Decizie nr. 763 din 20 septembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 3 şi alin. 4 teza finală partea I din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cezar-Ion Theodorescu în Dosarul nr. 2.574/4/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.028D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Cristina Chinde, doamna avocat Lenuş Ianuş din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorul excepţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că dosarul se află la al doilea termen de judecată, întrucât la primul termen, din data de 28 iunie 2012, partea Cristina Chinde a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii Cristina Chinde, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi depune note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.574/4/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 3 şi alin. 4 teza finală partea I din Codul de procedură civilă.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Cezar-Ion Theodorescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că măsura prevăzută de textul criticat, de afişare a citaţiei şi a celorlalte acte de procedură pe uşa locuinţei, reprezintă o îngrădire a dreptului de a se adresa justiţiei. Citaţia ar trebui depusă în cutia poştală, şi nu afişată pe uşa locuinţei celui citat. De asemenea, autorul excepţiei mai consideră că posibilitatea înmânării actelor de procedură administratorului clădirii ar trebui să existe şi în situaţia în care destinatarul şi-a indicat numărul apartamentului. Astfel, dispoziţiile legale actuale instituie o discriminare între persoanele care nu se găsesc la domiciliu şi cele care nu au indicat camera sau apartamentul în care locuiesc.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului îşi menţine punctele de vedere exprimate anterior, acestea fiind reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 864 din 16 iunie 2009, respectiv nr. 455 din 2 decembrie 2003, nr. 813 din 19 mai 2009 şi nr. 717 din 31 mai 2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii Cristina Chinde, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 92 alin. 3 şi alin. 4 teza finală partea I din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul, sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.

Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, precum şi în prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se reţin următoarele:

Dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 1.131 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 21 octombrie 2010, Decizia nr. 813 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, şi Decizia nr. 455 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, ocazii cu care Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.

Cu acele prilejuri Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate constituie excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură, prevăzut de art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afişare fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte să semneze adeverinţa de primire, ori, în cazul în care, negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.

Aşa fiind, Curtea a considerat că aceste excepţii nu sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate.

Mai mult, Curtea a reţinut că textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului art. 92 din Codul de procedură civilă, care prevede suficiente garanţii de natură să asigure respectarea dreptului la apărare sau ocrotirea vieţii private a persoanei.

Totodată, obligaţia părţilor de a-şi exercită drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile servind unei bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţeiCurţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 3 şi alin. 4 teza finală partea I din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cezar-Ion Theodorescu în Dosarul nr. 2.574/4/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin