Decizia nr. 822 din 12 decembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicoleta-Loredana Latiș în Dosarul nr. 10.576/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.293D/2016.2. La apelul nominal se prezintă personal părțile Eugenia Ilie și Mihai Ilie. Lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților prezente, care lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală. În acest sens arată că acțiunea penală se exercită în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate de săvârșirea de infracțiuni, astfel încât, dacă nu mai este posibilă tragerea la răspundere penală, nu se mai justifică nici continuarea procesului penal.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.Prin Încheierea din 16 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 10.576/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nicoleta-Loredana Latiș cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei ordonanțe de clasare, soluție dispusă de procuror ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, în măsura în care nu prevăd și dreptul persoanei vătămate de a cere continuarea procesului penal. Arată că ancheta desfășurată în cursul urmăririi penale „trebuie să fie aptă să conducă la identificarea și eventuala pedepsire a vinovaților, întrucât organele de urmărire penală sunt obligate să ia toate măsurile ce sunt în mod rezonabil accesibile pentru administrarea de probe privind faptele analizate“. De asemenea, în această fază a procesului penal „trebuie respectate exigențele de celeritate și diligență rezonabilă ale unei anchete efective, care să satisfacă cerința de temeinicie, organele de urmărire penală urmând să stabilească situația de fapt“. Consideră că dreptul de a invoca „omisiunea cercetării motivelor“ trebuie garantat atât pentru suspect/inculpat, cât și pentru persoana vătămată, întrucât o atare omisiune nu poate avea relevanță diferită în funcție de calitatea procesuală, astfel încât să justifice acordarea posibilității de a solicita continuarea procesului penal doar suspectului/inculpatului. Susține că, în caz contrar, se încalcă principiul egalității armelor. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că acest principiu presupune ca fiecare parte la un proces să beneficieze de o posibilitatea rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze semnificativ în raport cu partea adversă. Este adevărat că legiuitorul are dreptul de a consacra procedura de acces la justiție, care nu presupune, automat, accesul la toate căile de atac, însă, odată reglementată o cale de atac, trebuie avut în vedere ca dreptul la un proces echitabil să fie garantat în aceeași măsură părților implicate.

7.Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că autoarea excepției solicită completarea textului de lege criticat, în sensul reglementării posibilității ca persoana vătămată să solicite continuarea procesului penal în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile sau de existență a unei cauze de nepedepsire. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

10.Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, arată că autoarea excepției nu critică dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală pentru ceea ce reglementează, ci pentru ceea ce nu prevăd, și anume posibilitatea persoanei vătămate de a cere continuarea procesului penal în caz de intervenire a prescripției, urmărind completarea textului. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal“.

14.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 148 alin. (2) referitor la reglementările comunitare cu caracter obligatoriu, precum și ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc ca fiind „participanți în procesul penal“ organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali. Cu privire la „părți“, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară, iar alin. (2) al aceluiași articol identifică părțile din procesul penal ca fiind inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Totodată, dispozițiile art. 33 din Codul de procedură penală stabilesc la alin. (1) că „subiecții procesuali principali“ sunt suspectul și persoana vătămată, iar la alin. (2) prevăd, cu valoare de principiu, că aceștia au aceleași drepturi și obligații ca și părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai acestora, adică numai părților.

16.Din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă că, în raport cu inculpatul, persoana vătămată are aceleași drepturi și obligații, cu excepția celor pe care legea le acordă numai inculpatului, așa cum este și cazul dreptului de a cere continuarea procesului penal - în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală -, drept pe care dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală îl recunosc inculpatului, dar nu și persoanei vătămate. Totodată, dreptul de a cere continuarea procesului penal este recunoscut de textul de lege criticat și suspectului, deși acesta nu este parte, ci subiect procesual principal, cum, de altfel, este și persoana vătămată.

17.Curtea observă că, așa cum a reținut în jurisprudența sa, procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor acuzate de săvârșirea unor fapte de natură penală, de la bănuiala rezonabilă la dovedirea vinovăției dincolo de orice îndoială rezonabilă. Astfel, acest parcurs debutează cu existența unor suspiciuni rezonabile că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune - suspiciuni a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect - și continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârșit o infracțiune, etapă ce determină punerea în mișcare a acțiunii penale, conform prevederilor art. 15 din Codul de procedură penală, și dobândirea calității de inculpat. În fine, calitatea de condamnat poate fi stabilită pe baza unor probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat (Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017, paragraful 27, și Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 25).

18.Curtea reține că dispozițiile art. 18 coroborate cu cele ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd dreptul de a cere continuarea urmăririi penale, în cazul constatării, printre altele, a intervenirii prescripției răspunderii penale, doar în privința suspectului și a inculpatului, drept ce poate fi exercitat într-un termen de decădere de 20 de zile de la data primirii ordonanței procurorului de clasare, emisă potrivit dispozițiilor art. 315 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. f) din același cod. Din interpretarea prevederilor art. 319 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală reiese faptul că, drept consecință a continuării urmăririi penale, cauza va fi soluționată prin adoptarea, din nou, a unei soluții de netrimitere în judecată - fie aceeași soluție, fie o soluție diferită. Astfel, procurorul va putea administra probatoriul necesar lămuririi cauzei sub toate aspectele, ignorând impedimentul legal care a survenit, iar, în situația în care constată incidența unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale din cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală decât cel ce a condus la clasarea inițială, va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta. Dacă, în urma administrării probatoriului, nu constată această ipoteză mai favorabilă suspectului sau inculpatului, procurorul va adopta prima soluție de netrimitere în judecată.

19.Așadar - similar principiului non reformatio in peius, aplicabil căilor de atac în faza de judecată - și în această situație, continuându-se urmărirea penală la cererea suspectului sau inculpatului, la finalul urmăririi nu se va putea adopta o soluție care să îi creeze acestuia o situație mai grea decât cea care a fost desființată prin cererea de continuare a urmăririi penale. Prin urmare, nu se va putea dispune o soluție de trimitere în judecată și nicio soluție de renunțare la urmărirea penală.

20.Curtea nu poate reține critica autoarei excepției, potrivit căreia dispozițiile art. 18 din Codul de procedură încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu prevăd și dreptul persoanei vătămate de a cere continuarea procesului penal în vederea pedepsirii vinovaților, în condițiile în care procurorul dispune clasarea ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale. Soluția juridică criticată de autoarea excepției se justifică atât din punct de vedere formal, cât și din punct de vedere substanțial, întrucât, având în vedere procesul etapizat de stabilire a vinovăției, mai sus prezentat, doar suspectul și inculpatul pot avea interesul procesual de a cere continuarea procesului penal, după momentul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, în condițiile în care în privința acestora există suspiciuni rezonabile că ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Or, procedura reglementată de dispozițiile art. 18 și ale art. 319 din Codul de procedură penală are ca finalitate tocmai asigurarea posibilității demonstrării nevinovăției unor astfel de persoane, în privința cărora a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin urmare, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor care au fost urmărite pentru săvârșirea unor infracțiuni - și care se consideră nevinovate - de a-și demonstra nevinovăția, prevăzând obligația organelor judiciare ca, în urma formulării unei cereri în baza dispozițiilor art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, să procedeze la continuarea urmăririi penale.

21.Spre deosebire de suspect și de inculpat, persoana vătămată nu are interesul procesual de a solicita continuarea procesului penal, deoarece interesul procesual al acesteia nu poate consta în dovedirea vinovăției suspectului sau inculpatului după ce a intervenit prescripția răspunderii penale. Astfel, deși aflarea adevărului constituie un principiu de bază al procesului penal, el se aplică în coordonatele prevăzute de lege, principiul legalității impunându-se organelor judiciare ca un imperativ tot atât de puternic. Or, instituția prescripției răspunderii penale constă în înlăturarea acestei răspunderi, ceea ce presupune stingerea dreptului statului de a sancționa - prin aplicarea unei pedepse sau prin luarea unei măsuri educative - și a obligației autorului faptei de a suporta consecințele infracțiunii comise, după trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut de lege, de la data săvârșirii faptei. Prescripția operează din oficiu, de plin drept, în legătură cu orice infracțiune - cu excepția cazurilor prevăzute de lege - și pentru orice infractor, persoană fizică majoră ori minoră (art. 131 din Codul penal) sau persoană juridică (art. 148 din Codul penal).

22.Prin urmare, persoana vătămată, spre deosebire de suspect și inculpat, nu are interesul procesual de a solicita continuarea procesului penal în cazul clasării cauzei ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale. Având în vedere existența, în privința suspectului și a inculpatului, cel puțin a unor suspiciuni rezonabile referitoare la săvârșirea de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală - rezultate din probele administrate în cauză -, se justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privința dreptului procesual conferit acestora de dispozițiile de lege criticate, fără ca, în acest mod, să fie încălcate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

23.Pentru aceleași motive, Curtea constată că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil, care presupune egalitatea de arme.

24.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicoleta-Loredana Latiș în Dosarul nr. 10.576/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 18 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică