Decizie nr. 40 din 14 martie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 76/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 şi a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ACI POROLISSUM"-S.A. din Zalau în Dosarul nr. 1.997/1999 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă.

La apelul nominal au lipsit Societatea Comercială "ACI POROLISSUM" - S.A. din Zalau şi Nechita Diana, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, arătând ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, în cauza de faţa neintervenind elemente noi care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 1.997/1999, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 76/1994 şi ale art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ACI POROLISSUM" - S.A. din Zalau.

Excepţia a fost ridicată într-un proces civil în care o persoană fizica având calitatea de chiriaş ceruse ca societatea care avea în patrimoniul sau locuinta să fie obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 7 din Legea nr. 85/1992.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 76/1994 şi cele ale art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt neconstituţionale, întrucât reprezintă o limitare a dreptului de proprietate al acţionarilor societăţii comerciale, autoare a excepţiei, care, achizitionand pachetul majoritar de acţiuni, au dobândit activul şi pasivul societăţii, inclusiv blocurile de garsoniere care fac obiectul litigiului de pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, exprimandu-şi opinia, apreciază excepţia ca fiind nefondata.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii, statuand în mod constant ca aceste dispoziţii nu sunt contrare Constituţiei; aceasta, deoarece, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, astfel încât legiuitorul poate să considere oportune anumite restrangeri ale acestui drept fundamental, în situaţii determinate. Sunt exemplificate, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 10/1994 şi nr. 26/1994. Asa fiind, se considera ca excepţia este neîntemeiată şi că nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 76/1994 şi a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele motive:

–potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". Determinând conţinutul şi limitele acestor drepturi, legiuitorul are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite;

–prin art. 7 din Legea nr. 85/1992 legiuitorul stabileşte o norma de justiţie socială şi economică, dând posibilitatea chiriaşilor sa cumpere locuintele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, altele decât locuintele de intervenţie, la construirea cărora au contribuit direct sau indirect. O asemenea măsura este în concordanta cu prevederile Constituţiei;

–legislaţia de după 22 decembrie 1989 a transformat un drept de administrare, pe care întreprinderile şi instituţiile bugetare îl aveau asupra patrimoniului lor, într-un drept de proprietate al unităţilor economice devenite societăţi comerciale; aceasta transformare neputând fi arbitrară şi întrucât bunurile respective sunt rezultatul efortului tuturor, nu se poate admite ca unii cetăţeni să fie defavorizati în beneficiul altora;

–obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, este o obligaţie în rem, deci în considerarea obiectului la care se referă, iar nu o obligaţie în personam, în considerarea faptului ca societatea comercială era cu capital de stat, iar ulterior s-a privatizat;

–pentru astfel de ratiuni legiuitorul a stabilit şi modul de calcul al preţului de vânzare al acestor locuinţe, în scopul de a crea un echilibru economic, social şi moral al drepturilor asupra acestor bunuri.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile constituţionale, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.

Excepţia ridicată are ca obiect dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 76/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat.

Curtea constata ca dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 au suferit mai multe modificări, şi anume prin Legea nr. 76/1994 (Legea nr. 85/1992 fiind republicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 15 septembrie 1994) şi, de asemenea, prin Legea nr. 79/1997, ulterior Legea nr. 85/1992 fiind republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998.

În urma acestor modificări reglementările art. 4 ale Legii nr. 76/1994, care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, au fost preluate de art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998.

De aceea, Curtea urmează a se pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată.

Textul art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, are, în redactarea modificată, următorul cuprins: "Locuintele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuintele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuintele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenta după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.

Locuintele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzura din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţara la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.

Locuintele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazarii personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesita prezenta, permanenta sau în caz de urgenta, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vand.

Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi sa construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.

Locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vand."

Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 10 din 8 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 5 mai 1994, şi Decizia nr. 357 din 14 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 1998), statuand ca aceste dispoziţii sunt constituţionale, pentru următoarele considerente:

–art. 41 din Constituţie prevede posibilitatea stabilirii prin lege a conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate. Astfel, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuintele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe sa devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate stabilit de lege;

–se asigura astfel chiriaşilor dreptul şi prioritatea la cumpărarea locuinţelor, dându-se astfel expresie dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi celor ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie cu privire la obligaţia statului de a crea condiţii necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi, mai ales, de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent;

–se consacra o norma de justiţie socială, întrucât da posibilitatea chiriaşilor sa cumpere locuintele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Ca atare, aceste dispoziţii sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 41 şi 135 din Constituţie, ci şi legitimate din punct de vedere economic, social şi moral.

S-a mai reţinut, de asemenea, ca art. 7 din Legea nr. 85/1992 este constituţional şi în cazul privatizării societăţii comerciale din fondurile căreia s-a construit locuinta ce a făcut obiectul vânzării, deoarece obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este o obligaţie în rem, deci în considerarea obiectului (locuinta construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), până la data intrării în vigoare a legii, iar nu o obligaţie în personam, deci în considerarea faptului ca societatea comercială era cu capital de stat, iar ulterior s-a privatizat. Schimbarea deţinătorilor capitalului social al societăţii comerciale, ca urmare a privatizării, prin vânzarea de acţiuni, în proporţie de 70%, nu determina stingerea obligaţiilor anterioare existente în sarcina acesteia, întrucât ele privesc societatea comercială ca debitor al obligaţiilor respective, iar nu pe deţinătorii capitalului social, în calitate de titulari ai acţiunilor, ce configureaza, sub aspect juridic, acest capital.

Deoarece aceleaşi considerente sunt valabile şi în cauza de faţa, neintervenind elemente noi care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii, urmează ca excepţia să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ACI POROLISSUM" - S.A. din Zalau în Dosarul nr. 1.997/1999 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 martie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu