Hotărâre nr. 637 din 23 august 2018
privind reaprobarea obiectivului de investiții "Acumularea Mihăileni pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara", precum și a caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți acestuia
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 745 din 29 august 2018
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42. alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se reaprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Acumularea Mihăileni pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara“, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Anexa nr. II/11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.247/2006 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiții din cadrul proiectului „Apărarea împotriva inundațiilor în zona de sud-vest a României“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 19 septembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul apelor și pădurilor,
Ioan Deneș
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 23 august 2018.
Nr. 637.
Anexă
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții acumularea Mihăileni pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara
Titular: Ministerul Apelor și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Crișuri
Amplasament: Acumularea Mihăileni este amplasată pe râul Crișul Alb la 15 km amonte de municipiul Brad, județul Hunedoara
| Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): (în prețuri valabile la 31.12.2017, 1 euro = 4,6597 lei), din care: construcții-montaj Valoarea investiției rest de executat (inclusiv TVA): din care: construcții-montaj Eșalonarea investiției rest de executat Anul I INV --- C+M Anul II INV --- C+M Anul III INV --- C+M Capacități: - Volum acumulare total, din care: Volum util acumulare - Debit de apă potabilă asigurat Durata de realizare a investiției - rest de realizat: | mii lei mii lei mii lei mii lei mii lei ------- mii lei mii lei ------- mii lei mii lei ------- mii lei mil. mc mil. mc l/s luni | 162.843 138.793 71.624 61.590 23.900 ------ 20.500 23.900 ------ 20.500 23.824 ------ 20.590 10,33 8,33 810 36 |
Factori de risc:
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției:
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în buget, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
