Decizie nr. 38 din 22 septembrie 2008

Dosar nr. 21/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie infracţiune de sine stătătoare, prevăzută de art. 10 din această lege, iar nu variante agravate ale infracţiunilor reglementate în art. 2-9 din aceeaşi lege.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Astfel, unele instanţe au considerat că legiuitorul nu a urmărit să incrimineze organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 ca infracţiune distinctă, ci ca forme agravate ale fiecăreia dintre aceste infracţiuni.

Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 este stabilit conţinutul constitutiv al unei infracţiuni distincte, iar nu variante agravate ale infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeaşi lege.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 143/2000, "organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani".

În această privinţă, trebuie avut în vedere că orice infracţiune cunoaşte o formă tipică de existenţă, denumită şi conţinutul simplu sau de bază al acesteia, în limitele căruia sunt stabilite condiţiile minime în care o faptă constituie infracţiune.

Dar, este de observat că, în anumite situaţii aceeaşi faptă, datorită împrejurărilor în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social diferit de cel al faptei comise în forma sa de bază.

De aceea, pentru astfel de ipoteze au fost concepute variante ale aceleiaşi infracţiuni, agravate sau atenuate.

Sub acest aspect, analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor reglementate în art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 relevă o pregnantă şi esenţială diferenţă între acestea şi cele prevăzute în art. 10 din aceeaşi lege.

În acest sens, se relevă că, în timp ce la art. 2 este incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea şi prepararea, la art. 3 introducerea sau scoaterea din ţară, la art. 5 punerea la dispoziţie a unui local, la art. 6 primirea drogurilor de mare risc, la art. 7 administrarea drogurilor de mare risc, la art. 8 furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici, iar la art. 9 producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, termenii utilizaţi în art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeaşi lege nu pot constitui decât infracţiuni distincte, de cele la care se referă, iar nu variante agravate ale acestora.

Sub acest aspect, este de subliniat că a organiza înseamnă a lua, a întreprinde măsurile necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o desfăşurare cât mai adecvată şi eficientă a uneia sau mai multor acţiuni, a conduce presupune fie desfăşurarea unei acţiuni de îndrumare, de dirijare, fie de luare a unor hotărâri sau dispoziţii cu privire la o anumită activitate, iar a finanţa are semnificaţia de a da, a pune la dispoziţie bani pentru a susţine o activitate.

Ca atare, chiar dacă astfel de acţiuni se referă la faptele prevăzute la art. 2-9, ele nu pot fi caracterizate ca simple elemente circumstanţiale ale conţinutului specific constitutiv al acestor infracţiuni.

Mai mult, caracterul distinct al infracţiunii prevăzute la art. 10 din Legea nr. 143/2000 reiese şi din aceea că "organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9" constituie activităţi a căror realizare nu este condiţionată de săvârşirea în prealabil a faptelor la care se referă aceste din urmă texte de lege.

Ca urmare, referirea din art. 10 la faptele prevăzute la art. 2-9 din legea menţionată nu exprimă decât caracterizarea unui raport între mijloc şi scop, în cadrul căruia existenţa mijlocului (a acţiunii ce îl caracterizează) nu este condiţionată de realizarea scopului.

Dispoziţia de trimitere din art. 10 la sancţiunile prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 nu poate avea altă semnificaţie decât aceea specifică unei norme incomplete, care se întregeşte prin trimitere; aşadar ne aflăm în prezenţa unei norme de trimitere care împrumută sancţiunea din cuprinsul altei norme şi o întregeşte cu un spor, devenind apoi independentă de aceasta. Or, este de principiu, eventuala abrogare sau modificare a normei de la care s-a împrumutat o dispoziţie, nu are nicio consecinţă asupra normei de trimitere.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeaşi lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri se interpretează în sensul că:

Fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeaşi lege.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei