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, nu se creează o discriminare faţă de inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriu, având în vedere că aceste două instituţii au o natură juridică diferită.

Astfel, plângerea reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală are ca scop declanşarea unui control asupra rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, pe când rechizitoriul declanşează o judecată în fond a cauzei penale care se desfăşoară, de regulă, în limitele stabilite prin actul de inculpare şi în conformitate cu prevederile titlului II din cod referitoare la judecată.

Aşadar, neexistând identitate între cele două instituţii juridice, reglementarea acestora în mod diferit este pe deplin justificată, în temeiul art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea unui termen de soluţionare a plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere pronunţate de procuror se aplică fără discriminări şi privilegii tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. De asemenea, prevederile legale criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată [...]

Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. [...]

Instanţa este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin dispoziţiile legale criticate s-a prevăzut posibilitatea atacării rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, pe calea sesizării instanţei de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Fiind vorba de dispoziţii de procedură judiciară, pe care legiuitorul are competenţa să le adopte potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, excepţia ridicată în cauză nu ar putea fi admisă decât în cazul în care aceste dispoziţii ar contraveni normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală.

Susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi este nefondată, deoarece nu implică un tratament juridic diferenţiat faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.

În ce priveşte alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, stabilirea unei singure căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţă potrivit alin. 8 lit. a) şi b) din acelaşi text de lege nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părţile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situaţiile juridice sunt diferite, iar pe de altă parte, Constituţia nu prevede obligativitatea reglementării în toate cazurile a două căi de atac.

Termenul de 20 de zile stabilit prin art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală pentru soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei de netrimitere în judecată urmăreşte, în mod explicit, asigurarea celerităţii procedurii, stabilirea acestui termen nefiind de natură să încalce prevederile constituţionale invocate. Ţinând seama de natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile legale atacate, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, nu se poate pune problema inegalităţii de tratament în ce priveşte exercitarea dreptului la apărare al părţilor din procesele în care instanţele sunt învestite cu judecarea unei fapte penale, în care judecătorii sunt chemaţi să stabilească existenţa infracţiunii, vinovăţia şi răspunderea juridică a persoanelor trimise în judecată. Situaţiile juridice nefiind identice, diferenţa de tratament juridic se justifică. Părţile implicate în cauzele reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală au posibilitatea să se apere, fără nici o discriminare, prin mijloacele şi limitele cerute de natura acestor cauze.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Federalcoop Constanţa în Dosarul nr. 1.083/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru