Decizie nr. 1.277 din 12 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 21.769/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal răspunde partea Răzvan Nicolescu, personal şi asistat de avocat cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.100D/2010, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 1.098D/2010, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.903/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal, pentru partea Ontica Stefanica răspunde avocat cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010.

Reprezentanţii părţilor prezente şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţilor prezente, care, în esenţă, susţine că o clauză de neconcurenţă este încheiată în interesul ambelor părţi, şi nu numai în cel al angajatorului; se arată că o atare clauză impune plata de către angajator a unei despăgubiri către angajatul căruia îi este limitat dreptul la muncă. De asemenea, se arată că nivelul acestei despăgubiri se stabileşte şi în funcţie de pregătirea profesională a acestuia sau a ariei geografice în care clauza îşi produce efectele. Pentru toate aceste motive, se solicită respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 25 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 21.769/3/2009 şi nr. 26.903/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în cauze având ca obiect obligarea sa la plata indemnizaţiilor lunare rezultate din încheierea unor clauze de neconcurenţă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate au fost instituite în favoarea angajatorului ca instrument de protecţie a intereselor sale. Clauza de neconcurenţă face obiectul unei negocieri, astfel încât pentru încheierea sa trebuie să se întâlnească voinţa concordantă a ambelor părţi, atât cea a angajatorului, cât şi a angajatului. În practică, se susţine că impunerea unei astfel de clauze la angajare nu este de dorit din moment ce angajatorul nu poate determina dacă va avea sau nu nevoie la încetarea relaţiilor de muncă de aplicarea sa, necunoscând pe deplin capacităţile intelectuale ale viitorului angajat. De asemenea, semnarea unei atari clauze pe perioada derulării raporturilor de muncă este improbabilă, angajatul fiind reticent a mai încheia orice fel de act adiţional la contractul de muncă ce i-ar impune obligaţii suplimentare.

Se susţine că, în cazul în care ambele părţi au consimţit la încheierea unei astfel de clauze, angajatorul trebuie să păstreze dreptul de a renunţa la aplicarea sa şi, deci, să o denunţe în mod unilateral în orice moment atât timp cât clauza nu îi mai este utilă. O atare poziţie este justificată de faptul că interesul încheierii clauzei aparţine în mod exclusiv angajatorului. Mai mult, se apreciază că, în situaţia în care angajatorul îşi restrânge activitatea sau îşi schimbă profilul activităţii, apare ca fiind inutilă menţinerea clauzei.

Se arată că dreptul potenţial al salariatului de a invoca menţinerea clauzei de neconcurenţă în condiţiile în care angajatorul nu mai are acest interes reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză. Toate acestea aduc atingere art. 135 din Constituţie privind economia.

Totodată, sunt considerate încălcate prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât numai la cererea salariatului, respectiv a inspectoratului teritorial pentru muncă, şi nu şi a angajatorului, instanţa de judecată poate diminua efectele clauzei menţionate.

Nu în ultimul rând, este amintit faptul că, datorită situaţiei economice actuale, salariile angajaţilor au cunoscut o scădere şi de 50% faţă de anii anteriori, astfel încât menţinerea în plată a unei despăgubiri foarte mari rezultate dintr-o clauză de neconcurenţă este foarte costisitoare pentru fostul angajator.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

–Art. 21: "(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.

(2)Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

(3)Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.

(4)Indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.";

–Art. 22: "(1) Clauza de neconcurenţă îşi poate produce efectele pentru o perioadă de maximum 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă.

(2)Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncă s-a produs de drept, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 56 lit. d), f), g), h) şi j), ori a intervenit din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.";

–Art. 23: "(1) Clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine.

(2)La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncă instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă.";

–Art. 24: "În cazul nerespectării, cu vinovăţie, a clauzei de neconcurenţă salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizaţiei şi, după caz, la daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului".

Se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 135 privind economia.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată următoarele:

I. Încheierea clauzei de neconcurenţă reprezintă o măsură de protecţie luată de către angajator pentru a preveni o eventuală concurenţă neloială pe domeniul său de activitate; în concret previne situaţia ca fostul său angajat să presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său. Desigur, o atare clauză naşte în sarcina celor doi cocontractanţi drepturi şi obligaţii, astfel încât obligaţia corelativă pe care şi-o asumă angajatorul este aceea de a plăti o indemnizaţie de neconcurenţă lunară pe toată perioada de neconcurenţă.

Fără dubiu, o atare clauză are caracter consensual, astfel încât încheierea, modificarea şi încetarea sa trebuie să fie determinate de întâlnirea concordantă a voinţei angajatorului şi angajatului. Însă, aspectele ridicate de autorul excepţiei în legătură cu încetarea clauzei de confidenţialitate sunt mai degrabă de interpretare şi aplicare a legii, respectiv de modul în care a fost negociată clauza de neconcurenţă de către angajator şi angajat. Desigur că utilitatea clauzei ţine seama de interesele angajatorului şi acesta ar trebui să aibă posibilitatea să o activeze sau nu, după cum consideră de cuviinţă. În acest sens, angajatorul poate insera în clauza de neconcurenţă şi un drept al său de opţiune, în sensul activării sale sau nu odată cu încetarea raporturilor de muncă. Astfel, activarea clauzei s-ar produce numai dacă fostul angajat, prin competenţele şi cunoştinţele acumulate, ar constitui, din punct de vedere al concurenţei, o ameninţare pentru fostul angajator. În măsura în care clauza de neconcurenţă a fost negociată pur şi simplu, fără un drept de opţiune, aceasta se activează de drept şi va înceta fie la data expirării perioadei de aplicare negociate, fie la data intervenirii unui acord între cele două părţi cocontractante.

Prin urmare, crearea cadrului legal în privinţa clauzei de neconcurenţă constituie îndeplinirea din partea statului a unei obligaţii pozitive de protecţie a concurenţei loiale în sensul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie.

II. Critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 16 şi art. 21 din Constituţie prin faptul că numai la sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncă instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă este neîntemeiată.

Curtea, în jurisprudenţa sa, şi anume prin Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, a statuat că, "în condiţiile în care, de regulă, între părţile contractului de muncă - angajator şi salariat - există o discrepanţă vădită din punct de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de natură să îi permită a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie -, este ţinut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică. Obligaţia statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie".

Având în vedere cele arătate mai sus în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea constată că acordarea numai în beneficiul salariatului şi a inspectoratului teritorial pentru muncă a dreptului de a sesiza instanţa competentă pentru a diminua efectele clauzei de neconcurenţă ţine de obligaţia pozitivă a statului de a proteja partea inferioară din punct de vedere economic al contractului individual de muncă, şi anume angajatul. Norma are un caracter de protecţie, un beneficiu legal acordat angajatului în considerarea situaţiei sale specifice, şi, de aceea, aplicarea sa nu poate fi extinsă în niciun caz la angajator. Deci, angajatul şi angajatorul aprioric se găsesc pe poziţii diferite, astfel încât tratamentul juridic aplicabil acestora trebuie să fie la rândul său diferit.

Întrucât cele două părţi care au încheiat clauza de neconcurenţă se află în situaţii diferite, rezultă că şi tratamentul juridic al acestora pe tărâmul aplicării art. 21 din Constituţie trebuie să fie diferit.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 21.769/3/2009 şi nr. 26.903/3/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly