Ordin nr. 592 din 14 octombrie 1998
pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului de mărfuri periculoase - R.N.T.R. 3
- Emitent
- Ministerul Transporturilor
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 220 din 19 mai 1999
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 11 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobată şi modificată prin Legea nr. 197/1998, al art. 4 alin. (2) lit. b) şi f) şi al alin. (3) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 73/1998, precum şi al art. 7 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 44/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Reglementările privind omologarea în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului de mărfuri periculoase - R.N.T.R. 3, cuprinse în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Reglementările R.N.T.R. 3 privind omologarea în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului de mărfuri periculoase, aprobate prin Ordinul comun al ministrului de interne şi al ministrului transporturilor nr. 434/311 din 27 decembrie 1994/3 august 1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 24 august 1995, îşi încetează aplicabilitatea.
Articolul 3
Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Notă *) Anexa se publică ulterior şi se transmite instituţiilor interesate.
Ministrul transporturilor,
Traian Basescu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
