Hotărîre nr. 109 din 15 februarie 1991
privind stabilirea taxelor de afisaj în municipiul Bucureşti
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 40 din 26 februarie 1991
Textul actului · 6 articole
Cuprins
În temeiul prevederilor Legii nr. 36 din 7 decembrie 1990 privind autorizarea guvernului de a stabili şi modifica taxe şi impozite,
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Taxa de afisaj în municipiul Bucureşti este între 25 lei/mp/zi şi 100 lei/ mp/zi, urmînd ca diferentierea să se facă de Primăria municipiului Bucureşti în funcţie de tipul de activitate.
Articolul 2
Se autorizeaza Primăria municipiului Bucureşti sa stabilească locurile de afisaj, unităţile în atribuţiile cărora intra organizarea şi întreţinerea acestor locuri, precum şi faptele care constituie contravenţie.
Articolul 3
În cazul contravenţiilor ce se vor stabili prin decizia Primăriei municipiului Bucureşti se vor aplica amenzi între 5.000 lei şi 10.000 lei.
Articolul 4
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se vor face potrivit Legii nr. 32/1968.
Articolul 5
Fondurile obţinute potrivit art. 1 şi 3 din prezenta hotărîre se fac venit la bugetul Primăriei municipiului Bucureşti.
Articolul 6
Prevederile Decretului nr. 425/1981 se modifica în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
