Decizie nr. 1.417 din 2 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicoleta Cuturela în Dosarul nr. 49.144/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 49.144/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Cuturela cu ocazia soluţionării recursului civil declarat împotriva Încheierii de şedinţă din data de 3 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 2.604/94/2009, având ca obiect partaj bunuri comune, în contradictoriu cu Sandu Cuturela.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 24, prevederilor art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece "neagă posibilitatea justiţiabililor ce înţeleg să apeleze la instanţele de judecată în vederea realizării unui partaj judiciar, al cărui obiect are o valoare de peste 500.000 de Ron, de a avea acces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării cauzei lor." În acest sens, arată că reglementarea în mod diferenţiat a competenţei de soluţionare a cererilor de partaj judiciar în funcţie de valoarea bunurilor de împărţit, restrânge posibilitatea justiţiabilului de a avea acces la un recurs efectiv exercitat în faţa unei instanţe naţionale.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

Tribunalul judecă:

1.În primă instanţă: [...]

b)procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;.

Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor cuprinse în art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat prin Decizia nr. 914/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că diferenţierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale şi, prin urmare, textul legal criticat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituţie, de natură să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Tot cu acel prilej, referitor la prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, Curtea a stabilit că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Pentru aceleaşi considerente nu a putut fi reţinută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 24 privind dreptul la apărare din Constituţie şi a reglementărilor internaţionale invocate.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că dispoziţia cuprinsă în art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă nu are caracter neconstituţional, deşi această modalitate de stabilire a competenţei nu reglementează accesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru părţile nemulţumite de soluţiile pronunţate în urma exercitării căilor de atac.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicoleta Cuturela în Dosarul nr. 49.144/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman