Ordin nr. 182/456/2022
privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap
- Emitent
- Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 299 din 28 martie 2022
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere:
–art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
–art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
–art. 85 alin. (10) și art. 90^2 alin. (1) lit. a^1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul muncii și solidarității sociale și ministrul sănătății emit următorul ordin:
Articolul I
Anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 și 885 bis din 27 decembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.La capitolul 4 „Funcțiile sistemului cardiovascular, hematologic, imunitar și respirator“, litera D „Funcțiile sistemului respirator, Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor sistemului respirator“, la nota *), după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:
4.Persoanele dependente de oxigenoterapie de lungă durată, a cărei durată de administrare cotidiană este de minimum 15 ore pe zi, indiferent de vârsta de debut a afecțiunii.
2.La capitolul 7 „Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente“, la punctul III „Evaluarea persoanelor cu afectarea funcțiilor motorii (a staticii și mobilității - locomoției sau/și gestualității) în vederea încadrării în grad de handicap“, la punctul 1 „Amputații“, la rândul 3 al coloanei 3, „Nota“ se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul II
Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, serviciile de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, precum și comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
