Ordin nr. 2.524 din 20 august 2009
privind nivelul accizei minime pentru ţigarete
- Emitent
- Ministerul Finanțelor Publice
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 587 din 24 august 2009
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile art. 177 alin. (1^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Nivelul accizei minime pentru ţigarete în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2009 inclusiv este de 58,24 euro/1.000 de ţigarete, respectiv de 217,61 lei/1.000 de ţigarete.
Articolul 2
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 614/2009 privind nivelul accizei minime pentru ţigarete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 1 aprilie 2009, se abrogă la data de 1 septembrie 2009.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 20 august 2009.
Nr. 2.524.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
