Decizie nr. 364 din 30 septembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 3.353/2003 al acestei instanţe.

La apelul nominal lipseşte partea Andrei Ionuţ Marius, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că asupra textului criticat Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 88/2003 şi nr. 341/2003, constatând că art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 este în conformitate cu dispoziţiile Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.353/2003, Judecătoria Piteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, în cadrul unui proces penal având ca obiect o contestaţie la executare.

Judecătoria Piteşti, autor al excepţiei, consideră că textul de lege criticat, exceptând de la graţiere pedepsele aplicate pentru furtul de folosinţă a unui autovehicul şi pentru anumite infracţiuni de furt calificat, în raport cu perioadele de timp în care au fost săvârşite faptele, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, creează o inegalitate între potenţialii beneficiari ai actului de graţiere, deşi Legea nr. 543/2002, act de graţiere colectivă, ar trebui să fie imparţială şi să aibă la bază nişte criterii obiective, iar nu un criteriu temporal, arbitrar ales de legiuitor. "Stabilirea unor excepţii de la graţiere în funcţie de obiectul material al unei aceleiaşi infracţiuni şi nu în funcţie doar de textul care incriminează acea infracţiune sau de cuantumul pedepsei aplicate" încalcă principiile generale ale graţierii colective, prevăzute de Legea nr. 543/2002, şi, în consecinţă, este contrară principiului universalităţii consacrat de art. 15 alin. (1) din Constituţie. Instanţa consideră că art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 îngrădeşte şi exerciţiul dreptului la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, deoarece modul de exceptare de la graţiere a unor pedepse face deosebit de greoaie aplicarea legii, ceea ce determină întârzieri mari, introducerea de contestaţii la executare, până la a căror soluţionare unii condamnaţi rămân în detenţie mult timp după ce de fapt trebuia să fi fost eliberaţi. Dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, în opinia instanţei, şi faţă de prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale, fără a indica reglementările cu care ar fi în neconcordanţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că nu este întemeiată critica de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât aceste dispoziţii legale nu instituie nici o discriminare în sensul criteriilor prevăzute de art. 4 din Constituţie. Excepţia ridicată este neîntemeiată şi pentru că "stabilirea unor excepţii de la beneficiul graţierii în funcţie de infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, infracţiuni în diferite redactări, ca urmare a modificărilor survenite, nu încalcă principiul universalităţii drepturilor şi obligaţiilor, recunoscute de art. 15 alin. (1) din Constituţie, textul criticat neacordând drepturi şi neinstituind obligaţii ce exced cadrului legal". De asemenea, nu sunt încălcate nici prevederile art. 24 din Constituţie, deoarece exerciţiul dreptului la apărare nu este îngrădit. Dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă, în acest sens, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv soluţia adoptată prin Decizia nr. 88/2003.

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepţia ridicată este nefondată. Arată, în acest sens, că "stabilirea criteriilor de determinare a pedepselor care se graţiază sau a altor sancţiuni care se înlătură, precum şi a infracţiunilor pentru săvârşirea cărora nu se aplică iertarea de pedeapsă intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Ca atare, din raţiuni de politică penală, statul poate să considere că nu trebuie iertaţi de pedeapsă anumiţi infractori, indiferent de cuantumul sau durata pedepsei pronunţate, dacă sunt vinovaţi de săvârşirea unor categorii de infracţiuni". Condamnaţii care au săvârşit infracţiuni diferite sau chiar de aceeaşi natură, dar în perioade diferite, când legea penală a reglementat în redactări diferite conţinutul infracţiunii respective, se află, evident, în situaţii diferite, ceea ce justifică tratamentul juridic diferenţiat, după cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88/2003. Critica de neconstituţionalitate este nefondată şi în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, în corelaţie cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dispoziţiile legale examinate "nu opresc părţile interesate de a se apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, desfăşurarea unui proces echitabil". Invocarea încălcării prevederilor art. 15 şi 20 din Constituţie nu este relevantă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, dispoziţii care au următoarea redactare:

(2)Nu beneficiază de prevederile art. 1-3 cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infracţiuni:

A. Infracţiuni reglementate de Codul penal: [...]

12.furtul de autovehicule, precum şi furtul calificat, prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. a), b), d) şi g), alin. 2 şi 3 în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, în art. 209 alin. 1-4 în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi în art. 209 alin. 2-4, în redactarea în vigoare.

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, conţinutul dispoziţiilor legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea reţine că a mai fost sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002, excepţii pe care le-a respins, ca fiind neîntemeiate, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2003, şi, respectiv, Decizia nr. 341 din 16 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 17 octombrie 2003.

Prin acele decizii Curtea a statuat că Legea nr. 543/2002 reprezintă un act de clemenţă, exercitat de Parlament în temeiul prerogativelor sale constituţionale şi conform politicii penale a statului. Stabilirea prin acest act normativ a criteriilor de determinare a pedepselor care se graţiază, precum şi a infracţiunilor pentru săvârşirea cărora nu se aplică iertarea de pedeapsă intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Curtea a mai constatat că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, toţi infractorii aflaţi în aceeaşi situaţie beneficiază ori sunt exceptaţi de la beneficiul graţierii, deopotrivă, în raport cu natura infracţiunii şi a conţinutului acesteia, în formularea legală în vigoare la data săvârşirii infracţiunii.

Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 3.353/2003 al acestei instanţe.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mădălina Ştefania Diaconu