Decizie nr. 588 din 19 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, expertul pentru probleme juridice în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, Bianca Drăghici.

Având cuvântul, autorul excepţiei, prin reprezentantul său, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată.

Ministerul Public, arătând că art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 este criticat din perspectiva lipsei unor criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte acest text de lege, ca neîntemeiată. Referitor la dispoziţiile art. II alin. (3) din acelaşi act normativ, arată că, în măsura în care acestea ar permite un control administrativ al hotărârilor judecătoreşti, ar înfrânge prevederile art. 124 şi art. 129 din Constituţie. Ca urmare, cu privire la acest text de lege arată că se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Adresa nr. 425 din 17 ianuarie 2007, trimisă Curţii Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, la solicitarea a 14 judecători din cadrul Judecătoriei Slatina.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, prin aceea că instituie obligativitatea exercitării de către stat a acţiunii în regres. În opinia Avocatului Poporului, textul constituţional invocat "nu stabileşte obligaţia statului, ci posibilitatea acestuia, ca, în cazul magistraţilor, să dispună de o acţiune în regres pentru a putea recupera prejudiciile cauzate statului, prin asumarea răspunderii patrimoniale a magistraţilor pentru erorile judiciare". Tot astfel, art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în acord cu art. 52 alin. (3) din Constituţie, reglementează posibilitatea, şi nu obligaţia statului, de a recupera contravaloarea reparaţiei acordate persoanei care a suferit din cauza unei erori judiciare, sens în care statul poate formula acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, în măsura în care respectiva eroare le este imputabilă acestora, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiei. Se mai susţine că textul legal criticat nu conţine criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului şi lasă loc subiectivismului şi arbitrariului. De asemenea, din redactarea acestuia nu rezultă "dacă stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului se realizează în cadrul acţiunii în regres a statului sau pe calea unei acţiuni disciplinare sau penale, finalizată cu o hotărâre definitivă prin care să se reţină răspunderea disciplinară sau penală a acestuia". Aşa fiind, art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 nu asigură, în opinia autorului excepţiei, garanţiile procesuale necesare angajării răspunderii magistraţilor, fiind în contradicţie cu principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.

În ceea ce priveşte art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006, care a modificat art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, se susţine că ar putea intră în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac "în condiţiile în care instituirea răspunderii disciplinare a judecătorilor sau a procurorilor în cazul nerespectării normelor de procedură cu reacredinţă sau din gravă neglijenţă ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiţie." Se arată în acest sens că stabilirea situaţiei în care judecătorul sau procurorul nu a respectat normele de procedură cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, pe calea unei acţiuni disciplinare. În acest fel se poate deschide calea unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate. Or, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, hotărârile judecătoreşti pot fi supuse doar controlului judecătoresc, fiind susceptibile de desfiinţare sau casare, în ipoteza nerespectării normelor de procedură, doar în căile de atac promovate de părţi sau Ministerul Public, în condiţiile legii. Pe cale de consecinţă, în măsura în care hotărârile judecătoreşti ar putea fi supuse unui alt tip de control de legalitate decât cel statuat de art. 129 din Constituţie, prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 contravin art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală şi principiului 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R(94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu contravin vreunei dispoziţii constituţionale. Astfel, textele de lege ce fac obiectul excepţiei reglementează doar răspunderea disciplinară şi patrimonială a judecătorilor pentru erorile produse cu reacredinţă sau gravă neglijenţă, iar nu pentru orice eroare apărută în desfăşurarea actului de justiţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţie. Aplicarea unei sancţiuni pentru încălcarea obligaţiilor stabilite chiar prin Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor nu poate fi de natură să afecteze desfăşurarea actului de justiţie, ci este, din contră, o garanţie a înfăptuirii justiţiei, având ca scop împiedicarea comiterii de abuzuri de către cei chemaţi să înfăptuiască justiţia. În opinia Guvernului, controlul instituit de art. 99 din Legea nr. 303/2004 nu duce la desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti care au fost rezultatul relei-credinţe sau neglijenţei grave a judecătorului, astfel încât nu se poate susţine că, prin modificarea legislativă criticată, se creează posibilitatea unei imixtiuni în actul de justiţie. Se arată, totodată, că textele constituţionale invocate nu interzic stabilirea răspunderii judecătorilor pentru nerespectarea normelor de procedură. Art. 52 alin. (3) din Constituţie nu face nicio distincţie în acest sens, iar în atribuţiile de serviciu ale magistraţilor intră şi respectarea normelor de procedură, astfel încât nu se poate considera că dispoziţiile criticate au lărgit în mod nejustificat sfera răspunderii magistraţilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi ale art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 228 şi art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au următorul conţinut:

–Art. I pct. 228: "Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:[...]

228.Articolul 507 va avea următorul cuprins:

Acţiunea în regres

Art. 507. – În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506, cât şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională, acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune, este obligatorie.»"

–Art. II alin. (3): "Litera h) a articolului 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:

«h) exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune;»".

În motivarea excepţiei se invocă prevederile constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Se invocă, totodată, principiul I pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, potrivit căruia "în procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să poată acţiona fără niciun fel de restricţie, influenţă subiectivă, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte. Legea trebuie să prevadă sancţiuni clare împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze deciziile judecătorilor în orice fel. În concluzie, judecătorii trebuie să decidă imparţial, în concordanţă cu interpretarea faptelor şi cu respectarea legilor aplicabile speţei respective. Judecătorii nu trebuie să fie obligaţi să raporteze despre felul în care au soluţionat un caz niciunei persoane din afara sistemului judiciar."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce priveşte art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006, Curtea constată că, în mod contrar celor susţinute de autorul excepţiei, acest text de lege dă expresie prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă." Astfel, în deplin acord cu normele constituţionale invocate, art. 507 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin textul de lege criticat, stabileşte obligaţia statului ca, în cazul condamnării sale de către o instanţă internaţională sau al reparării pagubei potrivit art. 506 din acelaşi cod, să exercite acţiunea în regres împotriva aceluia (aşadar inclusiv împotriva magistraţilor) care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune. Prin urmare, nu orice încălcare a atribuţiilor specifice magistratului îndreptăţeşte statul român să formuleze acţiune în regres. Chiar dacă repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506 din Codul de procedură penală sau dacă statul român a fost condamnat de o instanţă internaţională, magistratul este răspunzător numai atunci când şi-a exercitat atribuţiile cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, provocând astfel situaţia generatoare de daune. Susţinerea potrivit căreia norma constituţională ar reglementa numai posibilitatea, iar nu obligaţia statului de a exercita acţiunea în regres, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta se bazează pe o interpretare eronată a art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală, text care nu distinge în sensul arătat de autorul excepţiei.

Nu poate fi reţinută nici critica întemeiată pe compararea textului de lege ce face obiectul excepţiei cu dispoziţiile art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Curtea a statuat în acest sens în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. În acelaşi sens, Curtea a mai reţinut, de exemplu prin Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, că eventuala contradicţie existentă între dispoziţiile unor legi în vigoare nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.

Cât priveşte criticile potrivit cărora art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 nu conţine criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului, respectiv nu prevede cadrul în care se poate determina existenţa uneia din cele două condiţii imputabile magistratului, se constată că vizează aspecte ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Aceasta întrucât, pe de o parte, interpretarea şi aplicarea unitară a legii este, potrivit art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, atributul exclusiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar, pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu poate completa prevederea supusă controlului.

II. Art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 a modificat art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. În noua redactare, acest text de lege stabileşte că reprezintă abatere disciplinară a magistratului exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune. În opinia autorului excepţiei, câtă vreme stabilirea situaţiei în care judecătorul sau procurorul nu a respectat normele de procedură cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, pe calea unei acţiuni disciplinare, se poate deschide calea unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate, aducându-se astfel atingere înfăptuirii actului de justiţie, independenţei judecătorilor şi normelor constituţionale privind folosirea căilor de atac.

Curtea constată că şi aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Astfel, de esenţa înfăptuirii actului de justiţie este supunerea judecătorului în faţa legii şi, ca un corolar al acestei cerinţe, respectarea normelor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, aşadar şi în situaţia nerespectării, de către aceştia, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a normelor de procedură. Obiectul judecăţii îl constituie însă numai abaterile disciplinare, aşadar conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificaţia unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia. De altfel, şi hotărârile pronunţate în materie disciplinară de Consiliul Superior al Magistraturii sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituţie.

Pentru aceleaşi considerente, nu pot fi reţinute nici criticile formulate în raport cu Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, adoptată în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516-a întâlnire a secretarilor de stat. De altfel, Curtea reţine că acest tip de acte comunitare reprezintă măsuri legale ce permit instituţiilor Uniunii Europene să-şi prezinte punctele de vedere în faţa statelor membre, fără ca acestea să fie obligate să se conformeze soluţiei propuse de administraţia comunitară. Recomandările, spre deosebire de opinii, pot fi date şi din proprie iniţiativă, reprezentând astfel doar poziţia instituţiei de la care emană, semnificaţia lor reală fiind de natură morală sau politică.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 alin. (1), al art. 2, 3, 10 şi 29-33 din Legea nr. 47/1992,

Cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta