Decizie nr. 225 din 7 martie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Pan Jianshu şi Mao Binjing în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituţională sub nr. 805D/2005 şi nr. 853D/2005.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 februarie 2006, când Curtea a dispus conexarea celor două cauze şi amânarea pronunţării pentru data de 7 martie 2006.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 18 şi 21 octombrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 98, respectiv ale art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Pan Jianshu şi Mao Binjing în cauze având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei civile de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, precum şi a cererii de acordare a regimului tolerării de a rămâne pe teritoriul României.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut identic se arată că dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003, contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, interpretate, în temeiul art. 11 alin. (2) şi al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia garantării dreptului persoanei la respectul vieţii familiale.

Se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este lipsit de claritate şi precizie, deoarece noţiunea de "imposibilitate obiectivă", în funcţie de care Autoritatea pentru străini apreciază acordarea regimului tolerării, este "vagă şi imprecisă", permiţând arbitrariul din partea acestei autorităţi.

Totodată, se arată că dreptul la respectarea vieţii de familie, consacrat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, are, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prioritate chiar faţă de motivele de ordine publică ce ar putea limita exercitarea sa, iar prin efectul recunoaşterii de către România a jurisdicţiei instanţei europene o instanţă naţională nu poate pronunţa o hotărâre care să o infirme pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, acestea din urmă privind instituţia familiei şi sprijinul acordat de stat acesteia, în timp ce textele legale criticate reglementează o instituţie diferită, respectiv cea a tolerării rămânerii pe teritoriul României.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată, în esenţă, că textul de lege criticat nu contravine art. 48 alin. (1) din Constituţie şi nici art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acesta fiind totodată suficient de clar şi explicit pentru a îndeplini criteriul clarităţii şi previzibilităţii legii. Pe de altă parte, Curtea Constituţională nu este competentă a completa sau modifica prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate, aceasta fiind atributul exclusiv al legiuitorului. În sfârşit, menţionează că refuzul acordării tolerării rămânerii pe teritoriul României se justifică, în speţă, prin motive ce ţin de apărarea ordinii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, iar această măsură este supusă unui control efectiv şi eficient, solicitat instanţei de judecată competente.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin textelor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate, care se referă la familie, şi nu sunt pertinente în raport cu instituţia tolerării rămânerii pe teritoriul României, reglementată de textul de lege criticat.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

Art. 98. - Acordarea tolerării: "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de Autoritatea pentru străini străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2)Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României."

În motivarea excepţiei se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, interpretate, în temeiul art. 11 alin. (2) şi al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin raportare la prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele texte privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Analizând textul de lege criticat, raportat la prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate, Curtea Constituţională constată următoarele:

Dispoziţiile alin. (2) al art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului definesc noţiunea de "motive obiective", acestea fiind acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, din cauza cărora acesta nu poate părăsi teritoriul României şi în funcţie de existenţa cărora Autoritatea pentru străini, în temeiul alin. (1) al aceluiaşi articol, va acorda sau nu permisiunea rămânerii pe teritoriul României străinilor care nu au dreptul de şedere şi asupra cărora s-a dispus părăsirea teritoriului ţării. Este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor astfel de "motive obiective" şi să nu fi exemplificat situaţii concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate şi epuizate totodată în cuprinsul unei norme juridice. De altfel, referitor la respectarea criteriului calităţii legii în cadrul procesului de legiferare, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudenţa sa că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării (Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999).

De altfel, prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate reglementează dreptul persoanei la respectarea vieţii private şi de familie, corelativ cu obligaţia statului de a garanta exercitarea sa, fie prin interzicerea imixtiunii unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept, cu excepţia unor situaţii expres şi limitativ prevăzute, fie prin diverse măsuri active de asigurare a exercitării reale şi efective. Or, dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu impietează cu nimic exercitarea nestingherită a acestui drept, ele reglementând condiţiile de acordare a tolerării rămânerii străinilor pe teritoriul României. Prin urmare, textele invocate ca fiind încălcate nu au incidenţă în cauză, excepţia de neconstituţionalitate fiind, şi sub acest aspect, neîntemeiată. Mai mult, atât din prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi din jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă faptul că în cadrul politicii de control al migraţiei statele semnatare ale convenţiei dispun de o marjă largă de apreciere a măsurilor reglementate în legislaţia naţională menite, pe de o parte, să apere dreptul la viaţă privată şi de familie al persoanei, dar care, pe de altă parte, să protejeze totodată interesul general privind ordinea publică, securitatea naţională, sănătatea şi morala sau drepturile şi libertăţile altora (Cauza Radovanovic împotriva Austriei, 2004, sau Sisoieva şi alţii împotriva Letoniei, 2005).

În sfârşit, criticile autorilor excepţiei referitoare la modalitatea de interpretare şi aplicare a textului de lege atacat de către autoritatea competentă, în speţă Autoritatea pentru străini, sunt aspecte ce excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională; acestea sunt atribute ale instanţei judecătoreşti, autorii aflându-se, de altfel, într-o cale de atac în faţa unei instanţe de judecată pentru contestarea măsurilor aplicate în cauză de către Autoritatea pentru străini.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Pan Jianshu şi Mao Binjing în dosarele nr. 1.650/2004 şi nr. 6.270/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

Prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia Margareta Niţă