Decizie nr. 196 din 13 mai 2003

Costica Bulai - preşedinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 5.180/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei, ci reprezintă o măsura luată de legiuitor pentru asigurarea unei mai bune administrări a justiţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierea din 17 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.180/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rodica Neagu într-o cauza având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei sentinţe prin care s-a admis acţiunea reclamantei Asociaţia de locatari, obligând autoarea excepţiei la plata sumei reprezentând cote de întreţinere restante şi penalităţi de întârziere. În cadrul recursului, autoarea excepţiei a formulat o cerere de recuzare, care i-a fost respinsă prin încheiere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate împiedica accesul liber la justiţie, incalcand astfel art. 21 din Constituţie, întrucât nu se da posibilitatea atacarii încheierii prin care s-a respins recuzarea, în cazul în care cererea de recuzare a fost formulată în recurs. Totodată, susţine ca se încalcă şi prevederile art. 128 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece dispoziţiile criticate nu asigura exercitarea dublului grad de jurisdicţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât accesul la justiţie al părţii este asigurat tocmai prin posibilitatea de a formula cererea de recuzare. În ceea ce priveşte folosirea căilor de atac, dispoziţiile criticate prevăd ca încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată numai o dată cu fondul, ceea ce nu contravine art. 128 din Constituţie, care lasă la aprecierea legiuitorului condiţiile şi limitele în care pot fi exercitate căile de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât soluţionarea cererilor de recuzare se face potrivit unor reguli speciale, derogatorii de la prevederile dreptului comun, iar potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 şi 128, competenţa, procedura de judecată şi căile de atac sunt reglementate prin lege. Astfel, dispoziţiile criticate consacra o regulă fireasca, a carei ratiune consta în înlăturarea posibilităţilor de tergiversare a cauzei. Încheierea de respingere a cererii de recuzare este supusă aceleiaşi cai de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond, iar dacă aceasta din urma nu este susceptibilă de a forma obiectul vreunei cai de atac, atunci nici încheierea respectiva nu poate fi atacată, ceea ce constituie o "soluţie judicioasă, de tradiţie, care consacra o procedură operativă [...]". Ca atare, dispoziţiile criticate asigura accesul liber la justiţie, care, asa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant, nu presupune în toate cazurile accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, invocand în aces sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 129/1995.

Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile criticate nu ingradesc accesul liber la justiţie, ci, dimpotriva, asigura exercitarea acestui drept constituţional, instituind o măsura necesară pentru o mai buna administrare a justiţiei, evitand tergiversarea cauzelor. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, procedura de judecată intră în competenţa legiuitorului, asa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 45/1999 şi prin Decizia Plenului nr. 1/1994.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.

Când instanţa superioară de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţa.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, în realitate, aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care prevăd posibilitatea atacarii încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare numai o dată cu fondul.

Nu se poate retine, asa cum fără temei susţine autoarea excepţiei, ca prin textul de lege criticat se încalcă prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, căci cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al carei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecaţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacarii numai o dată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse la nici o cale de atac.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 128 din Legea fundamentală, reglementarea căilor de atac este lăsată la latitudinea legiuitorului ordinar, ceea ce îi permite acestuia sa excepteze de la exercitarea lor, atunci când considera necesar, anumite hotărâri judecătoreşti, asa cum a procedat prin alin. 1 al art. 34 din Codul de procedură civilă.

Totodată, Curtea constata ca dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Asa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenta sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situaţii speciale, poate institui reguli speciale.

Cu privire la dispoziţiile art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Neexistand elemente noi de natura a reconsidera jurisprudenta Curţii în aceasta materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 5.180/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiva