Decizie nr. 1.596 din 9 decembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Boboşa în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.414D/2010.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.565D/2010 şi nr. 3.612D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lăcrămioara Liliana Guzu în Dosarul nr. 5.023/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Mircea Boboşa în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.565D/2010 şi nr. 3.612D/2010 la Dosarul nr. 1.414D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 22 martie 2010, 16 februarie 2010 şi 19 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 457/273/2009 şi nr. 5.023/245/2007, Judecătoria Oraviţa şi Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 199 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată în dosarele de mai sus de Mircea Boboşa într-o cauză având ca obiect două cereri de scutire a amenzii judiciare aplicate prin Încheierea din 22 februarie 2010 şi prin Încheierea din 8 martie 2010 în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa şi de Lăcrămioara Liliana Guzu într-o cauză având ca obiect o cerere de scutire a amenzii aplicate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, deoarece nu este echitabil, corect şi legal ca aceeaşi persoană care a dispus amendarea să judece şi cererea de scutire. În plus, această amendă nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei. Se susţine că aplicarea normei devine anacronică în situaţia în care în apel ori recurs clientul îşi angajează un alt avocat. Nefiind parte în proces avocatul iniţial nu mai are calitatea procesuală de a cere scutirea ori reducerea amenzii.

Totodată, se susţine că prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, deoarece nu prevăd în mod expres posibilitatea atacării cu recurs a încheierii de respingere a cererii de reexaminare, cu toate că aceasta a fost judecată de acelaşi complet care a dispus amendarea. Mai mult, în condiţiile în care nu există posibilitatea controlului judiciar a încheierii de respingere a cererii de reexaminare, este evident că este afectat dreptul la dublul grad de jurisdicţie şi cel al unui recurs efectiv garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, textul contestat instituie o discriminare între inculpat şi avocatul amendat, adică între cetăţenii aceluiaşi stat, întrucât inculpatul are deschisă calea recursului, în timp ce avocatul amendat nu are această posibilitate oferită de lege.

Judecătoria Oraviţa, în ambele cauze ce aveau ca obiect cereri de scutire a amenzii judiciare aplicate la intervale diferite în acelaşi dosar, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 198 alin. 3 - Abateri judiciare şi art. 199 - Procedura privitoare la amenda judiciară, ambele din Codul de procedură penală, care la data sesizării instanţei de contencios constituţional aveau următorul conţinut:

–Art. 198 alin. 3: "Lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei.";

–Art. 199: "Amenda se aplică de organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar de instanţa de judecată, prin încheiere.

Persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.

Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii."

După sesizarea Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie, dispoziţiile art. 198 alin. 3 din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. XVIII pct. 23 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, lege care, potrivit art. XXVIII, a intrat în vigoare, cu privire la aceste dispoziţii, la 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României. Aşa fiind, dispoziţiile art. 198 alin. 3 din Codul de procedură penală au următorul conţinut:

–Art.198 alin. 3 din Codul de procedură penală: "Lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancţionează cu amendă judiciară de la 250 lei la 3.000 lei."

După cum se poate observa, ca urmare a modificărilor menţionate mai sus, soluţia legislativă de principiu a fost preluată, motiv pentru care Curtea urmează a se pronunţa asupra acestora din urmă.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie şi ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, precum şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 867 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a statuat că, în situaţia în care aceeaşi autoritate care a aplicat sancţiunea este chemată să hotărască şi cu privire la reducerea sau scutirea amenzii judiciare, nu este afectat dreptul la un proces echitabil, deoarece principiile general valabile pentru o judecată pe fondul cauzei nu pot fi extinse şi la incidentele procedurale ce se pot ivi pe parcursul soluţionării litigiului. Aşa fiind, nu poate fi pus semnul egalităţii între cele două situaţii. "De altfel, cu privire la decizia organului emitent referitoare la cererea de scutire ori de reducere a amenzii judiciare, partea interesată poate ataca încheierea judecătorului odată cu fondul şi, când contestaţia vizează ordonanţa procurorului, are la îndemână procedura prevăzută de art. 275-278 din Codul de procedură penală, iar ulterior va putea contesta în faţa judecătorului de fond în situaţia în care cauza este finalizată cu emiterea unui rechizitoriu sau va putea uza de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală în situaţia în care cauza este finalizată cu o soluţie de netrimitere în judecată, care, în mod evident, poate fi contestată şi în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor judiciare. Dimpotrivă, s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dacă pentru orice măsură sau act care în esenţă dinamizează procesul penal ar fi posibilă o contestare imediată.

În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o atitudine flexibilă referitoare la judecarea unei cauze de către o instanţă imparţială, sens în care s-a cristalizat, până la proba contrarie, criteriul imparţialităţii personale a magistratului vizat. Astfel, chiar în Hotărârea din 15 decembrie 2005 pronunţată în cauza Kyprianou contra Cipru, Curtea a constatat existenţa unei suspiciuni de imparţialitate nu din cauza faptului că aceiaşi judecători se pronunţaseră anterior asupra cauzei, ci datorită faptului că aceştia s-au grăbit să îl judece pe reclamant pentru comportamentul său recalcitrant din faţa instanţei, fără a-i adresa mai întâi un avertisment şi fără a-i da posibilitatea de a-şi retrage afirmaţiile făcute la adresa completului. Iată de ce instanţa de la Strasbourg a evitat să soluţioneze în mod tranşant o astfel de problemă, menţinând un statu quo tocmai pentru că s-a apreciat că circumstanţele fiecărei speţe în parte sunt edificatoare pentru a se putea stabili dacă a fost sau nu afectată imparţialitatea judecătorului."

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi între inculpat şi avocatul amendat, deoarece acest principiu presupune aplicarea unui tratament juridic identic persoanelor aflate în situaţii care, prin specificul lor, nu sunt diferite. Or, inculpatul în calitate de persoană cercetată pentru comiterea unei infracţiuni nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu avocatul care a comis o abatere judiciară, astfel încât tratamentul juridic aplicat acestuia din urmă nu poate fi decât diferit.

În plus, dreptul la două grade de jurisdicţie, consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat în susţinerea excepţiei, este aplicabil numai în ceea ce priveşte acuzaţiile în materie penală, nefiind incident în cauzele referitoare la abaterile judiciare săvârşite într-un proces şi care sunt străine de fondul acestuia.

De asemenea, referitor la dreptul la un recurs efectiv consacrat de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, pe de o parte, textul legal criticat oferă posibilitatea avocatului amendat de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale şi, pe de altă parte, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, criteriul imparţialităţii personale a magistratului vizat are, până la proba contrarie, prevalenţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 alin. 3 şi art. 199 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Boboşa în Dosarul nr. 457/273/2009 al Judecătoriei Oraviţa şi de Lăcrămioara Liliana Guzu în Dosarul nr. 5.023/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru