Decizie nr. 542 din 24 mai 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare şi ale art. 16 alin. (1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010, excepţie ridicată de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România în Dosarul nr. 7.220/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 830D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.220/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare şi ale art. 16 alin. (1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010.

Excepţia a fost ridicată de Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect "obligaţia de a face".

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului la un nivel de trai decent. În acest sens, arată că, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data de 1 ianuarie 2009 valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 45% din salariul mediu brut. Or, dispoziţiile de lege criticate stabilesc un procent mai mic decât cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, rezultând o reducere a punctului de pensie. De asemenea, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece pensia reprezintă un "bun". Totodată, întrucât prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 aduc atingere drepturilor fundamentale amintite, sunt înfrânte şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. În sprijinul celor susţinute, arată şi faptul că Guvernul României a utilizat excedentele bugetelor de asigurări sociale în alte scopuri decât cele destinate potrivit legii, ceea ce echivalează cu o expropriere a acestor fonduri, aducându-se astfel atingere dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 aduc atingere dreptului câştigat prin Legea nr. 19/2000, contravin obligaţiei statului de a crea condiţiile necesare creşterii calităţii vieţii şi încalcă obligaţia respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale. În legătură cu aceasta din urmă critică arată că motivele de ordin financiar care au stat la baza prevederilor art. IV din Ordonanţade urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 nu pot justifica încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate. În ceea ce priveşte Legea nr. 12/2010, susţine că aceasta, fiind o lege ordinară, nu poate modifica dispoziţiile unei legi organice, aşa cum este Legea nr. 19/2000. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 82/2009.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că este neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 şi a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010, deoarece aceste texte de lege au avut o aplicare limitată în timp, şi anume doar pentru anul 2010. Noua reglementare în domeniul pensiilor, respectiv Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, nu a mai preluat modalitatea de calcul şi actualizare a punctului de pensie în funcţie de salariul mediu brut, prevăzută de art. 80 din Legea nr. 19/2000 - abrogată în prezent. Prin urmare, nici soluţia legislativă criticată nu a mai fost preluată de noua reglementare legală în materie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie 2009, dispoziţii potrivit cărora "Prevederile art. 80 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică în anul 2010."

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 27 ianuarie 2010, dispoziţii potrivit cărora "Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010".

Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi constituţionale: art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 115 alin. (5) referitor la domeniul de reglementare al ordonanţelor de urgenţă, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a crea condiţiile necesare creşterii calităţii vieţii şi art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale. De asemenea, invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii privind proprietatea.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin decizii anterioare, precum Decizia nr. 173 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, sau Decizia nr. 89 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, a constatat că textele legale criticate au avut o aplicare limitată în timp, nemaifiind în vigoare la data pronunţării. Astfel, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca devenite inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate.

În cauza de faţă, Curtea observă că, ulterior pronunţării deciziilor amintite mai sus, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial alo României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Prin urmare, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766/2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată, care continuă să-şi producă efectele în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, examinând textele de lege criticate, Curtea reţine că, potrivit art. 47 din Constituţie, cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte forme de asigurări sociale şi măsuri de protecţie socială, în condiţiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are libertatea de a stabili drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Prin urmare, valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condiţiile de recalculare şi de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca şi indexarea acestora nu se pot reglementa decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile.

Cu toate acestea, libertatea legiuitorului de reglementare a dreptului la pensie nu este una absolută. Astfel, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a subliniat faptul că "Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanţa dreptului la pensie".

Referindu-se, de asemenea, la garanţiile constituţionale ale dreptului la pensie, Curtea, prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, a reţinut însă şi faptul că, "deşi consacră dreptul la pensie, art. 47 alin. (2) din Constituţie nu oferă garanţii şi cu privire la algoritmul de creştere a cuantumului acesteia în viitor".

În concluzie, având în vedere cele arătate mai sus, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate nu au ca efect o reducere a cuantumului pensiei aflate în plată, ci o stagnare a creşterii acestuia, respectiv o creştere mai mică decât cea raportată la procentul de 45% din salariul mediu brut, Curtea apreciază că aceste dispoziţii se încadrează în limitele constituţionale referitoare la respectarea dreptului la pensie.

Curtea constată însă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi raportează critica sa la dispoziţiile constituţionale şi internaţionale privind dreptul de proprietate privată, fără a invoca în mod expres dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie.

Or, Curtea reţine, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, că art. 47 alin. (2) din Constituţie "nu califică dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând în mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligaţii constituţionale suplimentare, astfel încât să se asigure un nivel de ocrotire a acestui drept superior celui prevăzut de Convenţie şi de protocoalele sale adiţionale".

Prin urmare, Curtea nu ar putea reţine o încălcare a dreptului la pensie din perspectiva dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale privind dreptul de proprietate privată în măsura în care a constat conformitate textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea obligaţiei de ordin constituţional a statului de a crea condiţiile necesare creşterii calităţii vieţii, Curtea reţine că această obligaţie trebuie apreciată în funcţie de condiţiile sociale şi economice ale momentului. Or, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2010 a fost emisă în contextul crizei economice din anul 2009 a cărei perspectivă era aceea de amplificare, aşa cum de altfel se arată şi în preambulul ordonanţei. Această situaţie a impus adoptarea de urgenţă a unor măsuri care să ducă la diminuarea dezechilibrelor existente şi menţinerea deficitului bugetar în limite sustenabile pentru a crea premisele relansării economice. În atari condiţii, păstrarea nivelului cuantumului pensiei la cel aflat în plată şi modificarea condiţiilor de creştere în viitor a pensiilor nu pot fi privite ca o încălcare a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi a celor ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.

Cât priveşte critica referitoare la utilizarea în mod ineficient a sumelor de bani destinate bugetelor de asigurări sociale, Curtea observă că o asemenea critică nu priveşte probleme de constituţionalitate de competenţa instanţei de contencios constituţional, aceasta nefiind abilitată să se pronunţe asupra modului de aplicare a dispoziţiilor legale de către autorităţi.

În sfârşit, analizând critica referitoare la imposibilitatea modificării prin dispoziţiile unei legi ordinare a prevederilor unei legi organice, critică ce vizează art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010, Curtea reţine că, potrivit celor statuate în Decizia nr. 328 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, Legea nr. 19/2000 a fost adoptată de Parlament cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, respectiv cu majoritatea de voturi cerută pentru adoptarea legilor organice, deşi sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale nu este echivalent cu regimul general privind protecţia socială. Prin urmare, modificarea dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 nu era condiţionată de respectarea majorităţii necesare legilor organice.

De altfel, Curtea observă că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010 nu dispun o modificare ori suspendare a dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, aşa cum se procedează prin art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009, ci reglementează, de sine stătător, valoarea punctului de pensie începând cu anul 2010.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare şi ale art. 16 alin. (1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010, excepţie ridicată de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România în Dosarul nr. 7.220/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea