Decizie nr. 398 din 8 octombrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petrică Tudor în Dosarul nr. 1.730/116/2012 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 148D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu sunt afectate prevederile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la dreptul la un proces echitabil, întrucât situaţia juridică a inculpatului cercetat pentru o infracţiune de rezultat este diferită faţă de cea a inculpatului cercetat pentru o infracţiune de pericol. De altfel, dreptul de a fi judecat potrivit procedurii speciale reglementate de art. 320^1 din Codul de procedură penală reprezintă doar o vocaţie aflată într-o relaţie de dependenţă cu conduita inculpatului care trebuie să recunoască fapta în integralitatea sa, şi nicidecum un drept fundamental.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.730/116/2012, Tribunalul Călăraşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petrică Tudor în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece instituie inechităţi între cetăţenii cercetaţi penal şi afectează dreptul la apărare. Astfel, în cazul faptelor penale a căror încadrare juridică este indisolubil legată fie de întinderea prejudiciului, de existenţa ori inexistenţa lui, partea interesată nu poate beneficia de disjungere în ce priveşte soluţionarea acţiunii civile. În plus, chiar şi în cazul în care instanţa dispune disjungerea în temeiul art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, acţiunea penală continuă a fi judecată numai din perspectiva încadrării juridice mai severe, cu toate că, ulterior condamnării, s-ar putea hotărî că prejudiciul nu există sau este mult mai mic.

Tribunalul Călăraşi - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală - Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: "Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, prilej cu care a statuat că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

Distinct de aceste argumente care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea mai constată că textul legal dispune cu privire la disjungerea acţiunii civile atunci când pentru soluţionarea acesteia se impune administrarea de probe în faţa instanţei. O astfel de disjungere are în vedere aspectele ce ţin de latura civilă şi nicidecum de cea penală, deoarece acţiunea civilă vizează tragerea la răspundere civilă a inculpatului ori a părţii responsabile civilmente prin obligarea la repararea pagubei în natură ori prin plata unor despăgubiri băneşti. Fără îndoială că acţiunea civilă poate fi alăturată celei penale, însă, în măsura în care soluţionarea acesteia duce la întârzieri nejustificate a aspectelor penale, este evidentă necesitatea disjungerii. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu numai că nu afectează dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci dau eficienţă acestora.

În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine că recunoaşte săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în una din modalităţile de comitere prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, dar neagă valoarea prejudiciului astfel cum a fost stabilit prin actul de inculpare. Altfel spus, el doreşte să fie judecat pe baza procedurii simplificate, însă nu pentru infracţiunea reţinută în rechizitoriu, ci pentru o alta mai uşoară.

Or, raţiunea instituirii unei astfel de proceduri constă, aşa cum rezultă din analiza sistematică a textului de referinţă, în recunoaşterea faptelor astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, judecata urmând a avea loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin urmare, recunoaşterea în totalitate a faptelor are în vedere relevanţa penală a integralităţii lor, fiind necesară întrunirea tuturor elementelor constitutive.

Împrejurarea că legiuitorul a instituit cu titlu de excepţie posibilitatea disjungerii acţiunii civile, dacă pentru soluţionarea să se impune administrarea de probe, nu afectează procedura specială astfel reglementată, deoarece o asemenea posibilitate există numai în cazul în care încadrarea juridică a faptei penale - ca reazem al unei condamnări ce îngemănează toate garanţiile specifice unui proces echitabil - nu este indisolubil legată de existenţa unui anumit prejudiciu.

Aşa fiind, nu poate fi primită nici teza referitoare la încălcarea egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, sens în care inculpaţii cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de pericol nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cei cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de rezultat. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, astfel încât nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport de art. 16 din Legea fundamentală.

Prin urmare, în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti; astfel că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, în aşa fel încât liberul acces la justiţie ori dreptul la apărare să nu fie afectate.

Curtea mai constată faptul că în prezenta cauză autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că textul contestat îl obligă să recunoască o faptă mai gravă, faptă care este indisolubil legată de existenţa unui anumit cuantum al prejudiciului, iar în cazul în care nu o face, ori dacă instanţa îi respinge cererea, îi sunt afectate drepturile constituţionale mai sus enunţate. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, per a contrario, în măsura în care ar fi corectă, ar legitima procedura de judecată obişnuită ca fiind una ce înfrânge drepturile de mai sus. Altfel spus, faptul că judecătorul respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate nu echivalează cu o încălcare a drepturilor constituţionale menţionate, întrucât, dimpotrivă, procedura obişnuită oferă toate garanţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil cu respectarea deplină a dreptului la apărare.

În concluzie, prevederile art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor potrivit procedurii obişnuite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petrică Tudor în Dosarul nr. 1.730/116/2012 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru