Decizie nr. 60 din 14 octombrie 1993

Ioan Muraru - preşedinte

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Notă *) Definitivă prin nerecurare.

Pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 lit. c) alin. 2 şi a altor dispoziţii cuprinse în Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul nr. 360/1976, invocată de contestatorul Caba Ioan în dosarul 414/1992 al Tribunalului Judeţean Bihor.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 29 septembrie 1993, cu participarea procurorului şi contestatorului, în lipsa intimatei - Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca -, care, deşi a fost legal citata, nu s-a prezentat şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, pronunţarea amanandu-se pentru 14 octombrie 1993.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 aprilie 1993, Tribunalul Judeţean Bihor a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 60 lit. c) alin. 2 şi a altor dispoziţii cuprinse în Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul nr. 360/1976, excepţie ridicată de reclamantul recurent Caba Ioan în dosarul 414/1992, intimata fiind Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate reclamantul recurent arata ca, prin art. 60 lit. c) alin. 2 din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul nr. 360/1976, sunt date în competenţa Consiliului disciplinar judecarea în prima instanţa a contestaţiilor angajaţilor împotriva deciziilor de desfacere a contractului de muncă, incalcandu-se astfel prevederile art. 16, art. 21 şi ale art. 125 din Constituţie, care consfinţesc egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. De asemenea, arata ca, faţă de prevederile constituţionale, nu poate fi lipsit de dreptul de a uza de toate gradele de jurisdicţie.

Exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia ridicată, Tribunalul Judeţean Bihor apreciază ca, faţă de prevederile art. 128 din Constituţie potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", dispoziţiile art. 60 lit. c) alin. 2, art. 63 şi art. 64 din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul nr. 360/1976, sunt "reminiscente ale unei concepţii limitate, inchistate, despre justiţie şi rolul ei în societate", care considerau ca examinarea unui litigiu prin mai multe grade de jurisdicţie "ar fi o inutilitate şi nu o garanţie împotriva abuzurilor".

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca invoca "excepţia de necompetentă prevăzută de art. 144 din Constituţia României, combinat cu art. 12 şi următoarele din Legea nr. 47/1992", iar referitor la prevederile art. 60 lit. c) alin. 2 din Statutul disciplinar aprobat prin Decretul nr. 360/1976 arata ca "existenta Consiliului de disciplina din cadrul Ministerului Transporturilor nu constituie o încălcare a prevederilor art. 125 din Constituţie, întrucât acesta are o competenţa restrânsă privind personalul C.F.R. care concura la siguranţa circulaţiei trenurilor".

Apreciază ca se poate pune în discuţie neconstituţionalitatea prevederilor art. 64 alin. 3 din statutul aprobat prin Decretul nr. 360/1976, care limitează accesul părţilor la toate gradele de jurisdicţie.

În vederea soluţionării excepţiei au fost solicitate, în baza art. 24 din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului.

În punctul de vedere exprimat, Guvernul considera ca întreaga jurisdicţie prevăzută de statutul disciplinar contravine reglementărilor de principiu consacrate prin Constituţie, precum şi prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.

Mai mult, Guvernul considera ca aceste dispoziţii nu mai sunt în vigoare faţă de prevederile art. 150 din Constituţie şi ca, deci, instanţa nici nu trebuia sa promoveze excepţia.

Camera Deputaţilor şi Senatul nu şi-au exprimat punctul de vedere.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi vazand dispoziţiile art. 60 lit. c) şi alin. final, art. 63 şi art. 64 din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul nr. 360/1976, art. 16, art. 21, art. 125, art. 128 şi art. 144 lit. c) din Constituţie, art. 3 şi art. 12 din Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Caba Ioan, ca recurent, a invocat în faţa Tribunalului Judeţean Bihor excepţia de neconstituţionalitate a art. 60 lit. c) alin. 2 şi a "altor dispoziţii cuprinse în Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 360/1976".

Aceste dispoziţii sunt considerate a contraveni dispoziţiilor art. 16, art. 21 şi art. 125 din Constituţie.

Tribunalul Judeţean Bihor, prin încheiere, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, invocand neconstituţionalitatea art. 60 alin. final, a art. 63 şi art. 64 din statutul disciplinar, introducând însă în discuţie, prin considerente, şi art. 128 din Constituţie.

Guvernul, prin adresa depusa la dosarul cauzei, considera ca întreaga jurisdicţie prevăzută de statutul disciplinar contravine reglementărilor de principiu consacrate prin Constituţie, precum şi prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.

Mai mult, Guvernul considera ca aceste dispoziţii nu mai sunt în vigoare faţă de prevederile art. 150 din Constituţie şi ca, deci, instanţa nici nu trebuia sa promoveze excepţia.

Ordonarea problemelor pe care Curtea Constituţională urmează să le rezolve este imperios necesară. Ea presupune răspuns la următoarele aspecte procedurale şi de fond:

1.excepţia de necompetentă a Curţii Constituţionale în aceasta cauza, ridicată de către Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca;

2.identificarea dispoziţiilor din statutul disciplinar, care trebuie examinate sub aspectul constituţionalităţii;

3.identificarea dispoziţiilor constituţionale faţă de care trebuie apreciată concordanta dispoziţiilor statutare;

4.identificarea concordanţei dintre dispoziţiile legale cuprinse în Decretul nr. 360/1976 şi dispoziţiile constituţionale.

1.Cat priveşte prima problema, se retine ca Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca, prin adresa nr. 366/1991, anexată la dosar, înaintează o întâmpinare, în care invoca excepţia de necompetentă a Curţii Constituţionale. În aceasta întâmpinare se arata ca dispoziţiile art. 60 lit. c) alin. 2 din statutul disciplinar nu constituie o încălcare a prevederilor art. 125 din Constituţie, întrucât Consiliul de disciplina funcţionează potrivit legii.

Se apreciază ca se poate discuta neconstituţionalitatea numai a art. 64 alin. 3, care limitează căile de atac.

Curtea Constituţională, în şedinţa publică din 29 septembrie 1993, a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetentă, iar prin încheierea data a respins-o. De altfel, în întâmpinarea menţionată excepţia este doar invocată, dar nu este motivată.

Chiar asa fiind, competenţa Curţii Constituţionale în rezolvarea acestei cauze este evidenta.

Sesizarea s-a făcut legal, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost motivată, iar potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, rezolvarea este de competenţa Curţii Constituţionale.

În întâmpinarea Regionalei de Cai Ferate Cluj-Napoca se confunda dreptul de a te adresa Curţii şi obligaţia constituţională a acesteia de a examina o excepţie legal introdusă cu soluţia posibila şi probabila într-o asemenea speta. Este clar ca numai Curtea Constituţională va hotărî soluţia problemei pentru ca ea are aceasta obligaţie constituţională.

Tot la ideea de necompetentă trebuie reţinută şi poziţia Guvernului care, considerând ca dispoziţiile din statutul disciplinar sunt abrogate prin art. 150 din Constituţie, conchide ca "instanţa investită putea constata ca dispoziţiile în discuţie din statutul sus-arătat nu mai sunt în vigoare faţă de prevederile art. 150 din Constituţie şi ca, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, împotriva aceloraşi reglementări, anterioare Constituţiei, nu putea fi promovata excepţia de neconstituţionalitate".

O asemenea sustinere este prea categorica şi, desigur, discutabila. După cum discutabila este şi constatarea în sensul căreia toate dispoziţiile statutului disciplinar au fost abrogate prin art. 150 din Constituţie.

În orice caz, o asemenea constatare oficială, din partea unei autorităţi publice abilitate sa o facă, nu exista încă. Nici instanţa judecătorească nu a făcut un asemenea lucru, mai ales ca ea s-a limitat, firesc de altfel, doar la dispoziţiile aplicabile în speta. Ca atare, cauza şi-a urmat procedural drumul sau legal, firesc. Cat priveşte Decretul nr. 360/1976 în integralitatea sa, el se încadrează de fapt în situaţia prevăzută de art. 150 alin. (2) din Constituţie, revenind Consiliului Legislativ obligaţia de a face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propunerile corespunzătoare. Până atunci însă nimic nu împiedica invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate şi, desigur, intervenţia justiţiei sau, după caz, a Curţii Constituţionale.

2.În privinta dispoziţiilor din statutul disciplinar care interesează în cauza, Curtea retine ca au fost nominalizate art. 60 lit. c) alin. 2, art. 63 şi art. 64 din Decretul nr. 360/1976. Din examinarea Decretului nr. 360/1976 rezultă ca art. 60, care reglementează căile de atac împotriva sancţiunilor disciplinare, face trimitere la art. 63 cat priveşte contestaţiile formulate de către personalul care concura direct la "siguranţa circulaţiei", fapt care justifica introducerea sa în sfera dispoziţiilor legale în discuţie.

În faţa Curţii Constituţionale reclamantul Caba Ioan a cerut să se constate ca în mod greşit a fost considerat a face parte din personalul "care concura direct la siguranţa circulaţiei" în transporturi, deoarece funcţia sa nu se încadrează în această categorie. Urmează a se observa ca aceasta problema prezintă importanţa în rezolvarea cauzei aflate pe rolul tribunalului, verificarea ei fiind de competenţa acestuia şi nu a Curţii Constituţionale.

Trebuie observat ca în situaţiile de tipul celor din speta concretă, art. 60 lit. c) şi alin. final permit contestarea sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă la Consiliul de disciplina prevăzut de art. 63, iar art. 63 organizează aceste consilii. Conform art. 64, împotriva hotărârii Consiliului de disciplina, prin care s-a menţinut sau s-a anulat sancţiunea desfacerii contractului de muncă, partea nemultumita poate face plângere la judecătorie, iar hotărârea judecătoriei este definitivă şi executorie.

Ca atare, aceste dispoziţii legale împart personalul din unităţile de transporturi, cat priveşte jurisdicţia disciplinară, în două categorii, şi anume:

a)personalul care concura direct la siguranţa circulaţiei în transporturi;

b)alt personal. Pentru prima categorie de personal jurisdicţia administrativă cunoaşte încă o treapta, şi anume Consiliul de disciplina.

O asemenea soluţie poate fi considerată ca discriminatorie? Este deci o primă problema. Articolul 64 imbina jurisdicţia administrativă cu justiţia în momentul în care introduce în sfera autorităţilor competente şi judecătoria, care este considerată ca ultima instanţa, a carei hotărâre este definitivă şi executorie. De aici rezultă o a doua problema, anume problema de a şti dacă introducerea justiţiei în aceste proceduri se poate face numai parţial.

Este de reţinut ca problemele juridice se pun astăzi diferit faţă de momentul adoptării Decretului nr. 360/1976 din cel puţin două considerente majore: existenta unei noi Constituţii care valorifica regulile statului de drept şi ale justiţiei unice şi egale pentru toţi; existenta noii legi judecătoreşti care introduce trei grade de jurisdicţie, şi anume: judecata în fond, apelul şi recursul.

3.Dispoziţiile constituţionale care trebuie avute în vedere sunt cele cuprinse în art. 16, art. 21, art. 125 şi art. 128.

Faţa de art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra egalitatea cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, art. 60 lit. c) din Decretul nr. 360/1976 nu introduce o discriminare. Este în afară oricărei îndoieli ca regulile de disciplina pot diferi în funcţie de domeniul de activitate sau de categorii de demnitati sau funcţii publice. O asemenea diferentiere sau nuantare este constituţională. Extinderea acestor diferentieri şi nuantari şi la procedurile legale prin care cetăţenii îşi revendica drepturile şi solicita protecţia lor nu este contrară Constituţiei, mai ales ca ele introduc garanţii în plus. Ca atare, art. 60 lit. c) şi ultima parte din Decretul nr. 360/1976 urmează a fi considerat că nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, el introducând doar unele garanţii juridice suplimentare pentru personalul care concura direct la siguranţa circulaţiei. Aceeaşi caracterizare priveşte şi art. 63 şi 64 în măsura în care consacra structura jurisdicţională care pune în practica aceste garanţii.

Faţa de art. 21 din Constituţie care garantează accesul liber la justiţie şi care stabileşte ca nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, art. 64 alin. final din Decretul nr. 360/1976 este evident neconstitutional, el permitand doar un acces parţial la justiţie. Mai mult, el vine în flagrantă contradictie cu art. 125 din Constituţie potrivit căruia justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. Pentru ca accesul liber la justiţie înseamnă posibilitatea juridică de a avea acces la structurile judecătoreşti prevăzute de art. 125 din Constituţie şi de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.

Caracterul definitiv al hotărârii judecătoreşti potrivit art. 64 alin. final din Decretul nr. 360/1976 constituie o discriminare a salariaţilor din siguranţa circulaţiei feroviare faţă de ceilalţi salariaţi ai căilor ferate, întrucât primii sunt privati de căile de atac de care ceilalţi beneficiază. În acest sens, deci, textul de lege respectiv este contrar principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Totodată, art. 64 alin. final din Decretul nr. 360/1976 trebuie apreciat ca fiind în discordanta şi cu art. 128 din Constituţie potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Desigur, nici o dispoziţie constituţională nu se opune ca, pentru anumite domenii de activitate sau categorii de demnitati sau funcţii publice, să se institutionalizeze şi proceduri (jurisdicţii) administrative sau disciplinare prin care să se rezolve probleme specifice, implicit conflicte. Dar nici o lege nu poate interzice celor interesaţi ca, în caz de nemulţumire sau esec al acestor proceduri (jurisdicţii), să se adreseze justiţiei pentru ca, în sistemul ordinii constituţionale actual, justiţia este garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar art. 21 din Constituţie valorifica tocmai aceasta funcţie a justiţiei.

Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Caba Ioan cu privire la art. 64 alin. final din Decretul nr. 360 din 2 noiembrie 1976 privind aprobarea Statutului disciplinar al personalului din unităţile de transporturi şi constata ca este abrogat în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmând ca împotriva hotărârii judecătoriei partea interesată să poată exercita toate căile de atac prevăzute de lege.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 60 lit. c) şi ultima parte şi art. 63 din Decretul nr. 360 din 2 noiembrie 1976.

3.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 14 octombrie 1993.

PREŞEDINTELE

COMPLETULUI DE JUDECATA,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu