Ordonanţa de urgenţă nr. 42 din 10 iulie 1997
cu privire la îmbunătăţirea protecţiei sociale pentru persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi pentru urmaşii celor care au decedat, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluţionare din decembrie 1989
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 153 din 14 iulie 1997
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Începând cu data de 1 iulie 1997, pensia pentru răniţi şi pentru urmaşii celor care au decedat se va numi indemnizaţie reparatorie şi se va corecta în plus, devenind:
–indemnizaţie reparatorie gradul I de invaliditate - 915.000 lei;
–indemnizaţie reparatorie gradul II de invaliditate - 777.750 lei;
–indemnizaţie reparatorie gradul III de invaliditate - 549.000 lei;
–indemnizaţie reparatorie - urmaş - 366.000 lei.
Art. 2
Indemnizaţia lunară acordată persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, pentru însoţitor, potrivit Legii nr. 42/1990, republicată*), se stabileşte la 134.000 lei.
Articolul 3
Suma lunară acordată părinţilor eroilor-martiri, potrivit art. 13 din Legea nr. 42/1990, republicată, se stabileşte la 366.000 lei.
Articolul 4
Sumele necesare aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se suporta din fonduri special alocate.
Notă *) Legea nr. 42/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
Ministrul muncii şi
protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Mircea Ciumara
Ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
