Decizie nr. 754 din 1 iunie 2010

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nelu Gabi Alexandru în Dosarul nr. 5.868/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, critica vizând modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiei legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 16 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5868/300/2008, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nelu Gabi Alexandru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că textul de lege criticat creează premisele exercitării abuzive a dreptului de acţiune în justiţie, lăsând loc la interpretări arbitrare şi aprecieri greşite ale textului de către instanţa de judecată. Totodată, dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, în temeiul lor, instanţa de judecată are posibilitatea de a hotărî, în lipsa unor criterii reale de delimitare sau clasificare, dacă acţiunea introdusă spre judecată este o acţiune în constatare sau una în realizarea dreptului.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este vădit nefondată, textul de lege neintrând în conflict cu normele constituţionale. Principalele critici de neconstituţionalitate se referă la exercitarea abuzivă a dreptului de a acţiona în justiţie, la interpretarea arbitrară şi la aplicarea textului de lege în mod greşit. Aceste susţineri nu pot fi reţinute, întrucât neconstituţionalitatea unui text de lege nu îşi are izvorul în interpretarea sa abuzivă sau în greşita aplicare a acestuia de către instanţa de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16, 21, 24, 44, 53, 124 şi 136, precum şi în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţia legală criticată consacră acţiunea în constatare, numită şi în recunoaşterea dreptului sau în confirmare, acţiune prin care reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acţiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes şi prin acţiune să nu urmărească contestarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.

O particularitate importantă a acţiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă statornicesc, de asemenea, principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului. Astfel, pentru chiar admisibilitatea acţiunii, norma procedurală impune condiţia negativă ca partea să nu poată cere realizarea dreptului dedus judecăţii. Caracterul subsidiar şi limitat al acestei acţiuni constituie expresia voinţei legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiţie să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acţiuni paralele: una în constatare şi una în realizarea dreptului.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege. În consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 111 din Codul de procedură civilă, referitoare la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite.

Având în vedere aceste argumente, Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil sau dreptul de proprietate, invocate de autorul excepţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nelu Gabi Alexandru în Dosarul nr. 5.868/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu