Decizie nr. 41 din 24 ianuarie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Petre Naidin în Dosarul nr. 4.004/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.004/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Petre Naidin într-un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi (3) teza întâi, ale art. 29, 40, art. 41 alin. (1) şi ale art. 53. Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 pct. 2 şi ale art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cele ale art. 7, 10, 11 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi ale art. 15, 22, 25 şi 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului.

Cu privire la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), autorul excepţiei consideră că persoanele la care fac referire dispoziţiile legale criticate nu sunt egale în faţa legii cu cele prevăzute în acelaşi articol la lit. h) şi i). Astfel, cetăţenii români care au desfăşurat activitate de poliţie politică nu pot ocupa niciodată o funcţie publică, în timp ce persoanele care au fost destituite dintr-o asemenea funcţie în ultimii 7 ani şi, respectiv, cele care au suferit o condamnare penală, dar faţă de care a intervenit reabilitarea, pot să ocupe o funcţie publică.

Se mai consideră că decăderea dintr-un drept fundamental al omului nu poate interveni prin lege şi în mod global, ci numai prin hotărâre judecătorească şi în mod individual.

Autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia şi anumite pasaje din avizele nr. 608 din 31 decembrie 1999 şi nr. 360 din 20 mai 1998 ale Consiliului Legislativ, prin care au fost avizate negativ propunerile legislative referitoare la "Legea privind limitarea temporară a accesului la demnităţi şi funcţii publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere ale regimului comunist, Legea George Şerban" şi la "Legea anticomunistă", prin care Consiliul Legislativ, în esenţă, a apreciat că "supunerea unor categorii întregi de persoane [unii colaboratori ai regimului comunist] unei decăderi din dreptul de a fi ales instituie o restrângere în exercitarea unui drept recunoscut de Constituţie, contravenind şi prevederii [constituţionale a] art. 16 alin. (1)".

Autorul excepţiei menţionează şi legislaţia în materie din unele state (Republica Cehă, Albania, Bulgaria), Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.338/1997 privind obligaţiile şi angajamentele Republicii Cehe ca stat membru, precum şi unele articole din doctrina străină.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii se apreciază că legiuitorul are competenţa de a stabili condiţiile pe care o persoană trebuie să le întrunească pentru a îndeplini o funcţie publică, fără ca prin aceasta să fie încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (1).

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind, în esenţă, că este de competenţa legiuitorului să stabilească, pentru fiecare categorie profesională, condiţiile generale pentru a accede într-o anumită funcţie sau profesie.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, text introdus prin cartea II titlul III art. XIII pct. 37 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: [...]

j)nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege".

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 alin. (1) şi (3) teza întâi privind egalitatea în drepturi, ale art. 29 privind libertatea conştiinţei, ale art. 40 privind dreptul de asociere, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Totodată, autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate şi unele principii, drepturi sau libertăţi prevăzute în documente internaţionale: principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile (art. 15 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), dreptul la asociere (art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 22 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului), dreptul de a alege şi de a fi ales (art. 25 privind egalitatea din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului), dreptul de a avea acces egal la funcţiile publice (art. 25 privind egalitatea din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), principiul egalităţii (art. 26 privind egalitatea din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), libertatea de exprimare (art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), nediscriminarea (art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie), precum şi prevederile referitoare la restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi (art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

În esenţă, se susţine că prevederea legală potrivit căreia cetăţenii români care au desfăşurat activitate de poliţie politică nu pot face parte din corpul funcţionarilor publici încalcă, în principal, prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi la dreptul la muncă, instituind în acelaşi timp o restrângere nejustificată a acestor drepturi, ceea ce contravine art. 53 din Constituţie. Totodată, se susţine că prevederile legale criticate retroactivează.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate prin care se susţine că a fost încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legilor, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate se aplică numai pentru viitor şi nu desfiinţează sau modifică situaţii juridice anterioare. De asemenea, dispoziţiile legale se aplică de îndată tuturor situaţiilor care se constituie după intrarea ei în vigoare. În consecinţă, Curtea constată că prevederile legale criticate nu cuprind nici o măsură de natură a încălca textul constituţional al art. 15 alin. (2).

Curtea constată că atât în jurisprudenţa sa, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Un tratament diferit nu poate fi însă doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice obiectiv şi raţional.

În consecinţă, Curtea constată că legiuitorul este liber să stabilească condiţiile de acces în funcţiile publice atât timp cât opţiunea sa este justificată în mod obiectiv şi raţional. În cauza de faţă, cerinţa ca cetăţenii români care au desfăşurat activitate de poliţie politică să nu poată face parte din corpul funcţionarilor publici este justificată de necesitatea ca toţi membrii aparatului administraţiei publice să fie loiali statului şi principiilor generale de organizare a statului român, asigurându-se în acest mod credibilitatea acestora şi a aparatului administrativ. Astfel, Curtea constată că nu există nici o încălcare a principiului egalităţii în drepturi între cetăţenii români care doresc să acceadă la o funcţie publică.

În ceea ce priveşte notele scrise depuse la Curtea Constituţională de către autorul excepţiei, prin care se arată că interdicţii similare cu cea prevăzută în textul de lege criticat nu există în legătură cu alte persoane care ocupă funcţii sau demnităţi publice - parlamentari, magistraţi -, Curtea reţine că în realitate autorul excepţiei nu se referă la o problemă de constituţionalitate, ci la o problemă care eventual ar viza o lipsă de coordonare legislativă, care, chiar dacă ar fi reală, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate, fiind de resortul exclusiv al autorităţii legiuitoare.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului constituţional al dreptului la muncă, Curtea constată că în jurisprudenţa sa a stabilit, de principiu, că instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă şi la alegerea profesiei, de exemplu, Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005. Raportând considerentul expus mai sus la cauza de faţă, Curtea reţine că instituirea unei condiţii de natura celei prevăzute de art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999 nu este contrară art. 41 din Constituţie. De altfel, o asemenea condiţie asigură funcţionarea administraţiei publice pe baza respectării principiilor democraţiei, precum şi credibilitatea şi loialitatea funcţionarilor publici.

Totodată, Curtea Constituţională constată că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Vogt împotriva Germaniei (1995), a stabilit că statul este în drept să ceară oficialilor săi să fie loiali Constituţiei, iar în cauza Glasenapp împotriva Germaniei (1986) a reţinut că dreptul unei persoane de a fi admis într-o funcţie publică nu este recunoscut nici de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nici de Protocoalele sale. Aşadar, în acest domeniu statul are o mai largă marjă de apreciere.

În consecinţă, având în vedere că dispoziţiile legale criticate nu restrâng exerciţiul drepturilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că textul constituţional al art. 53 nu este incident în cauză.

Curtea constată că nici dispoziţiile art. 29 şi 40 din Constituţie invocate ca fiind încălcate nu au incidenţă în cauză, ele referindu-se la libertatea de conştiinţă, religioasă şi, respectiv, la dreptul de asociere, fără legătură cu condiţia stabilită prin textul de lege criticat.

Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor din actele internaţionale invocate, având în vedere că acestea îşi au corespondent în dispoziţiile constituţionale analizate mai sus.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Petre Naidin în Dosarul nr. 4.004/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly